Pagini

marți, 13 august 2013

o intamplare haioasa

nu am idee cine a scris textul de mai jos. l-am gasit pe internet. si.. pentru ca se potriveste foarte bine cu o experienta personala.. (sunt sigura ca multe alte femei au trait asa ceva) ..m-am decis sa il postez aici. a, era sa uit. este foarte haios, eu am ras cu lacrimi..

Seara mea a început ca oricare altă seară normală de weekend. Am ajuns acasă, am pus masa, m-am jucat cu copiii. Apoi mi-a venit un gând care avea să sune dureros pentru următoarele ore. „Poate ar trebui să încerc noul kit de epilare care zace în dulapior de multă vreme”. Aşa că mă îndrept spre baie. Este vorba de un kit din acela cu ceară rece. Nu trebuie să mai încălzeşti o grămadă de ceară, doar freci benzile în mâini, ele se încălzesc, le presezi pe picior (sau în oricare altă parte) şi smulgi părul. Fără alte complicaţii, fără tam-tam. Cât de greu poate fi? Adică, nu sunt vreun geniu, dar sunt înclinată să cred că o să mă descurc.
Aşa că scot o bandă. Sunt două benzi, lipite. În loc să le frec puţin, o lovitură de geniu mă face să scot foehnul şi să-l dau la maxim. Ceară rece? Mda, ce să zic! Întind o bandă pe coapsă, ţin pielea întinsă şi trag. Merge! Ok, n-a fost cel mai mişto sentiment din lume, dar n-a fost nici aşa rău. Pot s-o fac! Îndepărtarea părului nu mai e o problemă pentru mine! Sunt Luptătoarea Neînfricată Împotriva Părului de pe Corp şi creatoarea unei pieli incredibil de catifelate.
Mă mut cu următoarea bandă mai spre nord. După ce verific copiii, mă strecor înapoi în baie, pentru ultima rundă din campionatul îndepărtării părului. Îmi scot chiloţii şi pun un picior pe toaletă. Folosind aceeaşi procedură, lipesc banda pe partea dreaptă a liniei bikiniului, acoperind partea dreaptă a fofoloancei şi mergând până spre buci. (Era o bandă lungă!). Respir adânc şi trag! Rrrripp!
Am orbit! Sunt oarbă de durere. Oh, Doamne! Revenindu-mi vederea, observ că am reuşit să smulg doar jumătate de bandă. Rahat! Încă o gură de aer şi trag! Baia se învârte cu mine, văd stele verzi. Cred că sunt pe cale să leşin. Trebuie să rămân conştientă, trebuie să rămîn conştientă! Aud tobele bătând??? Respiră, respiră… Ok, totul a revenit la normal.
Vreau să văd trofeul, banda care mi-a cauzat atâta durere, acoperită de păr. Vreau să mă simt glorioasă în lupta cu părul. Ridic banda! Nu e fir de păr pe ea. Unde e părul? Dar unde e ceara? Mă aplec uşor, cu piciorul încă fixat pe toaletă. Părul care ar trebui să fie pe bandă, nu e! Mă ating. Simt ceară.
Îmi trec degetele peste cea mai sensibilă parte a corpului meu, care este acum acoperită cu ceară rece şi păr încâlcit. Apoi fac următoarea mare greşeală. Reţineţi, piciorul este încă proptit de toaletă. Trebuie să fac ceva, aşa că pun piciorul jos. Sunt sigilată! Fundul meu este sigilat! Iau mersul pinguinului prin baie, încercând să mă gândesc ce să fac. De nu m-ar treace acum vreo mare necesitate, îmi spun.
Simt că îmi explodează capul. Ce să fac ca să topesc ceara?
Apă fierbinte!!! Apa fierbinte topeşte ceara! O să umplu cada cu cea mai fierbinte apa pe care o support, mă cufund până când ceara se topeşte şi-apoi o pot îndepărta uşor. Corect? GREŞIT!
Mă bag în cadă. Apa este puţin mai fierbinte decât atunci când vrei să torturezi prizonieri sau să sterilizezi echipamente chirurgicale. Mă aşez. Acu’, singurul lucru mai rău decât să ai părţile intime lipite între ele este să le ai lipite de fundul căzii, stand în apă fierbinte. Care, apropos, nu topeşte ceara. Deci… acum sunt fixată de fundul căzii, ca şi cum m-aş fi cimentat în porţelan. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe cel care m-a convins să instalez un telefon în baie.
Sun o prietenă, gândindu-mă că s-a epilat şi ea vreodată şi are vreun secret care să mă desţelenească. Conversaţia porneşte bine. “So… fundul şi fofoloanca mea sunt lipite de fundul căzii”. Urmează o scurtă pauză. Nu ştie niciun secret şi se străduieşte să nu izbucnească în râs. Vrea să ştie exact unde e localizată ceara. “Vorbim de buci şi de fofo?” Pot să o aud acum râzând în hohote. Îmi sugerează să sun la vreun număr trecut pe cutie. Da, sigur! Ar trebui să ajung să mai facă şi alţii mişto de mine astă seară!
În timp ce mai căutăm diverse soluţii, îmi vine idea de a îndepărta ceara cu un aparat de ras. Nimic nu se compară cu sentimental de a avea bijuteriile femeieşti acoperite de ceară, practic sigilate, lipite de cadă, în timp ce încerci să le răzui de ceară lipicioasă! În momentul ăsta, creierul nu mai funcţionează, demnitatea e la pământ şi sunt aproape sigură că am nevoie de tratament post-traumatic după acest eveniment.
Prietena mea este încă la telefon, când mi se relevă soluţia divină: loţiunea pe care o conţine kitul pentru a îndepărta ceara în exces. Ce mai am de pierdut? Îmi pun o cantitate considerabilă în palme şi încep să mă frec. Ooooo Dumnezeule mare! Ţipătul meu a trezit probabil copiii şi a băgat-o în sperieţi pe amica mea, aflată încă la telefon. Este atât de dureros, dar nu îmi mai pasă. Funcţionează! Funcţionează! Primesc felicitări din inimă, după care amica închide. Îndepărtez cu succes ce mai rămăsese din ceară şi spre marea mea dezamăgire şi disperare observ să părul este la locul lui. Tot. Plină de avânt, mă apuc să îl rad pe tot. La naiba, sunt déja amorţită total! Nimic nu mai doare. În acest moment mi-ar putea fi chiar amputat tot piciorul.
Săptămâna viitoare mă gândeam să încerc să mă vopsesc!

