Pagini

marți, 26 iulie 2011

despre lumea virtuala, din nou.

noptile mele nedormite nu sunt timp pierdut aiurea cand le petrec in fata monitorului. internetul este o sursa bogata in aflarea cunostintelor. am "intalnit" multa lume, fiecare avand propriul lui bagaj emotional diferit si mi se pare fascinant sa compar modul lor de gandire, experientele lor de viata cu ale mele.. totusi.. ma deranjeaza faptul ca unii dintre ei insista sa-mi dezvaluie latura lor intunecata, toate ororile pe care le comit asupra altora. dar ce naibilea sunt io??? sa mor, daca inteleg ce anume ii determina sa ma numeasca.. duhovnicul lor, na!  sunt asa de uimita de rautatea care zace in unii incat am ajuns sa-mi fac trei cruci de fiecare data cand le citesc mesajul. apoi sa scuip in san, de doamne ajuta! :)  si culmea este ca multi dintre acestia s-au dovedit a fi prietenii unor persoane pe care le cunosc, ori pe care le stiu eu din vedere..vecini cu mine sau pur si simplu.. zarite prin cluburi ori in vreo alta parte a orasului. inca si  mai socant:   foste iubite ale barbatilor cu care m-am intalnit/iubit.  siii.. majoritatea au infatisare de ingeras, adica exact ceea ce nu sunt. ori.. daca eu cunosc aceste persoane ca fiind in realitate niste fiinte superioare altora din punct de vedere intelectual, educatie, bun simt,  etc.. am constatat ca in lumea virtuala, unde usor poti renunta la masti.. sunt exact opusul. acum.. si eu port diverse masti dar nici prin gand nu-mi trece -doamne fereste!- sa am pretentia sa fiu vazuta de altii ca fiind fara de vina, pura inauntru si pe dinafara.. asa cum o fac altele. si, fireste..aceste persoane habar nu au cine sunt eu cu adevarat cand imi dezvaluie uratenia caracterului lor. de ce le-as da detalii despre identitatea mea? well.. ma simt vinovata, totusi, caci stiu atatea si nu avertizez persoanele de care isi bat ele joc. asta ma face complicele lor? sunt o persoana rea? nu le incurajez dar nici nu le critic. poate ca sunt, pana la urma.. un soi de duhovnic al lor. si nu pot renunta sa le mai citesc marturisirile. sunt prea curioasa.. dar am devenit si suspicioasa cu cei din jurul meu. nu mai cred in "puritatea" aparentelor. of!of!.. internetul asta! mare gradina ai aici, Doaamneee! numai scaieti si buruieni, ascunsi dupa cele mai frumoase flori.. pai!!! sa-ti mai vina chef sa culegi cateva?  =)

