Pagini

joi, 29 decembrie 2016

nimeni nu este judecătorul nimănui

uneori, când mă analizez, mă detest. așa că îndrăznesc să mă compar cu alți oameni și sunt mulțumită. chiar mă iubesc pentru că nu-mi stă în fire să judec un om după poza lui, ori după spusele unui alt om despre el. 
adevărul despre un om nu stă tot înghesuit intr-o biată poză. acela care vorbește de rău pe un om nu este, poate, un bun cunoscător al vieții acestuia, poate nici un bun psiholog, ce să mai zic de anumite resentimente care, știm, sunt lipsite de un bun raționament. mă ador pentru că înțeleg inutilitatea bârfelor de orice fel, pentru că prefer să cunosc un om pe baza a ceea ce îmi spune și face, în diferite momente, bune sau rele, ale vieții lui. și nici atunci nu consider că am dreptul să-l judec. pot doar să simt supărare, tristețe și dezamăgire atunci când întâlnesc, în mediu real sau virtual, oameni care se laudă tuturor cu integritatea, înalta moralitate, bunul lor suflet și nemărginita experiență de viață, dar care consideră că au dreptul, astfel, să judece aspru unele cuvinte și/sau acțiuni ale altor persoane, pe care însă nu le cunosc.
Sigmund Freud a fost genial atunci când a zis: cunoașterea  este manipularea intelectuală a informațiilor verificate atent. sunt o fană entuziastă a acestei idei! eu încerc, pe cât posibil, să vorbesc/scriu despre lucruri, evenimente, persoane și emoții pe care le cunosc bine. nu îmi plac aberațiile, îmi pierd timpul. însă unii preferă să manipuleze în mod negativ informații insuficient verificate. pătează, în mod nemeritat, reputația unui om și, astfel, îl rănesc. mă întreb.. cum pot, acești oameni, să mai aibă tupeul să susțină în fața oricui e îndeajuns de naiv să creadă, să posteze pe site-ul cutare etc. că sufletul lor e plin de iubire, înțelegere și iertare?! plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiți. nu poți face asta terfelind în noroi caracterul unui om pe care nu îl cunoști, clar! 
oh, nu! eu nu judec acum purtarea acestora. viața poate fi așa de nedreaptă câteodată, încât un om nu poate scăpa din ea cu mintea și inima intacte. fiecare ducem bătălii de care nimeni nu știe nimic. dar asta nu dă nimănui dreptul să-și verse frustrările asupra aceluia care nu le merită.
eu nu fac aici decât comparații, pentru că pot, am dreptul, am și informații suficiente cât să nu creez falsități. ah, în caz că se întreabă careva de ce nu tratez cu indiferență pe acești oameni - ceea ce nu știi nu te rănește ori se întâmplă așa ceva doar dacă tu le permiți.. chestii din astea dulci, psihologice/filozofice.. wow! - uite de ce: nu ura este opusul dragostei, ci indiferența. ignori un om când nu găsești motive să îl iubești. din indiferență izvorăște însă și disprețul, care își are baza în lipsa de respect. mie îmi place compasiunea. oricare om merită asta atunci când în sufletul lui s-au adunat o grămadă de emoții negative. cum să te bucuri, să calci în picioare ori să ignori un om nefericit?! nu, nu sunt un suflet maaare și strălucitor dacă gândesc așa. sunt foarte supărată atunci când această nefericire a unora lovesc, cu bună știință sau cu ciudă în fragila mea fericire interioară! nedreptatea doare! mai ales atunci când lovitura vine de la cineva care nu are o idee clară despre cine sunt cu adevărat, are doar o.. imaginație, să zicem, bolnavă. (cine te apreciază/respectă/iubește nu te poate răni. acela care nu are aceste sentimente pentru tine o poate face.) însă, doar pentru că mă doare, asta nu înseamnă că voi face rău, la rândul meu (exclud cu ușurință cazurile de viol, crime, îmi arde casa și încă alte câteva orori 😨 ).
nu sunt un înger răzbunător. nu sunt nici judecător. în nici un caz, Dumnezeu!  ..tot ce pot face e să mă compar cu aceia care cred că au dreptul să judece după aparențe. și atunci.. îmi găsesc pacea. în mine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu