Pagini

vineri, 30 martie 2012

intalnire de pasi grabiti

  o dimineata calda, blanda.. s-a nascut in privirea mea pe cand cercetam orizontul, ingandurata toata. imi rezemasem crestetul intre palme, aproape de pervazul ferestrei deschise larg, incercand sa-mi inteleg ideile despre un nimic mult prea greu ce inca atarna de coada visului nesfarsit din noaptea trecuta. usoara adiere a vantului ma mangaia cuminte pe obraji, urcand timid inspre suvitele incalcite de pe frunte.. dezvaluind treptat cutele adanci, inghesuite sub umbra de indoiala si tristete.. as fi vrut sa rostesc atunci cuvinte, nu oftaturi. glasul mi se impiedicase insa de o parere de rau ce intarziase sa-si ia zborul departe, departe.. in basmul de demult uitat ce prafuieste filele unei carti din gandirea-mi trecuta. si ma simteam ca o oaza in desertul fierbinte, impodobindu-mi cactusii cu flori de hartie, desenand alb peste negru.. sorbind fara sete din suvoiul de amaraciune care tasneste de nicaieri, peste tot.. clipa cu clipa imbratisandu-se pe urmele pasilor unui timp pe care nu-l mai pot intoarce din drum..
  ce dimineata interesanta! m-am despartit cu greu de ea, incepusem sa o inteleg. dar realitatea imi batea in usa, sa o sparga.. asa ca am intampinat-o. cu mai putin drag, evident. stiam ca trebuia sa fug iarasi in atatea directii, strangand tare la pieptul meu timpul, ca sa nu fuga mai repede decat mine.. :)) de ce trebuie sa fiu asa de saritoare in toate nevoile unora, tropaind cu veselie fortata in ringul orgoliului ori vanitatii altora, ori dandu-ma de-a dura pe drumul .. al cui oare? caci nici nu mai tin minte.. spre implinirea oricarui ideal numai al meu nu..??? uneori imi doresc sa fi fost propriul meu sef. mda.. vrabia malai viseaza! :))
  ordine in haos nu am prea facut caci am mai scapat timpul din brate ca sa imi pot da seama cum mai arata lumea inconjuratoare. si dintre toate si toti imi amintesc cu claritate si de mainile unui vechi amic si care m-au inlantuit la colt de strada, tragandu-ma inspre misterul fiintei sale..
  "inca esti un poem" mi-a incantat el prima clipa.
  "poate.. un tablou de picasso" m-am grabit eu sa ii amintesc de mine, in a doua clipa..
  "nepretuit, sigur.." si-a intarit apoi complimentul, inchizandu-mi drumul spre o noua replica cu un suras strengar.
  si, nu stiu de ce.. am crezut ca apropierea de el imi va ingenunchia iarasi genunchii de emotie. nici macar inima nu a tresarit. nimic nu s-a intamplat. ca si cum.. l-as fi uitat cu totul. totusi.. am impartit acelasi drum atata timp cat i-a trebuit ca sa-mi povesteasca ultimele evenimente din viata lui. intrebari din viata mea.. si reluarea unui subiect nedorit care s-a frant la jumatatea unei fraze.. 
  "nu te-ai gandit nici macar o data la ce-ar fi putut fi intre noi doi? nu-ti mai doresti..?"
  nu simteam ca vreau sa fac parte din tot ce este el, ce are.. ce si-ar dori pe viitor. am incercat din rasputeri sa ii sustin privirea, ma ardeau dorurile lui.. ma durea si apasarea mainilor lui pe bratele mele.. si incercam sa imi fac curaj ca sa-i impartasesc ceea ce vroiam sa stie de atat de mult timp..
  "nu cred ca mi-am dorit vreodata."
  nu l-a durut. am simtit.. cum as putea eu sa ranesc astfel pe cineva? si nu mai stiu ce forma a luat timpul din clipa aceea.. poate o politete rece sa mi se fi aratat in fata ochilor, urari de bine urmate de o despartire scurta fara priviri in trecut. pasii mei isi reincepusera goana de dinainte, gandurile imi erau usor dezordonate, totusi..