sâmbătă, 16 iulie 2011

in parc

va plac plimbarile prin parc? mie da. dintre cele cateva din orasul meu mi-am ales insa doar unul ca sa-l apropii de sufletul meu. l-am descoperit inca de cand masuram abia un metru si din clipa aceea n-am mai avut nici o scapare. a fost dragoste la prima vedere. si cum era sa nu-mi placa cand locul de joaca parea a fi un decor desprins dintr-o poveste fascinanta? casute colorate ce adoposteau pitici haiosi, animalele de lemn care pareau asa de vii si chioscurile cu vata de zahar ori acadele rasucite pe bat.. si mai aveam placerea imensa sa ma dau ore intregi pe hinta si pe topogan.. fiind intr-o permanenta competitie  cu ceilalti copii care imi deveneau asa de buni prieteni, mai apoi.. adesea chiuleam de la scoala ca sa alerg spre locul meu de vis, in care personajele din povesti indrazneau sa-si faca aparitia in lumea reala.
o data cu trecerea timpului, am inceput sa descopar si o alta lume ascunsa in parc. aleile stramte ce formau un adevarat labirint, bancile voalate de crengile joase ale copacilor si de garduletele vii, stufoase. imi amintesc ca exaltam de incantare in clipele cand pasii mei atingeau covorul de flori ori de frunze si deveneam visatoare, inspirand parfumul lor in timp ce vantul imi soptea la ureche povestea romantata a tinerilor indragostiti ce se plimbau tacuti pe alei..atat de multe din visurile mele romantice s-au nascut in acest loc! unele au murit, insa.. caci au existat si vremuri cand parcul imi parea a fi un univers rece, trist, dezolant.. imi plangeam deziluziile in versuri incorsetate in rime si oftam, inlacrimata, cand ma asemanam frunzei ingalbenite, zacand fara viata sub piciorul meu.  dar.. cumva, la inceputul primaverii inmiresmate, tristetea disparea ca prin farmec si se nastea alt vis din cenusa celui sfaramat.
multe amintiri frumoase am regasit azi cand am indraznit sa ma intorc.. ! desi schimbat.. de trecerea timpul si de preferintele altor copii si adulti, l-am recunoscut. ca si cum n-ar fi plecat niciodata din sufletul meu. cu ochii mintii revedeam totul asa cum arata cand eram copil, apoi.. cand eram adolescenta.. magia inca plutea in aer, aproape ca o puteam atinge! vantul adie iar, usor.. pe langa urechea mea, urandu-mi "bine ai revenit!". fiorul emotiei m-a coplesit. uitasem sa mai visez de mult timp. uitasem cat de placut era sa-mi imaginez lumi noi, povesti fascinante.. oare pe care drum m-am ratacit? ce dorinte m-au incatusat intre zidurile orasului, care au fost persoanele ce m-au amagit cu stralucirea visurilor imposibile? simt ca mi-am pierdut inocenta. sperantele.. de asemenea! trebuia sa ma intorc aici mai devreme! in locul acesta ma simt atat de vie, de constienta de mine insami! zambesc atat de usor caci nimic nu mi se mai pare a fi greu!  pot face tot ce doresc, chiar si sa ma dau cu hinta.. :) fara sa-mi pese cat de ridicol pare acest fapt la varsta mea. amicul meu A.. indrazneste chiar sa imi mareasca viteza intr-atat cat sa ma sperii usor. daca se rup lanturile si cad..? "te voi prinde daca cazi!" ma asigura el, citindu-mi parca gandurile. dar n-am cazut. totusi.. mainile lui mi-au imbratisat umerii, mai apoi.. "vino sa-ti prezint amintirile mele!" mi-a spus incetisor. "ca si ale tale, sunt ascunse in acest parc.. asteptand sa fie redescoperite si traite din nou!"  nu l-am refuzat. imi deschisese larg portile trecutului lui asa ca am pasit curioasa..
in urmatoarea ora ne-am plimbat cu amintirile dupa noi si a fost un timp petrecut placut. cine spunea ca un barbat si o femeie nu pot fi doar amici, s-a inselat. A.. s-a comportat exemplar, nemaindraznind sa darame zidurile mele de aparare.. :) il apreciez pentru asta!   si.. cred ca ar trebui sa mai vizitam impreuna parcul. e mai frumos cand am pe cineva la bratul meu. poate.. in timp.. un nou vis va indrazni sa se nasca! dar.. mai intai, va trebui ca un altul, inca prezent.. si dureros.. sa moara. abia palpaie in cenusa.. si inca are puterea sa ma amageasca cu falsele-i promisiuni de fericire! povestea lui este, insa.. bine inchisa intre copertile unei carti din care nu vreau sa va citesc..

joi, 14 iulie 2011

relaxare

abia puteam respira astazi din cauza caldurii! nu-mi puteam potoli setea nicicum. totul avea un gust amar..  si acel du-te vino, mereu aceeasi directie, gesturi chiar si cuvinte..  aceleasi chipuri exprimand plictiseala, stres.. mult repetatele priviri spre ceas, in dusmanie cu timpul care se incapatana sa se tarasca prin cusca torida a soarelui.. la servici! totul din jurul meu imi crea o senzatie de disconfort asa de urata incat.. la sfarsitul programului ma simteam ca o bomba ce intarzie sa explodeze!  imi place ceea ce fac dar devine cumplit de obositor cand e asa de cald.
A.. amicul meu si coleg totodata, simte la fel. e partenerul meu de suferinta. ma grabesc, deci, sa accept invitatia lui de a ma conduce acasa cu masina. siii.. ma las moale pe scaun, indraznind sa visez cateva clipe la toamna cea racoroasa a carei sosire o astept cu nerabdare. apoi, aproape ca simt mangaierea vantului incurcandu-mi-se in par.. modeland flori.. aproape ca pot vedea, prin geam, cum frunzele copacilor de langa drum capata nuante aramii.. tot mai multe si mai repede, incercand, parca.. sa egaleze viteza masinii. si mai simt, ca si cand ar fi real, cum aerul devine umed in asteptarea ploii lungi.. 
ce frumos este visul, avand alaturi de mine o companie asa de placuta! caci,  imi place tacerea lui A.. ..  il cunosc de putin timp, abia de cateva zile, dar ma simt a fi neobisnuit de relaxata cand sunt langa el. pare impacat cu el insusi, cu cei din jurul lui. si nu vorbeste decat atunci cand are ceva important de spus. dar niciodata nimic despre el. pentru mine e o enigma. ma fascineaza  enigmele.. totusi, nu sunt tentata sa o descopar pe a lui. imi place de el asa cum este acum. o prezenta reconfortanta, uneori fara cuvinte. care nu pune multe intrebari, nu critica.. nu impune. nu minte. si mainile lui sunt asa de frumoase! puternice, protectoare.. dar de o tandrete dulce, respectuoase. nu acaparatoare ori agresive, grabite sa afle placerea ascunsa in piele..pe acestea din urma le-am simtit adesea.. sunt dureroase cand se indeparteaza apoi prea brusc, iar eu nu stiu daca ma vor atinge din nou! da.. are maini frumoase.. dar si o privire patrunzatoare care insista sa o recheme pe a mea din visare cand intarzii cu gandul acolo prea mult.   ca si azi.. cand am realizat ca ajunsesem acasa.
..deja? nu doream sa plec. nici el nu dorea sa plec. buzele lui, surprinzator de moi.. mangaindu-mi obrazul, ma chemau sa vin intr-o aventura de neuitat. sa descopar o enigma.. m-am indepartat insa usor de tentatie caci doream sa-mi fie in continuare straina.  "de ce nu?" m-a intrebat. ce era sa-i raspund? ca vreau dar nu mai pot? ca e prea devreme ori mult prea tarziu? "de ce, da?" .. am indraznit.  aveam deja lacrimi la colturile ochilor. si poate ca am inchis portiera in urma mea, poate ca nu.. imi amintesc doar pasii mei grabiti indepartandu-se de el. aveam foarte multe treburi de rezolvat, drumuri de facut,  ganduri de ignorat.. oricum, maine are sa uite tot. imi doresc asta. caci.. langa el visez asa de frumos! prefer sa raman cu visul.  el nu ma dezamageste niciodata.

