Pagini

sâmbătă, 29 iunie 2013

nervi de seara

pitici pe creier avem cu totii, asa imi place sa cred. e×ista insa o limita a rabdarii peste care nu pot trece atunci cand piticii unora par sa aiba un fel de baterii ultra-rezistente. adicaa.. nu mai cad naibilea intr-un lesin, iti nimicesc nervii zilnic! habar n-am cum si unde, se pare ca am devenit mama ranitilor care e musai sa suporte consecintele stresului care-l innebuneste pe cutare intr-un asemenea hal incat simte ca moare daca nu-mi injecteaza si mie o doza, zece. asta se intampla mai ales in zilele/serile cand doresc sa evadez din mizeriile realitatii inconjuratoare.. 


as fi putut sa scap de grijile astea inutile transformandu-ma peste noapte intr-o nesimtita, dar sunt ca si vrabia care viseaza malai. pot sa visez doar, nu sunt in stare sa pun in practica nimic. un tril sugrumat de durere, sa aud.. o lacrima tacuta sa surprind cu privirea.. si cad molesita in ghearele disperate ale aceluia care n-a invatat inca sa scuipe pozele, doar sa sufere ca un caine. insa.. injuraturile ma pot enerva, tonul rastit, dispretul.. nu mi se pare corect sa incasez eu toata energia asta negativa din cauza ca ala care mi se confeseaza n-are curaj sa traga un pumn aceluia care merita asta. 
nu sunt psiholog, preot ori camarad de arme. doar o prietena care te asculta si te mangaie cu drag atunci cand mi te adresezi in limitele bunului simt, dar..sa nu-mi invadezi in permanenta toate clipele libere, nu-mi cere sa renunt pe vecie la rela×area de care am nevoie uneori ca sa imi incarc buna dispozitie si pofta de viata. sii.. e bine de stiut/dovedit ca prietenii pot fi chemati si la bine, nu doar la necaz.

vineri, 14 iunie 2013

funny cats












asteptare

.. astept ceva. ma visez adesea in gara, inconjurata de bagaje. trec multe trenuri, nu se opresc niciodata. dar eu astept, totusi.. poate.. pe cineva care sa ma ajute sa evadez dintr-o realitate urata. darrr.. intotdeauna ma trezesc cand aud scrasnitul rotilor unui tren care pare ca se opreste. de obicei.. nu cred ca visele mele ascund un mesaj secret dar acesta pare diferit. deci.. ce astept?.. o noua iubire?

de prea multe zile ploua.. n-am invatat inca sa dansez in ploaie, eu vad in ea doar tristete. si ma simt insetata de toate lacrimile pe care as vrea sa le vad in ochii lui. nu am reusit sa il iert pentru indiferenta cu care mi-a privit lacrimile. si.. detest faptul ca de fiecare data cand aud norii certandu-se deasupra mea, imi amintesc de glasul lui. pana si raceala vantului o asociez cu amintirea atingerilor dezgolite de pasiune..
ploaia inca plange la ferestra mea.. de parca ar stii ca dincolo de geamuri s-a nascut un desert. florile de hartie cu care mi-am impodobit cactusii privesc insa cu indiferenta la picaturile de apa ce se sfarama de barierele puse intre ele..

inca fac alegeri gresite. imi doresc atat de mult sa fiu iubita, indraznesc prea repede sa acord incredere cuiva.. uneori.. uit ca iubirea este doar un joc pentru unii. nu este nimic real dincolo de aparentele stralucitoare. doar un loc auster si rece, in care zac ramasite de orgoliu si de vanitate.. si ambitii fara scrupule.
asa ca.. inca sper ca nu astept in zadar in gara aia din visul meu. poate.. stapanul pieselor de puzzle care imi lipsesc pentru a fi completa, se afla intr-unul din trenurile acelea..