   imi este mai bine asa, singura. si ce daca..inca o mana a fost intinsa spre mine, sub tremur de dor..? si ce daca.. am impins-o inapoi..? nu regret. nu am gasit ce caut si nu vreau sa pasesc cu incredere in visul altcuiva atata timp cat stiu ca nu seamana deloc cu visul meu. m-am ratacit de prea multe ori astfel, in trecut. cu ce m-am ales?! nu am nimic. insa am inceput sa-mi indragesc sufletul si nu mai vreau sa pierd ceva din el.

miercuri, 28 martie 2012

...

  as fi dorit sa-mi amintesc cu multa placere de aniversarea mea de acum cateva zile. din pacate, placerea e foarte mica, aproape inexistenta. ziua/noaptea in care ar fi trebuit sa ma simt fericita ca inca mai traiesc dupa tot acest timp care nu mi-a fost deloc prieten a fost incarcata de tensiunea pe care o da frustrarea, mania, dezamagirea.. s.a.m.d...
  ziua imi fusese insorita, totusi.. am fost surprinsa sa aflu ca "iubirea, fericirea, norocul, sanatatea, banii & co" din urarile unora pentru mine.. constau doar in vorbe si atat. adica.. am primit tot soiul de lucrusoare si ciocolatele.. orice.. insa numai ce mi-am dorit, nu.. buuun!!! fie si asa.. nu-mi place sa masor sentimentele celor din jur dupa marimea/grosimea portofelelor, prefer darurile simbolice. am fost dezamagita doar de anumite persoane care s-au laudat cel mai tare cu afectiunea lor pentru mine, chiar daca au facut asta tinandu-si strans la piept averile.. :))) of! credeam ca m-am impacat cu gandul ca unii prefera sa ceara amicilor lor mai mult decat pot darui.
    seara spre noapte.. mi-am dorit sa ma aflu in companie de culori, muzica, vin.. prieteni sinceri , rasete, poze haioase.. chestii simple din astea..  insa doar inceputul a fost fascinant. in rest.. a trebuit sa indur cu stoicism martiriul cuiva, indiferenta altcuiva si inca pe cineva care venise doar pentru a se afla in compania altei persoane. si atunci am vrut sa ma razbun pe dans.. clipe in care am incercat sa nu ma simt vinovata pentru ca ma distrez in timp ce cutare sufera cumplit, apoi mi-am imaginat ca in paharul de gin mi-am gasit fericirea in compania catorva ingeri albi. n-am gasit, insa.. nici macar o mica alinare caci ingerii s-au grabit sa alunge suferinta lui cutare si cutarica de langa el. nici vorbele celorlalti de langa mine nu au reusit sa-mi capteze atentia, nu erau indreptate spre mine. deci.. "hai  iarasi pe ringul de dans.. ascunde-te in lumini si umbre, dupa una si altul.. incercand sa-ti eliberezi mintea de toti factorii inconjuratori necorespunzatori dorintei tale de a te simti bine"..
  am plecat prea devreme. nu am avut de ales, prietenul suferind imi solicitase ajutorul si eu nu pot rezista la asa ceva. nu cand alter-ego al meu poarta numele de "mama tuturor ranitilor" . desi..  simteam ca e dreptul meu sa fiu egoista macar o data pe an. sa urc bolnavul intr-un taxi, alaturi de prietenul lui de suflet si sa ma intorc la aceia care au dat semne ca le-ar place sa mai raman langa ei pana dimineata. sa-mi comand alt pahar umplut pana la refuz de ingeri prietenosi, sa-mi incolacesc trupul in jurul ritmului vreunei melodii preferate.. sa savurez bancuri, istorioare, orice este amuzant.
  oh./ vai.. eu nu as fi in stare sa fac pe martira la ziua unui prieten, riscand sa i-o stric. mai ales atunci cand stiu ca boala incepe sa se invarte in jurul meu.. ci as sta acasa, cuminte.. dorindu-mi ca el/ea sa se distreze cat mai bine, fie si fara mine. chiar nu pot aprecia un om care, desi stie ca este bolnav.. insista sa fie prezent intr-un mediu care este nociv pentru el doar pentru a fi langa mine, partas la clipele care ar trebui sa ma faca fericita. ce fel de gandire are omul asta, nu inteleg.. ar trebui sa ma bucure sacrificiul lui? prefer sa-l stiu inchis in casa, la caldura, inconjurat de medicamente care sa-l faca bine, ci nu alaturi de mine.. tragand sa moara. nu pot aplauda o atare inconstienta din partea lui/ei.. chiar daca intentiile acestei persoane sunt in aparenta, extraordinar de nobile. sacrificiu de sine, vezi-doamne!!! adica.. in loc sa ma distrez la cheful dat in cinstea mea, trebuie sa ma concentrez toata seara pe sacrificiul acesta suprem, avand grija sa nu-i lipseasca nimic, verificandu-i adesea temperatura ce creste-creste-creste.. si ingrijorandu-ma in fiecare minut, simtindu-ma vinovata, etc.. nu, nu cred ca sunt rea.. poate realista! doar unui om pe care nu-l agreez i-as strica cheful de aniversarea lui, cred ca am in vedere pe cineva, deja.
  well.. poate ar trebui sa-mi schimb anturajul. sunt dezamagita, saturata.. de toate din ce-i mai rau. picatura care a rasturnat paharul m-a dezgustat prea tare ca sa ma gandesc la altceva decat la ceea ce am descris mai sus. si mi-e ciuda! aveam nevoie - atat de mult!!! - de o evadare din tristetea asta care ma raneste cu fiecare clipa ce trece. e timpul sa fac schimbari radicale in viata mea, chiar daca asta inseamna sa renunt definitiv la compania anumitor persoane. sa tai raul de la radacina, deci..