sâmbătă, 10 august 2013

intr-o noapte fierbinte..

e o noapte fierbinte. as fi vrut sa nu-mi fie frica de dusuri reci, m-as fi racorit mai bine. apa calda pe piele infierbantata, nu gasesc placere in asta. imi aleg o pereche de bikini din frigider, ma invalui cu racoarea materialului delicat si imi vine sa tip de extaz.. lacomia din ochii mei surprinde rochita transparenta inghesuita langa castronelul de inghetata. ma decid sa o las acolo pana devin disperata si iau cu mine inghetata.


tolanita langa fereastra larg deschisa, ascunsa in umbrele noptii.. sunt doar eu, savurand inghetata. nu mi-e indeajuns de rece, un gand nebunesc ma indeamna sa intind crema aceea pe intreg corpul. uit de el in clipa urmatoare. cateva sunete de blues necunoscut intra in camera mea, abia auzit. pare vechi, intretaiat cumva.. vreunul din vecinii mei o fi avand pick-up. dar pare si trist, sfasietor chiar. nu-i loc in mine si pentru tristetea altuia.. inchid fereastra si ma asez la birou.


ating usor tastatura.. nu stiu ce caut. orice nu pot gasi langa mine, poate.. si reusesc sa evit cu indiferenta poze, e-mail, filme, tot ce se afla in trecut. oameni noi, alte conversatii.. fugaresc o frantura de speranta intr-o lume ireala. aparent, mai buna. realizez tarziu ca ucid clipele, imi infierbant degetele, gandurile.. am intrat intr-o lume care nu mi se potriveste. nu-mi dau seama acum cat de mult imi pasa, daca e important sa ma ascund iar dupa masti. simt nevoia sa le schimb des, poate gasesc vreuna care nu seamana deloc cu mine.


..e mult prea cald. simt ca nu am aer. nici constiinta, ori.. vise realizabile. nimic. am avut asteptari prea mari de la oameni care s-au straduit intotdeauna sa-mi arate ceea ce doresc ei, nu eu. resentimentele au aparut din regrete? nu mai inteleg nimic. ard inauntrul meu. ard gandurile mele, dorintele, tu.. am impresia ca drumul pana la frigider e plin de carbuni incinsi. ma strecor in rochita mea racoroasa, imaginandu-ma in spuma marii.. mi-e dor de mare. am foarte multe amintiri urate pe care as dori sa le ia cu ea..


cateva cuburi de gheata au sa-mi faca bine. le ingramadesc intr-un prosop si incep sa-mi rasfat cu racoare umeda fiecare particica de piele.. e placut. visez cu ochii intredeschisi o plaja singuratica, nisipul fin gadilandu-mi pasii.. valuri mititele inghitite de tarmul insetat si un rasarit fascinant colorandu-mi privirea. si mana ta protectoare.. imbratisandu-mi umarul. a, era doar un cub de gheata. evadase din stransoarea materialului. as fi vrut sa fie mana ta. sa fii tu, cel adevarat. dar asta e imposibil, nu mai existi.


luni, 5 august 2013

despre..iubiri..