marți, 12 iulie 2011

de ce sa mori cand poti sa traiesti si astfel il lasi si pe celalalt sa traiasca..?

mi s-a reprosat faptul ca tratez cu superficialitate urmatoarea problema: sinucigasii din.. dragoste.. mai exact, persoanele care aleg sa se omoare in loc sa traiasca cu gandul ca au fost parasite de "iubirea vietii lor". dar eu nu sunt de acord cu asa ceva, chiar ma intristeaza cumplita fapta! darr.. ceea ce ma enerveaza este santajul emotional de care sunt in stare unele dintre aceste persoane. care pun, cu de-a sila.. in bratele marii lor iubiri, intreaga lor viata.  in traducere simpla: "de tine depinde daca traiesc in continuare sau mor.." oare.. aceste persoane chiar nu-si dau seama ca.. in modul acesta.. pot distruge pe cel/cea iubit/a.. ???  furia, disperarea, frica de a nu fii parasite.. chiar le-a intunecat judecata intr-un asemenea hal incat nu mai faca diferenta dintre rau si bine? eu nu le inteleg. 
potrivit parerii mele, cand iubesti foarte mult pe cineva dar stii, totusi.. ca acesta nu e fericit cu tine, oare.. n-ar fi mai bine sa-l lasi sa plece in cautarea alteia care ar putea sa il faca fericit? asta e iubire! cand iti pasa de fericirea lui, mai mult decat de a ta! altfel.. nu esti decat o persoana egoista. tanjesti doar la implinirea fericirii tale, uitand insa un lucru foarte important! nu poti sili pe cineva sa te iubeasca. il poti sili sa ramana alaturi de tine, amenintandu-l ca te vei omori daca indrazneste sa plece.. dar! acesta va ramane datorita fricii.. sentimentului de vinovatie.. si va fi foarte nefericit, in timp. caci.. avand in mainile lui responsabilitatea vietii tale, a renuntat astfel la viata lui. pentru el nu mai exista sanse de a-si gasi propria fericire, tu i le-ai luat! pentru ca crezi ca stii ce e iubirea.. si fara de care nu vrei sa traiesti.  si pentru ca tu sa poti trai in continuare in universul tau ireal, altcineva trebuie sa "moara"!  dar poate nu este el singurul care sufera! poate.. are o familie, sotie si copii.. ori o prietena care il iubeste in tacere. si toti sufera din cauza ta, a egoismului tau! dar nu conteaza nimic, nu-i asa..? tu sa fii fericita, doar asta ti se pare ca este  important! dar.. oare chiar vei putea sa fii fericita alaturi de cineva care nu simte pentru tine ceea ce speri sa simta???
well.. a fost doar un exemplu.. mai sunt si altele. cazuri in care exista doar amenintari goale dar care sunt luate in serios.  relatii distruse pentru totdeauna din cauza tertei persoane care a reusit sa-si numere exact atatea pastile incat sa fie in afara oricarui pericol, ori sa taie in carne vie.. din locul  de unde sangele nu se scurge prea repede stiind ca la ora cutare va fi cineva acolo ca sa o "salveze". omul poate fi inselat foarte usor de inteligenta altuia. si uneori poate avea un suflet mult prea bun, poate sa simta o teama mult prea mare ca sa plece de langa cel/cea care il santajeaza astfel. fara sa sa se uite  la cei ce raman in urma lui, si care il iubesc cu adevarat!
eu nu pot sa am mila pentru acesti "sinucigasi". nici n-as putea sa ma simt vinovata de moartea celui/celei care isi duce pana la capat amenintarea. mai ales cand stiu ca am facut tot ce-mi statea in putere ca sa il/o ajut. in final, a fost alegerea  persoanei respective. viata ei.. cu totii suntem responsabili pentru propria viata.  deci.. cel/cea care indrazneste sa faca acest gen de santaj ar trebui sa beneficieze de ajutor specializat mai inainte ca.. o data cu ea sa "moara" si alte persoane. si apoi.. daca mai este cazul, sa reflecteze macar putin la ceea ce inseamna sa iubesti cu adevarat o persoana. in afara de ea insasi...dar! daca nu face nimic din toate astea, insistand  sa-si puna in aplicare planurile morbide, netinand cont de viata, fericirea omului pe care sustine ca il iubeste.. si care va ramane in urma, fiind distrus de un cumplit sentiment de vinovatie.. atunci nu este doar o sinucigasa ci si o criminala! 

luni, 11 iulie 2011

despre minciuna

nu-mi plac despartirile. chiar daca nu cunosc bine persoana care ramane in urma mea. in trecutul indepartat eram coplesita de regrete si mai dadeam o sansa.. si inca una! dar nu si acum! caci am fost mintita si eu nu pot ierta minciuna. nu pot avea o relatie cu cineva care nu a renuntat inca la alta relatie. nu conteaza daca relatia aceea nu mai exista cu adevarat de mult timp (doar ca nu e inca oficiala chestiunea), daca iesea si cu ea inainte ori dupa ce ne intalneam..
..i-a trebuit o saptamana intreaga ca sa-mi marturiseasca ca inca.. nu stie cum sa se desparta de cealalta!  habar n-aveam..  eu credeam ca este singur. fireste, m-am suparat. si nu m-au interesat amanuntele, scuzele, promisiunile, nimic!  ce-mi pasa mie ca madmoazela respectiva e labila psihic caci il santajeaza pe bietul nefericit ca ea.. se omoara.. daca o paraseste? nu ma intereseaza nici asa zisele sentimente, aparute peste noapte, ce le are el pentru mine si care, potrivit parerii lui, ar trebui sa ma faca sa ma razgandesc, sa nu ma despart de el, deci.  nu mai conteaza nimic! nu ma pot intalni in continuare cu cineva care ma minte de la bun inceput. oricare ar fi motivele lui. nu mai am incredere in el.si  nu cred ca sunt dura, gandind astfel..
in trecut, am iertat multe minciuni si ele au continuat sa existe. omiterea adevarului ("ce nu stie, nu-i face rau") e tot o minciuna.  ori.. "stiam ca nu vei intelege, de aceea nu ti-am spus", "nu era important!", "am si eu nevoie de o intimitate numai a mea"..etc..  exista fel si fel de scuze! dar.. eu consider ca daca mi se ascunde ceva (intalniri, aventuri, relatii vechi dar inca prezente) si apoi.. aflu din alta parte de ele ori de la partenerul meu dar mult prea tarziu, atunci.. acesta poate sa imi vina cu toate explicatiile existente, poate sa aiba toata dreptatea si adevarul din lume, de  partea lui! nu mai cred nimic. si se produce ireparabila ruptura. daca a omis sa imi spuna adevarul la timpul potrivit, acesta devine interpretabil. problematic. cel mai rau ar fi sa-l aud de la altcineva decat el..
ultima varianta doare cumplit! am trait-o pe pielea mea cand eram foarte indragostita, inca. poate din momentul acela am renuntat sa mai iert minciuna, sa mai acord sanse. daca trupul meu tanjea uneori sa se intoarca din drum, sufletul mi-era neindurator. aici, nu vreau sa schimb nimic. voi continua  sa gandesc in modul acesta. nu voi mai ierta niciodata un mincinos!

duminică, 10 iulie 2011

dezamagita..