joi, 22 martie 2012

plimbandu-mi gandurile pe drum..

  suntem atat de fragili! atarnam de o respiratie.. captivi intr-un corp care nu se potriveste cu forma gandurilor noastre. atat de mici suntem.. in fata idealurilor noastre! amagindu-ne cu iluzia unei puteri pe care nu o detinem, insistam totusi sa pasim o vreme indelungata pe drumul ce duce spre cea mai mare iluzie dintre toate. perfectiunea. si doar cativa dintre noi abandonam drumul atunci cand ne dam seama ca el nu poate fi strabatut pana la capat. cei intelepti, poate..

 dar ce se intampla cu aceia care raman prizonierii drumului ce nu duce nicaieri? ce se intampla cu mine? nu ma pot dezgoli de tristete, nu pot scapa de indoielile-mi ascunse in umbra ce insista sa ma urmeze chiar si pana in cel mai chinuitor cosmar.. vorbele celor din jurul meu, care ma cheama inapoi, se pierd treptat in ecouri ce imi par de neinteles. stiu acum ca m-am increzut prea mult intr-o putere pe care nu o am. si am construit prea multe ziduri in clipele in care ar fi trebuit sa construiesc poduri. am amestecat prea multe masti pe chipul meu, sperand sa ma pot pierde de mine insami. am esuat.. in iubirea de sine, pentru altii.
  as vrea sa-mi intorc pasii, sa caut alt drum, sa evadez.. dar nu stiu cum.

