Pagini

marți, 11 octombrie 2016

gânduri în noapte


îmi place noaptea, cu orele ei târzii și tainice, păstrătoare de vise frumoase. pe acestea le găsesc greu, scormonind adânc prin cenușa jarului unei speranțe muribunde dar le găsesc încă calde și la fel de înșelătoare ca în clipa nașterii lor. obișnuiesc să le îmbrățișez în mine, fugind mereu în cerc din ce în ce mai repede până devin fierbinți și îndeajuns de puternice ca să mă ajute să evadez spre destinația dorită. ce senzație minunată de zbor! aproape tot atât de irezistibilă ca și îmbrățișarea pătimașă a amantului..

"stai aproape de realitate" aud în fiecare zi de la unul și altul.. "nu îți poți plăti facturile cu vise" îmi mai spun. știu foarte bine asta, de multe ori noaptea mă găsește așa de obosită de lucru și amalgam de emoții încât de-abia îmi mai pot duce inima în brațe. cu atât mai mult îmi doresc să visez că sunt altcineva, departe de aceia care nu vor să privească la adevărul ascuns după aparențe. cine ar putea suporta să fie urât pentru ceea ce nu este, și dorit pentru ceea ce nu va putea fi nicicând.. ?


Am îndrăznit să visez noaptea și în văzul lumii. îmi împodobeam chipul și ținuta cu vise, uneori le lăsam să alunece spre alții prin vorbe și gesturi. chiar și când dansam.. și tot ce am primit înapoi erau priviri dezaprobatoare, bârfe care îmi scuipau numele pe o etichetă a rușinii!
oh, e vina mea, știu.. eu am permis asta! ar fi trebuit să le strig bărbaților care pleznesc de misoginism și fantezii erotico-fantastice: "vă doresc să fiți tați de fete!" asta ar trebui să îi doară al naibii!


 cel mai tare mă enervează însă veninul din privirea femeilor geloase ori exagerat de moraliste. facem parte din aceeași "specie", oare n-ar trebui să ne înțelegem mai bine una pe alta?
"proasto!" i-aș zbiera la una din asta. "ești mai bogată, mai frumoasă decât mine deoarece ai lângă tine un bărbat care te iubește. iar tu, în loc să-i acorzi lui mai multă atenție decât mie, simți gelozie pentru mine.. care nu-i voi fi niciodată mai mult decât nimic! sunt mai singură decât vei fi tu vreodată căci inima mea nu mai știe să iubească, iar trupul nu mi-e de vânzare nici pentru cea mai atrăgătoare iluzie."

..Dar eu sunt și o lașă "educată". îmi așez pe buze o umbră de surâs și încerc să mă prefac în continuare că cei din jurul meu nu au chip. și.. distracția continuă, cu visele în zdrențe atârnând pe mine.. 
prefer să visez singură.