Pagini

vineri, 25 noiembrie 2016

Despre gelozie

Nu sunt o persoană geloasă. Nu îmi place acest sentiment deoarece dezvăluie o nesiguranță în forțele proprii și asta nu mă definește. Să trăiești zilnic cu teama de a-l pierde pe cel iubit în favoarea altei persoane, mi se pare timp irosit aiurea. Degradant. Plictisitor. Atâta vreme cât te placi așa cum ești și felul cum te percepe persoana iubită este mai mult decât satisfăcător pentru tine, totul ar trebui să fie în regulă.
Fără a avea aere de narcisistă, recunosc că nu m-am simțit "amenințată" de o altă femeie, niciodată. Îmi pot pierde încrederea în cel iubit doar în cazul în care "omite" să îmi spună de anumite conversații excitante ori întâlniri cu alte/ă femei/e. Pentru că e umilitor  să aflu din alte surse.
În primul rând ar trona nedumerirea. De ce atâta mister??? O relație funcționează bine datorită unei comunicări sincere, nu-i așa? Când începi să ascunzi ceea ce faci cu o bună parte din timpul tău, e posibil să o faci și din cauza unei .. vinovății. Eeeh.. a greși este omenește, pot înțelege. Pot și să iert, dacă iubesc până la adorație. Continui și relația, dacă cel care a greșit regretă sincer, da' îmi și spune/arată asta! Până aici par o drăguță și jumătate, nu-i așa? Nu întotdeauna.
În cazul în care femeia cu care sunt înșelată îmi este net superioară iar el are, deci, toate motivele să fie îndrăgostit de ea, am puterea să mă dau la o parte din calea fericirii lor, suportând ceva vreme gustul amar al înfrângerii. Dar.. mă pot înfuria, și chiar să fiu dezgustată până la vomă, în acel caz în care bărbatul pe care îl iubesc este atras de o femeie care îmi este cu mult inferioară. Nu, nu pot simți gelozie nici aici. Mă simt umilită, rănită în mod nemeritat. Nu pot ierta asta.
Nu contează prea mult dacă povestea lor vorbește despre iubire ori doar despre pasiune, dacă a fost atins numai sufletul ori fie și puțin.. trupul. El este vinovat de a fi dorit o altă femeie decât mine. Nu sunt geloasă, în schimb sunt posesivă. Cuvintele de dragoste ori atingerile altei femei îl pot "murdări" în așa hal încât mi-ar fi silă să îi suport prezența în aceeași încăpere cu mine, o îndelungată perioadă de timp. O fi greșit ori nu, astfel gândesc și simt eu. Mai ales dacă cea aleasă de el este o femeie dintre cele mai ordinare.
Nu pot simți gelozie nici pe iubitele ce le-a avut înainte de a mă cunoaște pe mine, ele nu mai fac parte din prezentul lui din motive bine întemeiate.
Nu pot fi geloasă nici pe oricare femeie care își etalează numeroasele calități pe la nasul lui, în mod evident sau nu, atâta timp cât el știe să îi respingă avansurile în așa fel încât să nu lase loc de interpretări inutile. Sunt genul de femeie care poate fi atât de mândră de bărbatul ei încât îmi face plăcere să mă laud cu el în văzul lumii. Nu pentru a avea ocazia să fiu invidiată, vă asigur. Nu este treaba mea să arăt tuturor ce îndrăgostit este el de mine, ci este a lui. 
Gelozia nu ar avea ce să caute nici în situația în care viața m-ar sili să suport în mod constant prezența unei foste amante a lui. Lumea poate fi incredibil de mică! Însă m-ar irita incomensurabil evidenta lui răceală pentru mine, în prezența ei. De parcă ar fi nevoie să o asigure încă o dată de ceea ce trebuie el să suporte zilnic (zgripțuroaica de mine, oh!) și care, în mod sigur, a fost motivul gen: la piece de resistance cu care a reușit să o bage în patul lui, cândva. Nu am întâlnit nici până azi un bărbat care să recunoască oficial că a reluat relația cu o fostă iubită (înșelată ori nu) din pură plăcere. Of.
Genul acesta de umilință, de lipsă de respect, nu i l-aș putea ierta nici dacă ar fi vorba de amicii lui. Mi se pare stupid să fiu geloasă pe timpul cu care și-l petrece cu ei. Fericirea lui toată nu sunt eu, sunt conștientă de asta. Chiar îmi convine să mai iasă fără mine.. mai citesc și eu liniștită o carte bună ori fac o baie parfumată prelungită etc. Tind însă să îmi dezlănțui cumplit posesivitatea asupra lui atunci când acești amici încearcă să-i schimbe mentalitatea și stilul de viață în așa fel încât eu să nu mă mai pot potrivi în peisaj. Să îmi apăr locul în viața lui, asta este anormal.. par cumva geloasă?

..deci.. detest gelozia. Nu găsesc în mine motive să o simt. Nu îmi plac nici oamenii geloși, îi prefer pe cei puternici, cu sufletul și mintea.. toate deschise. Cu toate acestea, dintotdeauna  am fost percepută de ceilalți ca fiind o persoană geloasă. Ce ciudat!