vaaaii.. nu-s in stare sa vad omul asa cum este.  in permanenta idealizez, imaginandu-mi ca exista in el/ea o lume mult mai buna decat a mea! pai cum sa nu-mi dau palme acum.. cand constat asta? de cea care a fost cea mai buna prietena a mea e vorba! si ea ar fi meritat palme, insa nu i le-am dat pentru ca stiu ca n-are sa simta nici o durere. asta o simt eu.. si inca cum! ce s-a intamplat..? nici mie nu imi prea vine sa cred. ori sa-mi amintesc..
firul a inceput sa se incurce dupa am gustat, abia..o jumatate de pahar cu vin rosu (care era taaareeee.. iar eu cum sunt mica, m-a ametit, na!) servit cu mare drag de mult prea insistenta mea fosta amica. sarbatoream, se pare.. victoria rasunatoare de aseara a marelui nostru boxer. noul meu amorez sedea tolanit in poala-mi, torcand duios.. inghesuit nevoie mare langa mine mai sedea si iubitul amicei.. comentarii picante, rasete.. muzica..  iar eu ma simteam ferice, de parca tocmai aterizasem in rai. la un moment dat, nu mai stiu care.. ma ex cherie amica incepe sa danseze in fata mea, languros si lipicios.. si pana sa-mi dau seama ce anume a apucat-o, se apleaca spre mine, sarutandu-ma pe gura.  buun.. asta mi s-a parut ciudat! deci.. am indepartat-o de langa mine, incercand sa imi ascund nedumerirea printr-o gluma. "care, ce i-ati  pus la asta in pahar? ori am eu fata de barbat???" :)) nimeni, nimic. aveam impresia ca doreau ca show-ul sa continue. si iar ma trezesc cu ea calare pe capul meu, razand grozav. o scot la dans numaidecat, ce altceva era sa fac..?si da-i si lupta.. mai! dar ma dureau bratele... de cate ori ma feream de prea brusca-i "afectiune" pentru mine!  gluma deja nu mi se mai parea ca e, ranjetul celorlalti doi de pe canapea incepea sa ma enerveze asa ca.. am pus-o pe biata ametita in bratele iubitului ei iar eu am reusit, cumva, sa pasesc normal pana la bucatarie. unde am inceput sa beau zdravan la apa. gandindu-ma serios ca ar fi timpul sa o sterg de-acolo.n-am apucat. numai ce-l zaresc pe iubitul amicei venind spre mine in pasi de dans. in clipa urmatoare ma apuca cu mainile de talie si.. zvarrrrl.. incepe sa ma roteasca haotic, plimbandu-ma prin toata bucataria. "alt nebun!" imi spun exasperata.  dar incep sa zbier abia dupa ce incepe si asta sa traga de hainele mele, cautand un loc mai dulce pe care sa-si depuna sarutarile-i lipicioase. "da'  termina o data. ati innebunit cu totii azi sau ce?!"   ce sa se opreasca..??? ba chiar insista si mai mult! bine ca am avut la indemana un pahar cu apa, ca sa i-l torn tot in cap. asa.. mai racorit, a reusit sa-si ia mainile de pe mine! si mirat tare, imi tranteste apoi: " eu credeam ca tu te joci! n-a vorbit I... nimic cu tine si cu D.. al tau?" aici incep sa ma mir si mai tare, vizibil.. ca sa-si dea seama ca .. nu! iar el continua sa-mi explice rapid ca iubita lui a avut minunata idee de a schimba putin partenerii intr-o aventura de neuitat. swing, deci! si el.. nevinovat ca o floare.. crezuse ca se aranjase deja totul. dar.. sarpraiz! "deci.. mon cher D... habar n-are de chestia asta, asa-i?" fireste ca nu avea.. ce noroc pe el! altfel zbura urgent de langa mine, peste mari si tari.. :)  "nu vreau sa o vad, intelegi sper.. de ce! cheama-l pe D.. plecam!" 
si-am plecat. amorezul meu nu m-a intrebat nimic. poate banuia, parea nefericit.  o fi sperat si el ceva.. atunci. prefer sa nu-i pun intrebari. n-am chef sa aud raspunsuri ce poate nu m-ar multumi.cat despre fosta mea amica.. ne-am revazut azi. si n-a stiut sa-mi explice cum de a avut nastrusnica idee de a face o partida de swing. n-am avut nici eu cuvinte sa ii mai reprosez ceva. caci nu o inteleg. credeam ca avem o altfel de prietenie. deci.. i-am sugerat sa luam o pauza in ceea ce ne priveste..
oare sunt prea dura?  nu am nimic impotriva celor care au alte preferinte sexuale decat mine dar.. nu vreau sa fiu silita sa le adopt pe ale lor. mai ales daca e vorba de persoane cu care sunt prietena..  nu stiu cat va dura aceasta pauza. poate.. nici nu mai conteaza. simt ca.. as fi vrut sa fiu altfel, mai deschisa spre nou.. poate, astfel, as reusi sa fiu mai multumita de mine, nu ca acum.

