odinioara.. ciripeau pasarile la fereastra mea, copacii isi mangaiau frunzele in atingerea delicata a vantului si dimineata ma trezeam intr-o stare de duiosenie.. de nedescris. acum imi urla in timpane huruit de motoare si voci manioase iar inima ma ameninta cu o serie de ultimatumuri.
la mine in cartier este santier. lucrarile se intind pana la usile blocurilor si magazinelor, limitand circulatia. si in alte cartiere se gaseste o atare harababura, orasul pare a fi intrat intr-o incercare de infrumusetare a spatiului verde. nu este o incantare pentru mine sa schimb un santier cu altul atunci cand este necesar sa-mi vizitez o anumita amica. pe timp ploios. asta s-a intamplat intr-una din zilele trecute.
..pamantul era moale si alunecos, la margini mai ales. garduletul din plasa care imprejmuieste dezastrul era pus acolo si pentru a-mi agata pantalonii de el, precis. degeaba faceam eu exercitii extraordinare de echilibristica, nu reuseam sa-l evit suta-n suta, cocotandu-ma pe zidurile cladirilor de langa. totodata incercam sa-mi feresc umbrela de ochii trecatorilor grabiti si inghesuiti. nu indrazneam sa-mi cercetez imbracamintea, nefiind sigura ca pot suporta durerea imediat urmatoare. am clacat abia pe ultima suta de metri. teribila clipa! sa vad stofa aceea fina zgariata, buna de aruncat la gunoi si in acelasi timp sa primesc o usa in cap.. -cineva iesise prea brusc dintr-un magazin- ..altcineva sa fi fost in locul meu, ar fi plans!
umbrela a cazut stramba pe pamant. de asemenea, si eu. sunt usoara ca un fulg si totusi nu-mi explic cum am putut ateriza dincolo de gardulet. dar, iata-ma.. zacand in noroi. n-am vrut sa simt nimic. am zavorat zdravan in mine insami orice ar fi putut dezvalui cuiva ca sunt umana. oricum aratam ca un extraterestru, n-ar fi contat.
mi-au trebui exact 4 secunde sa ma ridic in picioare si ma pregateam sa sar afurisenia de gard in mai putin de 2 cand.. m-am trezit infascata de brate si asezata apoi, ca un bibelou pe raft, inapoi in civilizatie.
"mii de scuze, n-am vrut sa va lovesc, n-am vazut, etc"
mi-am ridicat privirea spre cel care imi vorbise si.. am intalnit cei mai frumosi ochi caprui-aurii din cati am vazut vreodata! cuvintele lui continuau sa curga melodios in auzul meu insa nu mai reuseam sa le inteleg. gandurile imi explodasera de poezie. simteam cum infloresc in auriul privirii lui, desfacandu-mi cu o incetineala gratioase petelele intinate, vibrand placut in extazul unei fierbinteli seducatoare. mmda.
oricat de adancita paream in ciudata-mi reverie, se pare ca ratiunea statea totusi la panda caci tresari grozav inauntrul meu cand am auzit cuvantul "spital". detest spitalurile!
"nu e nevoie, sunt bine" m-am grabit sa-l asigur.
-imi pun oasele la loc si singura, ce naiba- gandeam, nevrand sa rup asa repede vraja in care ma aruncasera ochii lui hipnotici.
si.. oh, ce amabil.. mi s-a parut a fi cand a insistat sa ma conduca pana la destinatie. schiopatand usor de un picior olog, n-am sovait sa ma sprijin de bratul lui puternic, sosind bine mersi in fata blocului amicei mele. uitasem cu desavarsire ca din cauza lui fusesem in pericol de orbire brusca si definitiva. capul inca ma durea dar ma simteam iertatoare in ziua aia.
dar.. ce intamplare! locuieste si el acolo. hai amandoi inauntru, deci. si am urcat 3 etaje in chipul cel mai fericit, ma luase in brate ca sa nu simt durere de la vreun efort. in acela timp incercam sa deslusesc ce anume vroia destinul sa-mi arate prin aceasta intalnire ciudata. n-am avut timp de concluzii, insa. dupa ce si-a cerut iar miile lui de scuze mi-a sarutat mana si a urcat grabit spre apartamentul lui.
aveam un curcubeu de senzatii asezat pe pieptul meu in clipa cand mi-a deschis amica mea usa. s-a speriat ceva, saraca, pana m-a recunoscut de dupa stratul de noroi. o ora intreaga am muncit amandoua la refacerea aspectului meu, timp in care am si reusit sa-i povestesc de cateva ori intalnirea cu vecinul ei de la 4. despre care ea stia doar ca este un chirias mutat de curand. asta sa fi fost sfarsitul..? nu aveam curaj sa-l invit ad-hoc la o cafea si de ciuda incepusem sa-mi vad visul auriu varat cu de-a sila intr-o cusca din spini.
la un moment dat am auzit zbarnaind soneria de la intrare. amica mea era la baie tocmai atunci. ce sa fac? asta suna insistent. fac cativa pasi sovaitori spre usa..
"deschide, fir'ar! astept alocatia. m-a grabit ea, intredeschizandu-si usa .
am incercat sa deschid, chiar ma pricep -am o dexteritatate extraordinara!- insa yala intepenise in nepasare, exasperandu-ma.
"impinge mai tare cand rotesti cheia si apoi trage" m-a ghidat ea, vizibil enervata.
si am trase TARE de clanta in aceasi clipa in care persoana de dincolo impingea de usa ca sa intre. POC! in crestetul meu. iar. in acelasi loc. impactul m-a aruncat in cuierul care gemea de haine. in timp ce le dadeam jos de pe mine, simteam cum ma apuca de ciuf supararea. imi venea sa fug spre o biserica ca sa ma caut de deochi, prea insistent se tinea ghinionul de mine!
deci, imi ridic privirea furtunoasa spre intrus si.. nu-mi venea sa cred ca e aievea.. totusi, in fata mea statea d-l Privire Aurie. soarele din ochii lui nu mi s-a mai parut atat de stralucitor de data asta. gandurile nu-mi mai explodau de poezie ci de durere. am refuzat ajutorul mainilor lui si m-am pus singura pe picioare.
"imi cer iar mii de scuze!" a baguit el pierit la fata. "mi-am amintit tarziu ca te mai vazusem dansand in C.. mi-ai placut si am venit sa-ti cer nr. de telefon dar acum cred ca mi-am ratat toate sansele."
hmm.. doua accidente in doar doua ore.. era totusi prea mult! tipul era periculos pentru sanatatea mea. nu gaseam nici un farmec in asta. si.. ce mai era..? isi amintise TARZIU ca i-a placut cum dansasem in C.. ? nu aveam nici un motiv sa ma simt flatata, in schimb eram preocupata sa caut in sertarul lu idei vreuna care sa ma lumineze ce sa fac in continuare. brusc, mi s-a parut ca inteleg ceva..
"inca nu." am rostit in momentul acela sclipitor. "cum te numesti?"
"D.."
tizul fostului meu sot. muah-haa-ahh..!
"acum ti le-ai ratat pe toate!" i-am marturisit printre hohote de ras.
am inchis bine usa dupa el. ce mai ramasese din visul meu auriu palise subit, fiind strapuns de spinii neincrederii. imi amintea prea mult de sansele acordate celui care mi le-a rasplatit in final cu usi inchise.
"pisica oparita fuge si de apa rece" grait-a cineva, candva, in marea sa intelepciune.
THE END.
"
:)
RăspundețiȘtergere