marți, 20 martie 2012

neputinta

  de mult timp incerc sa fiu puternica! sa-mi umplu timpul cu lucruri, oameni, calatorii, ganduri.. care nu au nici o legatura cu tristetea care ma urmareste de multi ani. dar..oricat incerc, nu reusesc sa scap de senzatia urata a esecului. am esuat in atingerea idealului pe care mi-l doream mult de tot. nu ma pot impaca cu gandul ca nu sunt capabila sa schimb prezentul, sa fie asa cum imi doresc.
  aproape ca simt invidie  atunci cand privesc la indragostitii care par sa aiba ce imi doresc eu. tanjesc dupa afectiunea, tandretea si  increderea lor reciproca. si apoi sunt tentata sa imi acord un nou inceput cu unul ori altul care pare sa aiba anumite calitati pe care eu le apreciez. dar.. tentatia mea se rataceste undeva pe la jumatatea pasului, a frazei.. ma simt coplesita de sentimentul tristetii, al neincrederii, uneori al furiei.. nefiind in stare sa rup orice legatura cu trecutul meu. si renunt..
  as vrea mult, dar mult de tot.. sa nu ma mai tortureze gandul ca sunt mintita incontinuu de acela pe care experientele traite de-a lungul anilor ar fi trebuit sa-l maturizeze intr-atat incat sa poata face deosebire intre cei pe care merita sa-i iubesti si cei pe care merita sa-i urasti . sa nu mai fiu nevoita sa-mi adun toata forta interioara pentru clipele in care ii intalnesc privirea, ca sa nu izbucnesc in plans. si sa nu dau frau liber furiei ce ma indeamna sa lovesc iar si iar in pieptu-i dezgolit de inima, strigandu-i: "de ce imi faci asta?! vreau sa incetezi!"
  si.. ohoo.. destui oameni au incercat sa-mi schimbe traiectoria gandurilor, a sentimentelor. ca sa le fac pe plac, sa ma lase in pace.. am acceptat, in aparenta, tot ce mi-au spus si aratat. apoi, cand reuseam sa raman singura cu umbra mea.. inconjurata de toate mastile mele stricate.. simteam cum ma arunc singura in ghearele tristetii. si inca ma intreb cum de mai traiesc caci vointa nu mai am de mult si nici nu o doresc inapoi..

joi, 15 martie 2012

despre prietenie


"calitatile spiritului pot sa sporeasca numarul admiratorilor nostri, dar numai calitatile inimii ne castiga adevaratii prieteni." (anonim)

despre baietii care se cred barbati

  pentru a ma simti atrasa de un barbat trebuie sa il admir pentru ceva. o buna educatie, inteligenta, intelepciune.. ceva asemanator. si sunt constienta ca este posibil sa nu existe un barbat care sa explodeze de calitati formidabile darrr.. e foarte important sa aiba macar una buna de tot care sa-l scoata din randul celorlalti, altfel nu imi capteaza atentia.
  nu sunt pretentioasa ori incurabil de romantica -adica visatoare din aia care traieste in pom- dar nu pot fi nici exagerat de toleranta cu defectele care impodobesc cununa de lauri a vreunui narcisist, misogin, etc. stiu ca este bine sa compar, sa imi doresc mai mult daca am de unde alege ori sa trantesc usa in nas celui care nu a pasit nicicand prin palatul intelepciunii ori a ramas cu gandul mult in urma lui, la anii de aur ai adolescentei.
  genul de BAIAT de care m-am ferit toata viata isi petrece aproape tot timpul lui liber cu aceeasi gasca de baieti, consumand alcool cel putin atat cat sa nu-l duca gandurile spre sfere mai inalte de intelegere al sensului bun al vietii.. flecarind urat cu orice ocazie despre nimicul numit femeie si injurand sistemul cutare ori pe cutarica care n-are frica de el caci.. ce! mama ei de viata..??? in tara lui toti sunt dobitoci, numai el este singurul destept si frumos. devreme acasa nu - caci viata e scurta si trebuie traita intens, loial - niciodata, ca doar nu-i fraier, mincinos - cat cuprinde, da.. pai!!! ce nu se stie nu face rau nimanui siii... ar mai fi, in mod sigur, alte multe exemple dar.. ce-i mai important dintre toate ramane acest minunat gand ce-l are: daca nu poti sa ma accepti asa cum sunt, atunci nu ma meriti. :)) :)) :)) okeeyy...
  nu poti sa le ai pe toate, in viata ta. dar ar fi bine sa ai ceea ce este mai important. sa-ti recunosti varsta in fata oglinzii, a sufletului, a mintii si sa te comporti ca atare. este foarte greu sa faci asta, dorinta de distractie, lipsa de obligatii, responsabilitati.. astea sunt tentatii mari! dar ce te faci cand dorintele tale egoiste indeparteaza de langa tine persoane care ar putea sa-ti schimbe in bine viata..? poti suporta clipele in care iti dai seama ca timpul nu poate fi dat inapoi? tot ceea ce ti se pare acum nesemnificativ poate capata o importanta vitala atunci cand il/o pierzi. si am auzit prea multa lume punandu-si dureroasa intrebare: ce-ar fi fost, daca..? mult prea tarziu.
  detest genul de barbati care prefera sa copilareasca toata viata, imaginandu-si ca lucrurile mici nu au importanta si ca femeile nu au suflet. detest compania unuia care se crede barbat dar, de fapt, nu este decat un baietandru ce inca alearga dupa himere, inca nu a invatat ca viata inseamna ceva mai mult decat chefuri, misoginisme, tv, chat stupid pe internet si f...t cat mai multe femei. dar si mai mult detest pe aceia care prefera sa-si traiasca viata dupa vorbele "prietenilor", uitand ca acestia nu le stiu pe toate ori pe toti.
  se pare ca tristetea mea si-a facut un prieten astazi. dispretul.

luni, 12 martie 2012

atat de multa tristete!

nu am o problema cu ziua de luni. multi oameni intra in ..depresie.. din cauza zilei asteia dar eu nu am urat-o niciodata doar pentru ca este asezata in capul saptamanii de lucru. oricum, sunt in concediu inca. raceala mea isi face de cap in continuare, mai nou.. suferind cateva complicatii. ce n-as da pentru o gura de aer proaspat.. care sa nu imi chinuie plamanii cu o tuse incapatanata mai ceva ca un catar..!
  de fapt.. am o problema cu toate zilele saptamanii. nu e nimic personal, doar ca.. am impresia ca trec foarte incet. iar eu nu am altceva de facut decat sa incerc sa suport o tristete ciudata care s-a instalat in mine atat de confortabil incat nu intrezaresc sperante ca ea sa plece in curand. nu cred ca as avea puterea sa o izgonesc, totusi. e peste tot, in mine.. incolacindu-si radacinile in jurul ratiunii mele, stranguland-o.. mi-e greu sa-mi pun gandurile in ordine. e adevarat ca nici nu prea incerc caci ..nu mai pot.. e prea mult! si lacrimile sunt multe, ma surprind adesea cu ele curgand pe obraji. vin ca niste hoate, tacute.. imi ard pielea. iar eu nu pot avea alta reactie decat sa le las sa curga, nu simt nici un imbold launtric care sa ma ajute sa le sterg, daca nu .. sa le opresc.
  ..si ma uit uneori la mesajele lui. si nu pot sa le deschid. nu vreau. stiu deja ca inauntrul lor e un gol de sentimente, regrete.. gol de mine. in schimb.. sunt pline de minciuni. nu mai vreau asa ceva! exista de prea mult timp, dor foarte tare. iar eu nu mai pot.. sa inteleg de ce exista. intr-adevar, sunt prea trista. si de zile intregi ma ascund de toti. nu as stii ce sa spun, nimanui. nu sunt sigura ca ar fi important pentru cineva sa-mi auda cuvintele. ori sa-mi vada lacrimile. tristetea..

vineri, 9 martie 2012

ganduri de primavara

 nu inteleg.. de ce unii barbati se incapataneaza sa ureze "la multi ani" doar mamicilor, cu ocazia zilei de 8 martie. chiar daca nu este mama lor. eu as prefera sa aud aceasta urare venind din gura copilului meu. asa mi s-ar parea normal.  in rest.. toti ceilalti ar putea sa-mi doreasca numai bine in acea zi din simplul motiv.. pentru ca atunci se sarbatoreste ..FEMEIA. pare simplu dar nu pentru toate mintile.
  am apreciat doar urarile celor care au inteles pe deplin semnificatia zilei de 8 martie. si am mirosit incantata toate florile care nu erau albe, dorindu-mi sa pot rontai instant toate dulciurile oferite si sa aprind minunatiile de lumanarele caraghioase dar parfumate peste tot prin casa. si inca ma uit cu entuziasm la setul de cani de cafea pictate manual, intrebandu-ma daca voi avea vreodata curajul sa le folosesc. sunt prea frumoase pentru ca sa risc sa le sparg.. :)) nu acelasi gand il am si despre bratarile de metal si piele intoarsa.. frumusetea lor va trona cat de curand pe incheieturile mainilor mele. doresc sa ma laud cu ele, imi plac foarte mult.
  totusi.. as fi vrut sa ma fi simtit mai bine deja. dar nu am suficienta putere ca sa scap de febra unei raceli care a devenit suparator de sacaitoare. iar, primavara de afara ma cheama de ceva timp la o plimbare. si sunt atat de multe de vazut! renasterea unei naturi care a ingenuncheat odinioara cu atat de multa tristete in fata iernii grele.. sunt imagini fascinante! as putea avea impresia ca renasc si eu o data cu ea.. imi doresc.

duminică, 4 martie 2012

arta chinezeasca









ziua nu-i ca seara.. (de inima albastra)

  asta-s eu.. o insomniaca incurabila. la ora asta.. (o fi 1, poate 2..) cand altii, mai sanatosi la minte-trup, au adormit o data cu oile lor care sar in continuare gardul... la mine, bietele oi dau cu capul direct in gard. si adio somn! welcome... ugly thoughts.
  ..ziua incepuse chiar bine, tresaream de incantare o data cu aparitia fiecarei raze de soare primaveratic. ma incapatanam chiar sa admir ciripelile (de altfel, enervante) care ma salutau de dupa fereastra. toate bune si frumoase pana cand am indraznit  sa ies pe usa afara .. sarpraiz!!! o palma de vant imi ingheta pe buze zambetul ce n-apucase inca sa se largeasca pe cat mi-era sufletul de voios.  dar mi-am zis atunci, inciudata: eu nu ma las.. ma duc sa caut primavara! si am gasit-o la muzeul de la poalele cetatii. se atasase de broderii, picturi, evantaie si umbrelute chinezesti.
   mi-au placut foarte mult exponatele si am admirat indelung talentul, originalitatea si rabdarea artistilor. dar si mai mult  mi-ar fi placut sa fi fost in locul lor. ei.. poate in viata viitoare sa-mi pot indeplini dorinta, cea de acum nu mi-a daruit asemenea calitati.
  cu o asemenea amiaza fascinanta.. visam deja la o seara perfecta. dar nu este pentru cine isi doreste/se pregateste.. chiar daca eu aveam in plan sa dansez, doar. nu pare a fi o dorinta imposibila. totusi.. ar fi trebuit sa ma gandesc ca nu am reusit niciodata sa ma imprietenesc cu norocul.
  deci.. intru in J pub.. afisand o indiferenta mascata cu succes de fumul gros de tutun ce duduia din plamanii celor pe langa care treceam. loc de stat n-am gasit, imi invarteam aiurea si mai ales degeaba privirea pana in cel mai ascuns coltisor din toate incaperile. si parca, totusi.. doua scaune inalte imi faceau cu ochiul. o clipa mai tarziu, ochiul asta a inceput sa mi se zbate nervos..  insa. amici de-ai LUI pazeau cu strasnicie spatiul de langa ei ramas liber, adjudecandu-l ca fiind personal. si, deodata.. pac! o palma imaginara mi-a invinetit obrazul.. era ratiunea care m-a alertat ca am venit degeaba pana acolo.  a avut dreptate. scaunele inalte nu pareau sa fie pe placul domnului. a se citi traducerea libera:
"nu vreau sa ma vada prietenii cand dansez cu tine, iti vorbesc frumos si inca te mai si mangai cu subintelesuri"
  pac-pac-pac.. incet dar sigur.. simteam ca raman fara sange in obraz.. se prelinsese tot pe dinafara. si nu m-a incantat conversatia lui care se voia amuzanta, la intoarcerea din drum. nici provocarea unor jocuri inteligente, deosebit de captivante, o ciocolata cum n-a gustat elvetia.. ori niste cearsafuri intinse pe patul placerii, special pentru mine. nimic... trageam din tigara, gandind ca ar fi fost mai bine sa nu fi gandit deloc... taraindu-mi pasii zgribuliti spre un adapost in care sa-mi ascund frustrarea. acasa.
  daca un barbat nu este capabil sa aiba o relatie cu o femeie, atunci sa ramana cu "prietenii". se gasesc pe toate drumurile si nu costa mult. doar cateva masti la schimb.. si la vie est en rose.. :))