vineri, 8 iulie 2011

teama

ati simtit vreodata ca va este teama atunci cand, in viata voastra, exista provocarea unei schimbari de ordin sentimental? eu nu mai am pace, ca si cum sunt trezita prea brusc dintr-un somn dulce..  era bine si cald.. si frumos.. si acum, uite ca  se gaseste cineva care sa ma smulga din culcusul meu fara de griji, de ganduri complicate. si cand aceste ganduri apar, nu pot sa le impartasesc nimanui.. fata in fata. raman fara voce. lipsa de curaj, teama de a nu fi inteleasa, ma strang toate de gat. si atunci.. am prostul obicei sa intoxic randuri intregi pe foi virtuale sperand ca nu sunt prea multi, in umbre, care sa rada.. :)
poate.. tot scriind.. imi voi da seama cum imi pot depasi teama. dar nu sunt intotdeauna asa, doar cand simt ca imi place de cel care imi propune aceasta schimbare. atunci sunt vulnerabila.. am impulsul sa fug cat mai departe, nu vreau dar simt ca trebuie. nu am incredere ca acea relatie va merge, ca el nu seamana deloc cu cel care a fost . totusi, nu pot exista doi oameni care sa simta ori sa gandeasca la fel, nu-i asa? dar cum pot fi sigura? doar incercand.. of! si daca, totusi.. se dovedeste a a fi copia la xerox a celuilalt??? n-am inima sa incerc macar, ca sa aflu adevarul!
mda.. asa este cand o femeie intalneste, in drumul ei..  un barbat ce are ca distractie aceea de a-i frange sufletul. femeia, ori ce a ramas din ea dupa neplacuta experienta.. nu se va putea abtine, in viitor, sa nu simta teama cand va intalni un altul.. si altii. va compara mereu, va fi vesnic neincrezatoare. ca si mine..

detalii...

stiu.. stiu.. in mod sigur si unii dintre prietenii mei loiali  stiu.. ca am tendinta sa gandesc sentimentul. oricat de straniu ar parea, asa este! pai.. de ce sa nu despic firul in patru daca pot? poate ajung sa-mi explic de ce dupa alb e ascuns negru, de ce tot ce pare a fi simplu este de fapt dificil ..mhmm.. am impresia ca ma pierd in detalii. oare sunt ele chiar asa de importante incat sa imi umplu gandurile cu ele? hai sa vedem un exemplu: nu e unul foarte drag mie dar.. mi-a stricat destule relatii asa ca.. poate fi  important.
okeey.. uneori poate fi foarte greu sa iti pastrezi increderea in partenerul tau. mai ales cand stii ca acestuia ii place flirtul, adora sa fie considerat un zeu al sexului.. :) .. siii.. are nevoie sa se stie inconjurat de multe admiratoare de sex opus pentru a se simti flatat in orgoliul/vanitatea lui masculina. dar! acest personaj ii jura iubitei lui ca ar fi incapabil sa o insele deoarece ea  are toate calitatile pe care le admira el la o femeie. buuun.. iubita n-are incotro si il crede.. pana cand afla ca mult adoratul ei prieten se intalneste si cu alte femei la o.. cafea. increderea incepe sa se clatine aici. cine sunt aceste femei? daca le-ar cunoaste.. daca fac parte din cercul lor de prieteni.. poate increderea ei ar ramanea intacta. dar numai daca acele femei ar fi de o moralitate, sa zicem.. macar aproape de.. exemplara! ori iremediabil indragostite de altcineva..
dar ea mai stie si altceva despre adoratul ei! are nenumarate profile pe diferite site-uri de socializare, facute inainte  ori dupa inceperea relatiei lor, in care el isi dezvaluie dorinta de a intalni alte femei nu tocmai pentru a avea doar o relatie de prietenie. aici, increderea ei se clatina si mai mult, amintindu-si o discutie fugara, de demult, in care el afirma ca nu vede nimic rau in a se intalni cu ele, caci doar stau de vorba si atat. dar ea stie ca femeile acelea (care arata grozav in albumele lor foto) cauta altceva decat vorbe.. si incepe sa se intrebe daca el isi bea cafeaua si cu ele, nu doar cu vreo cunostinta din copilarie ori cu vreo colega ultra maritata careia ii admira doar intelectul.
urmeaza discutiile, intrebarile despre ele. el se apara, acuzand-o de invadarea intimitatii.. fara a-i destainui identitatea celorlalte insa, doar caracterul relatiilor : pura amicitie. este oare indeajuns pentru ea ca sa-si recapete increderea deja pierduta... ? "te pierzi in detalii care nu sunt importante!" ii spune el. "faci acuzatii nefondate, pierzandu-ti timpul cu nimicuri cand, de fapt, ar trebui sa vezi imaginea de ansamblu. te iubesc si nu am sa te insel cu nimeni, deci.." imaginea de ansamblu de care aminteste el este intarita doar prin vorbe. dar..  ca el se intalneste la o cafea cu alte femei pe care ea nu le cunoaste si care pentru el sunt detalii neimportante, acestea sunt fapte.. si care nu se potrivesc in imaginea de ansamblu deci.. cum poate exista aici incredere? daca ea ar stii macar ca femeile cu care se intalneste el fac parte din cercul lor de prieteni ori de munca, atunci.. n-ar avea nimic impotriva acestor intalniri. doar nu isi tine barbatul in lesa, are voie sa aiba prieteni-prietene. insa.. daca iese adesea din cercul acesta pentru a se intalni cu necunoscute, refuzand sa-i impartaseasca iubitei lui acest fapt.. inseamna ca ceva nu e in regula.
cand ai o relatie cu cineva, acest gen de intalniri ar trebui sa dispara!  altfel.. iti lipsesti partenera si de minimul respect pe care ar trebui sa i-l arati! asta.. in cazul in care nu exista o relatie deschisa si catre altele. ceea ce, dupa umila mea parere.. este o ofensa grava adusa loialitatii, sinceritatii, romantismului, etc. aici nu-mi ramane decat sa pun o floare la mormantul relatiei de genul acesta, dorindu-le mult noroc la final.. o sa aiba nevoie de el!
nu stiu ce sa mai cred.. ca internetul, filmele.. au stricat modul de gandire al unor barbati, referitor la ceea ce inseamna o relatie? ori poate infuenta unor prieteni care dau sfaturi tampite, ghidandu-se dupa fostele lor relatii mizerabile? gen: "da-o naibii de inutila, nu te opri doar la ea.. fii barbat adevarat! f... -le pe toate ca si-asa sunt destule si viata asta scurta merita sa o traiesti din plin!" ... ??? mai, dar prostia chiar nu are limite?! m-am saturat sa intalnesc doar specimenele astea.. sper ca noul meu amorez sa nu faca parte din categoria asta!  sa-mi ceara sa am incredere in el.. ok! dar sa imi dea in schimb doar imaginea de ansamblu, adica cuvintele.. si sa ma tradeze cu detaliile descrise mai sus.. adica faptele, asta nu!  deci.. acestea din urma sunt foarte importante. as vrea sa inteleaga si altii asta! ar insemna sa faca un pas inainte spre cunoasterea femeii..daca chiar vor sa o cunoasca!

