oh! happy morning!

fascinanta zi! ..a inceput cu o tentativa de omor asupra mea de catre pisoiul louie.. mica bestie incepuse sa topaie cu talent pe pieptul meu tocmai cand eram incoronata, in visul meu frumos.. regina zanelor. ce noroc pe mine ca am deschis ochii exact in momentul in care isi luase elan pentru a executa saltul mortal.. directia - gatul meu. fiind minor, deci iresponsabil, l-am iertat deocamdata si apoi am dat atentie maniei lui de a manca la ore fixe. mea culpa, intarziasem.

pregatirea micului dejun a fost o incantare pana in clipa in care mult iubitul meu kid si-a protapit in fata mea tot rasfatul celor nici patru ani pe care ii are, insistand pe tema clatitelor care au.. ba prea mult gem ori deloc. sunt rumenite doar pe o parte, au prea mult unt, trebuia sa pun tot sacul cu vanilie.. in fine, i-am pus tigaia in mana ca sa le faca cum ii place. in ritm de hip- "..hop!!! vezi ca se arde, nu tinti spre mine cand vrei sa rasucesti clatita in aer, alt borcan cu gem nu mai are mami.. cel pe care l-ai scapat pe jos era ultimul, etc. deci, ne-am distrat. faina, lapte, gem.. peste tot.. nu conteaza. azi, my kid a gatit pentru prima oara.

sunt o mare iubitoare a tuturor florilor, mi-e plin balconul de ele.. clipele pe care le petrec ingrijindu-le sunt relaxante, mica mea evadare din rutina evenimentelor zilnice. azi.. abia ce incepusem sa potolesc setea catorva minunatii abia inflorite cand am auzit in geam batai de aripi. deschid fereastra larg.. cat curiozitatea mea.. nimic, insa! intrigata, dau sa ma retrag la treburile mele. in clipa urmatoare observ cu mirare doua vrabii rostogolindu-se orbeste pe florile mele. incalzite de arsita zilei cat si de fiorii vreunui amor nebun.. nu m-au bagat in seama. si nu stiam ce sa fac.. rasul imi paralizase ratiunea. ar fi trebuit sa le scot cumva afara.. sa astept sa termine mai intai cu giugiuleala..? si nu l-am vazut pe louie intrand in balcon decat in ultima clipa prea tarzie.. si apoi a trebuit sa fugim cu totii -om, pisoi si bietele zburatoare.. printre si mai ales peste florile nevinovate, sperand -eu- sa nu fie prea mari stricaciunile si sa nu-mi zboare pisoiul pe fereastra. in final.. au zburat aia care aveau aripi, lasand in urma lor mandria franta a unui pisoi si furia mea cand am observat noul meu covor de flori multicolore.


-va urma-

funny cats

funny cats vs dogs

..de ras

o chestie distractiva gasita in imparatia internetului.. enjoy it! 

Un barbat este adus în fata judecatorului pentru ca a omorât-o pe sotia lui.
- Fapta dumneavoastra e sub orice critica. Daca aveti intentia ca tribunalul sa nu va condamne la închisoare pe viata, trebuie sa ne expuneti motive cât de cât plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
- Domnule judecator, sotia mea era asa de proasta încât nu am putut sa ma controlez si a trebuit sa o arunc de la balcon.
- Declaratia dumneavoastra este o obraznicie nemaiauzita. Daca nu doriti ca juratii sa va condamne înainte sa continuam procesul, trebuie sa aveti argumente cu adevarat plauzibile.
- Pai sa va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj. La parter locuieste o familie de pitici. Parintii au 1 metru si copii, cel de 12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectiva i-am spus sotiei:
- Cred ca e groaznic sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!
- Da, sunt o adevarata specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut sa spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele si de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeste pigment.
- Ma lasi ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ala se numeste pergament.
- Cum poti, draga, sa fii asa de incult? Pergament e când un scriitor publica o parte din ce a scris.
- Domnule judecator, va închipuiti ca mi-am înghitit cuvântul "fragment" ca sa nu mai continui discutia asta aberanta. M-am asezat pe fotoliu si am luat un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare sotia mea lânga mine cu o carte în mâna si îmi spune:
- Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numeste carte , daca nu aveai idee ce e aia. Ia si citeste "Veranda de la Pompadur".
- Draga mea, asta e o carte în limba franceza, "Marchiza de Pompadour", nu trebuie sa traduci numele în româna.
- Asta e buna, draga, îmi dai tu lectii de franceza, mie care am facut meditatii cu un vector de la facultate!!
- Ala nu se numeste vector, se numeste lector.
- Esti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ala a fost Hector si era troian.
- Hector e unitatea de masura a suprafatei, blegule.
- Ala e hectar, draga mea.
- Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.
- Ala se numeste nectar.
- Habar nu ai, eu stiu sigur ca era si o melodie pe tema asta, pe care o cântau doua prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Ma scoti din sarite, cum dracu' de esti asa de încuiat? Duet e când doi barbati se bat cu sabiile!
- Ala se numeste duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecator, aveam "tunel" pe limba, dar am simtit ca mi se face negru în fata ochilor, nu m-am mai putut stapâni si am aruncat-o pe geam.
Liniste în sala... Judecatorul ia ciocanelul de pe masa, loveste cu el puternic si spune:
- Esti liber, a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de la "Hector".

natura vs civilizatie. unde-i ascunsa fericirea?

aaahh.. ador sa calatoresc! locurile cu multa verdeata, apa curgatoare.. carari mai mult ori mai putin stiute, focurile de tabara care aduna in jurul lor oameni prietenosi cu povestiri fascinante, frigarui pe jar mocnit ori gulas la ceaun, stele inghesuite pe un cer aproape de mine ori un rasarit explodand in artificii de culori de a caror existenta habar n-aveam.. le doresc pe toate in fiecare zi din viata mea. 

da. sufar de depresia celei care tocmai a revenit dintr-o mica vacanta. nu reusesc inca sa imbratisez cu drag mult poluata civilizatie dupa ce mi-am delectat simturile cu frumusetea curata a naturii. ba chiar.. am impresia ca ma descompun incet in imparatia prafului, trup si suflet.. 

clipele imi sunt infrumusetate acum doar de mult iubitul meu kid si de pisoiul-bebe louie. doar ei doi imi vad zambetele sincere si simt adevarata tandrete a mainilor mele.
nu ma incanta intr-un mod deosebit iesirile in oras.. terase ticsite de straini cu aura murdarita de fum, aceeasi aroma de bere, inca ceva care seamana a muzica se chinuie sa acopere vorbaria fara perdea a celor din jurul meu.. ametesc. fug in bratele lui, dar simt ca mi-e frig. inima lui nu imi recunoaste imbratisarea, nu mai sunt acolo. inspaimantata.. ma fac mica inauntrul meu, ma iau in brate si incerc sa nu plang. alte priviri ma cauta, le vad.. sunt tentata sa-mi  dezvelesc in fata lor un vis, poate doua.

trebuie sa-mi amintesc in fiecare zi ca trebuie sa rad. clipe amuzante trec pe langa mine, tot ce trebuie sa fac este sa ma impiedic de ele.. din nou. in noul cerc de cunoscuti ori pe langa, in umbra sarcasmului ori nu. 

totusi.. ce pacat ca nu pot calatori in fiecare zi! orasul asta ma coloreaza cu nuante sumbre, aruncandu-ma cu de-a sila in vartejul gandurilor prapastioase..
mi-e dor sa cad in fund, de-atata ras, pe pietrele alunecoase ale paraului navalnic, sa-mi smulg spinii trandafirilor ce insotesc cararea pe care am decis sa o birui cu vitejia ce nu banuiam ca o am si..sii.. sa ma regasesc in umbrele frunzelor, pe pamant.. sa admir dansul libelulelor albastre in  jurul gleznelor mele. sa descopar uimita in privirea cuiva o simpatie sincera. placeri simple, poate copilaresti.. dar toate impreuna ma fac fericita.