sâmbătă, 3 martie 2012

despre durere

durerea nu cere lacrimi degeaba. are nevoie de ele ca sa plece.. ori, macar sa se ascunda intr-una dintre camerele mintii tale si de existenta careia este posibil sa uiti daca vei evita sa intri zilnic in ea.compania oamenilor veseli sau vreun hobby care sa nu iti opreasca pasii in loc pot ajuta la izgonirea durerii, de asemenea. ori, poate.. un serviciu solicitant care sa-ti inlocuiasca gandurile cu altele noi si care nu au nici o legatura cu ceea ce te face sa suferi.
  insa.. exista si acea durere care iti taie rasuflarea. inima ta incepe sa tipe in ecouri lungi, spargand tacerea care s-a asternut peste toate celelalte sunete din jurul tau in momentul socului. si nu esti capabila sa vezi lumea altfel decat cu incetinitorul. dar nu poti intelege nimic din ceea ce vezi .. durerea nu te lasa sa gandesti. s-a incolacit in jurul tau, patrunzand in fiecare fibra din trupul tau si umpland fiecare gol cu atat de multa amaraciune! ah.. de-am avea norocul, in momente ca acestea, sa ne gasim alinarea intr-o imbratisare! ea inmoaie sufletul si iti gaseste lacrimile care izgonesc  din tine durerea. ori.. si mai norocosi sunt cei care reusesc sa se imbratiseze singuri.
  durerile mele sunt izgonite cu ajutorul cuvintelor scrise. si pe care nu imi place sa le citesc de prea multe ori.  ma grabesc sa dau pagina mai departe, in cautarea unora mai vesele. furtuna a trecut, intotdeauna trece. si chiar daca.. linistea de dupa furtuna ma surprinde uneori ingenuncheata in praful clipelor moarte, cautand un rost in toate.. rugandu-ma sa nu fi suferit degeaba.. nu stiu cum ori de ce, se pare ca reusesc sa ma ridic in picioare singura. nu neaparat mai puternica, mai degraba imprietenita cu gandul ca exista batalii pe care nu le pot castiga. dar le pot amana deznodamantul intr-o fuga de mine insami cand simt ca nu ma pot suporta ori nu ma suporta altii.

joi, 1 martie 2012

martisoare, flori si un cer plin de stele

   "se spune ca intre zilele de 1 si 9 martie, baba Dochia isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi. aceste zile sunt cunoscute ca fiind zilele Dochiei sau Babele. vremea in aceasta perioada este foarte capricioasa si schimbatoare, intocmai ca si caracterul Babei. zilele babei sunt intruchiparea luptei dintre iarna si primavara."

    eu mi-am ales baba pe ziua de 7 martie. ca in fiecare an, de altfel.  in majoritatea anilor am avut parte de o vreme capricioasa cu vant, ploaie, soare, uneori si ninsoare.  rareori a fost senina de la un capat la celalalt. si mult m-as mira acum sa fie altfel decat capricioasa deoarece nu imi sta mie in fire sa fiu plictisitoare.. :))
  cat despre martisoare.. am pus cateva la colectie.  un dragon albastru si o stea roz-sidefiu mi-au incantat in mod deosebit privirea si as fi vrut sa pot spune la fel si despre baietii ce mi le-au daruit.  insa florile nu mi-au placut deloc caci sunt albe si imi amintesc mai mult de inmormantare decat de altceva. deci.. buchetelele de zambile le-am inghesuit intr-o garafa si astept cu nerabdare sa se ofileasca. mi-s dragi doar lacramioarele ce  l-am primit de la un necunoscut, in drumul meu inapoi spre casa. pentru ca i-au placut  florile din parul meu, cica.. si privirea visatoare. ar mai fi vrut sa-mi daruiasca si altceva... vreun numar de telefon, o promisiune si un zambet larg.. dar n-am mai stat de vorba. nu simteam ca bate de undeva vreun vant al schimbarii.

  in aceasta seara.. cred ca mi-as dori o plimbare sub cer instelat. insotita de o tacere de cuvinte si priviri mult graitoare de dulce. poate si o imbratisare din aceea care te lasa o clipa fara suflare si care te indeamna, astfel.. sa cauti alinare pe buze catifelate.. si toate astea, pe un drum care nu duce nicaieri.