miercuri, 6 iulie 2011

alta intalnire

mai sa innebunesc de atata veselie, ce ma pocni din secunda doi.. :) cand mi-am zarit proaspatul amorez alergand spre mine, azi dimineata. talpile ii scaparau vizibil.. abia scapa nevatamat dintr-o curba periculoasa ocolind un pisoi debusolat dar cumva reusi sa aterizeze strategic in fata mea, pozand dramatic.  "ce coincidenta sa te intalnesc! mi-era dor de tine, hai la o cafea.."  bausem deja una, urma sa mai beau inca una cu un "prieten" peste putin timp asa ca.. de ce nu?! abia asteptam, oricum, sa-l intreb daca intentiile lui cu privire la mine sunt serioase ori ba.
curiozitatea mi-a fost satisfacuta rapid. adica daa si inca cuuum.. e si nerabdator!   asa deci? imi pregateam deja ghearele, jubiland de incantare ca am ocazia sa-l supun la cate un test, doua.. "dar ce iti place la mine?" si el.. cade in capcana, vociferandu-mi emotionat: "totul!" incep sa clipesc din gene cu viteza, surazand duios.. raspuns mai nepotrivit nu putea sa-mi dea! cum sa-i placa totul la mine daca noi doi ne-am intalnit de putina vreme iar eu.. port diferite masti dupa care ma ascund.. ??? mda.. e indragostit de o himera! "iti place cum arat, vrei sa zici.." insist, privind patrunzator in adancimea albastra a ochilor lui.. e randul lui acum sa clipeasca des, oarecum vinovat. dar cuvintele lui, care incep sa se reverse intr-un suvoi ametitor, incearca sa ma asigure ca sunt tot ce isi doreste.
urmeaza alte cuvinte cu ajutorul carora descrie singuratatea ce-o simte, regretele ce-l chinuie vis-a-vis de o relatie prafuita ce s-a sfarsit in negura unui trecut indepartat si frustrarea ce-l incearca acum.. cand constata ca femeile moderne si-au pierdut inocenta..gratia.. tandretea, chiar si pasiunea. aici tace iar eu tresar, crezand ca deslusesc in privirea lui incandescenta o dorinta fara hotare.. si.. sunt tentata sa plec fara sa ma uit in urma mea. in clipa urmatoare  mainile lui le acopera pe ale mele intr-o imbratisare calda asa ca.. raman.
"te pot invata sa nu mai fugi de dorintele tale!" imi sopteste apoi. abia il aud.. dar il pot simti mai mult, cum atingerea lui imi arde pielea ca si cand ar fi intrat pe un teren minat.  si ganduri multe se inghesuie in mintea mea.. creand confuzii. umbra celui care a fost il acopera pe cel care este, neincrederea iese deodata la iveala deformand monstruos realitatea.. iar eu simt asupra-mi taisul ascutit al regretului de a nu fii in stare sa imi acord sansa unui nou inceput.
mi-e rusine sa recunosc dar sunt o lasa!  well .. nu pot sa-l fac martor la framantarile mele si deviez cu nerusinare traiectoria discutiei.. remarcand brusc si dintr-o data jocul dragalas al unui bebe, cu suzeta lui. abia il puteam zari pe geam.. undeva, departe.. pe cealalta parte a strazii. apoi.. incerc sa ma salvez prin povestioare haioase despre copiii cunostintelor mele. in continuare, nu ma pot abtine sa nu comentez vremea schimbatoare. dupa aia, disperata.. indraznesc sa "pasesc" pe teritoriul utra plictisitor al politicii actuale.. si aici si-a pierdut rabdarea. clar, nu e genul de barbat caruia sa-i placa sa vorbeasca cu o femeie depre asa ceva.. :) dar.. tocmai cand inmugurise in mine speranta ca atat de mult l-am exasperat prin vorbaria-mi fara rost incat.. intalnirea a luat sfarsit.. ma intreaba: "dar cu noi cum ramane?" nu i-am raspuns imediat. am inceput sa sughit, ma luase prin surprindere. iar cand mi-am revenit abia.. eram deja pe drum, aventurati intr-o plimbare domoala, placuta.
cumva.. era bine sa-i simt trupul atat de aproape de al meu dar.. intotdeauna apare acest.. dar! cum altfel putea sa se termine intalnirea, decat.. asa: "daca va exista un "noi", asta numai timpul ne poate spune.  si inca nu sunt sigura daca vreau sa impart acest timp cu tine." raspunsul meu. care de fapt nu inseamna nimic. nu m-am facut inteleasa.  m-a asigurat ca ne vom revedea..
of! barbatii astia! oare cand vor reusi sa accepte un refuz drept ce este ci nu ca fiind ceva de genul: "lasa-ma.. imi place?" n-am idee ce culoare am avut atunci. zaream, mai degraba, tot curcubeul invartindu-se ametitor in jurul capului meu impreuna cu pasaricile de rigoare.. poate din cauza cafelei si  urma sa beau inca una.. ha ha! insa ma opresc aici caci povestea din capitolul urmator nu are cuvinte...