nu toate iubirile sunt la fel. ma refer la iubirea dintre un barbat si o femeie. nu cred ca poti iubi cu aceeasi intensitate de mai multe ori. ai iubit anumite persoane din motive diferite, evidente ori nu.. dar intensitatea sentimentului nu cred sa fi fost aceeasi. oare, sunt o romantica incurabila daca gandesc asa?
imi este foarte greu sa iubesc un barbat care mi-a marturisit ca si-a iubit la fel de mult fostele prietene. nu ma simt a fi diferita de ele. si ma intristeaza gandul ca pentru el nu sunt speciala, doar una din multime. nu pot transforma sentimentul meu de prietenie pentru el intr-unul de iubire, in aceasta situatie. come on.. exista femei care nu isi doresc sa fie marea iubire a partenerului lor? eu imi doresc sa fiu ..the best.. in inima cuiva. asta nu inseamna ca trebuie sa fac pe dracu-n patru ca sa le depasesc in toate pe cele care au fost inaintea mea. doresc sa fiu iubita pentru ceea ce sunt eu. detest sa mi se impuna conditia sa fiu o persoana mai buna decat celelalte.. daca vreau sa fiu iubita cel mai mult. iubirea nu e un concurs de talente.

nu inteleg nici frustrarea unora atunci cand descopera ca persoana de care s-au indragostit cu ani in urma nu mai seamana cu cea din prezent. toti oamenii se schimba, unii insa refuza sa (isi) recunoasca asta. multi incearca sa-si recucereasca partenerul, avand in minte imaginea invechita a acestuia. e gresit. ei trebuie sa gaseasca o compatibilitate intre persoanele care sunt acum. daca diferentele sunt mari, prea multe compromisuri intre cei doi nu sunt benefice. cand trebuie sa renunti la prea multe din tot ceea ce te defineste, doar ca sa eviti certurile.. inseamna ca nu te afli langa partenerul potrivit tie. fericiti si norocosi sunt aceia care reusesc sa-si directioneze propriile schimbari spre aceeasi destinatie, in calatoria vietii lor.

nu imi plac nici oamenii carora le este teama sa recunoasca in vazul lumii ca iubesc pe cineva. ei pot avea impresia ca par ridicoli ori.. slabi.. in cercul lor de prieteni, mai ales. mda.. aia care nu au simtit vreodata un sentiment atat de frumos ori, daca da.. il resping din toate puterile lor, din cauza vreunei experiente dezamagitoare din trecut. pe mine m-ar deranja foarte mult sa fiu iubita pe ascuns. n-as intelege, nici nu as aprecia genul acesta de iubire. tuturor ne este teama, mai mult sau mai putin, sa nu cumva.. sa fim raniti. dar.. asta nu inseamna ca trebuie sa ascundem ceea ce simtim, partenerului nostru ori celorlalti. cuvintele nespuse, gesturile cenzurate.. dor infinit mai mult decat toate temerile noastre.
nimeni nu este proprietatea cuiva, iubirea nu te incatuseaza. dar.. daca este lasata prea libera, se obisnuieste cu aceasta libertate si.. mai departe in timp.. isi va dori o libertate si mai mare. 

sâmbătă, 3 august 2013

o zi la hypermarket

cand intru intr-un hypermarket am impresia ca ma aflu intr-o sala de forta, de fapt. nu am prea mult liber la dispozitie asa ca alerg pe coridoarele acelea lungi si intortocheate dintre rafturi, cautand marfa de calitate dar si la pret acceptabil. nu radeti, va rog.. mai sunt multi ca mine care spera in implinirea acestui vis imposibil. 

de obicei, atentia imi este indreptata spre rafturile de jos. am citit/auzit eu pe undeva ca acolo sunt ascunse cele mai exceptionale produse.. :P dar nu-i adevarat suta-n suta, de multe ori ma surprind facand niste genoflexiuni fenomenal de rapide, oripilata fiind de cifrele care nu se mai termina. 

fiind foarte preocupata de sanatatea mea, verific eticheta de pe fiecare produs. este incredibil cat de multe tampenii artificiale baga astia intr-o biata conserva doar! de la atatea controale risc sa ma imbolnavesc de febra musculara la maini. ia de pe raft, pune inapoi, etc pfff...

pe ultima suta de metri intotdeauna exista posibilitatea sa fac si o intindere musculara, fractura de os.. ceva. unele produse sunt cocotate asa de sus incat simt ca m-as rupe in bucati daca as forta prea tare elasticitatea trupului meu micut si fragil. cand ajung la raionul de apa si suc mi-e si mai teama.. sa nu plezneasca ceva in mine din cauza greutatii sticlelor gigantice. ce bine ma simt cand am ajutoare cu mine! 

..ajung la casa, sunt toata transpirata de la atata alergatura.. chiar ma simt mai usoara, pardon.. usurata de ceva banuti. inainte de a iesi din calvarul acela umed si fierbinte, bataile inimii mele isi accelereaza brusc ritmul, insa.. un tipat sfasie toate celelalte zgomote din jur. vai, nu! vreunul slab de inger o fi clacat la vederea preturilor. un tremur usor imi impiedica genunchii, amintindu-mi propria experienta dar reusesc sa evadez.. are cine sa ma duca cineva cu masina inapoi spre casa, altfel.......