marți, 5 iulie 2011

habar n-am ce titlu s-ar potrivi aici

zilele trecute am descoperit ceva ingrozitor. inca traiesc in trecut. abia apuc sa fac doi pasi inainte, incerc sa ma bucur de frumusetea clipei prezente, cand.. ceva ori cineva ma impinge inapoi in obscuritatea rece a trecutului si apoi nu mai am liniste. pentru ca imi urasc amintirile, nu toate dar am de unde alege. ma refer la cele care descriu in culori urate, intunecate, foarte reci.. povestea unei relatii sentimentale. fireste, toate iubirile sunt frumoase la inceput dar daca timpul poate fi un bun prieten de asemenea iti  poate fi  si cel mai mare dusman caci daca nu le transforma in ceva si mai frumos, precis le omoara. inca n-am inteles ce fel de relatie am cu timpul caci incerc de ani buni sa omor iubirea asta si.. degeaba!  nu mai doresc sa o simt, nu ma face fericita. cateodata cred ca am reusit sa scap de ea dar.. e o iluzie. ori ar trebui sa-i spun.. deziluzie? deci.. tragi-comedia asta se joaca doar cand intalnesc pe cineva care imi marturiseste dorinta-i arzatoare de a ne uni destinele sub soarele vesel al sperantei unei noi iubiri. a trecut numai o zi de la minunata intalnire si eu inca sughit! de frica, probabil.. si imi simt capul calendar de intrebari carora n-am nici un chef sa le caut raspunsuri. "sunt pregatita pentru o asemenea provocare?", "mai merita cineva sa-l iubesti, in prezent?",  "unde mi-am pierdut capul, caci inima sigur n-am.. am "omorat-o" cand n-am mai avut nevoie de ea?!" .. s.a.m.d. of.. ce dulci imi par acum  clipele de odinioara cand nimic si nimeni nu parea sa conteze..  dar! nu pot fugi mereu de mine insami, de ceilalti. as vrea sa pot fugi de anumite amintiri, sa nu mai compar nimic.. sa iau totul asa cum este fara sa fiu intristata de regrete. orice inceput are si un sfarsit, eu de ce nu pot pune punct cand bruma-mi de ratiune urla in mine:  SPUNE ADIO! .. ???
vremea romantismului a trecut, nu sunt o eroina dintr-un roman siropos de dragoste, din secolul uitat.. atunci, de ce .. ma simt a fi pierduta in privirea aceluia ce s-a indepartat in ceata deziluziilor, acum mult timp? izgonit de mine.. a plecat totusi cu mine. si acum.. cand alta privire ma cauta, ma doreste, nu ma pot oglindi in ea. well.. poate maine voi gandi altfel. astazi sunt albastra..