cu toamna-n suflet

 o frunza a cazut, pe inserat,/de dorul ei, copacul s-a-ntristat/si, coborandu-si crengile-n pamant,/parea ca sapa frunzei un mormant.

adica.. asta e ce vad eu, zilnic. nu imi place, niciodata nu mi s-a parut frumoasa toamna, in ultimele ei zile. imi displace spectacolul ei macabru cu atat mai mult azi, cand am sadit pe inima mea inca un mormant. oh, dar ce sinistru suna! totusi, nu simt tristete, agonia clipelor trecute pare doar o amintire indepartata, si in urma ei nu a mai ramas decat o senzatie covarsitoare de oboseala..
parca as fi un veteran de razboi, care tanjeste dupa odihna! nu am castigat nimic, doar am pierdut mult timp din putinul pe care il am. nu mai am putere nici macar pentru a simti cel mai mic regret.. iubirea mea a murit, apoi a renascut de multe ori, dar.. de cate ori poate sa se intample asta? exista un sfarsit in toate. iar eu sunt, intr-adevar, foarte obosita.

ce e in neregula cu unii oameni din zilele noastre? nu exista ingeri pe pamant, nicio iubire, oricat ar fi ea de puternica, nu rezista prea mult sub povara umilintelor repetate. s-a zis, de prea multe ori, ca iubirea este oarba, dar nu este adevarat! bunatatea ei te determina sa daruiesti sanse acelora care ti-au gresit, unii dintre noi chiar credem sincer ca in fiecare rau trebuie sa existe si un bine..din pacate, sunt destui aceia care confunda bunatatea cu prostia. si ei cred ca este usor sa razi de un prost.. sa nu-l mai consideri o persoana, ci un obiect de care te poti lipsi fara probleme, din clipa in care ai obtinut de la el ceea ce ai dorit sa ai.

dar.. iubirea se sfarseste daca bunatatea si inteligenta iti sunt insultate in repetate randuri. iubirea se sfarseste in clipa in care iti dai seama ca niciodata nu vei putea gasi in EL/EA mai multa caldura decat intr-o stafie, nici mai multa securitate decat in nisip..

iubire si sexualitate

exista trei lucruri ce ar trebui sa le stim despre iubire. forma ei incipienta este sexul iar cea mai inalta forma de exprimare a ei este compasiunea. sexul este inferior iubirii, compasiunea o depaseste. iubirea propriu zisa este chiar in mijloc.

-vreau sa fie clar ca nu ma refer aici la iubiri inrudite prin sange, alianta, etc. nu ma gandesc nici la aceia care sunt prea tineri ca sa-si dea seama ce e aia sexualitate.-

cand incepem sa experimentam iubirea care exista dincolo de sexualitate, doar atunci putem intelege ca partenerul actioneaza ca o oglinda, reflectand dorintele noastre. insa foarte multi oameni aleg sa experimenteze doar sexualitatea, confunzand-o cu iubirea. si pentru ca atractia sexuala nu dureaza, ei devin aidoma cersetorilor, facand compromisuri dure, orice.. pentru a retrai la nesfarsit iluzia acestei "iubiri". au ramas blocati la acest nivel, fiind inrobiti de o pasiune egoista. nu isi dau seama ca astfel ei nu respecta individualitatea partenerului. nici pe a lor..

sexualitatea este ceva animalic, o necesitate fizica si desi contine in ea potentialul iubirii, ea nu reprezinta, totusi, iubirea adevarata. iubirea are la baza libertatea. nu are asteptari, nu ofera garantii, nu obliga la reciprocitate. putem spune ca iubim doar atunci cand, descoperind individualitatea partenerului, il acceptam in inima si viata noastra asa cum este el. intelegem ca omul este un imperfect prin excelenta, tot ce poate el  darui are limite. putem sa simtim, deci, compasiune pentru latura lui mai putin atragatoare.

societatea nu ne educa bine. individualitatea noastra este bine ascunsa dupa personalitatea ce ne-o construim imitand standardele impuse de ea. internetul, tv, carti.. sunt arhi-pline de povesti romantice ori horror despre iubire, care nu pot exista in realitate. sunt doar vise evadate din frustrarile unor minti saturate de experiente ratate. nu semanam niciunul cu altul. iubirea (fericirea) este ceva personal, inconfundabil. este important sa stiti asta, atunci cand simtiti ca va indragostiti. fiti atent doar la partenerul vostru, la relatia pe care o construiti impreuna cu el. meditati bine la ceea ce va doriti unul de la celalalt. cunoasteti-va cu cea mai mare sinceritate si creati-va o lume care fie doar a voastra, nu si a altora.

o intalnire ciudata

odinioara.. ciripeau pasarile la fereastra mea, copacii isi mangaiau frunzele in atingerea delicata a vantului si dimineata ma trezeam intr-o stare de duiosenie.. de nedescris. acum imi urla in timpane huruit de motoare si voci manioase iar inima ma ameninta cu o serie de ultimatumuri.

la mine in cartier este santier. lucrarile se intind pana la usile blocurilor si magazinelor, limitand circulatia. si in alte cartiere se gaseste o atare harababura, orasul pare a fi intrat intr-o incercare de infrumusetare a spatiului verde. nu este o incantare pentru mine sa schimb un santier cu altul atunci cand este necesar sa-mi vizitez o anumita amica. pe timp ploios. asta s-a intamplat intr-una din zilele trecute.

..pamantul era moale si alunecos, la margini mai ales. garduletul din plasa care imprejmuieste dezastrul era pus acolo si pentru a-mi agata pantalonii de el, precis. degeaba faceam eu exercitii extraordinare de echilibristica, nu reuseam sa-l evit suta-n suta, cocotandu-ma pe zidurile cladirilor de langa. totodata incercam sa-mi feresc umbrela de ochii trecatorilor grabiti si inghesuiti. nu indrazneam sa-mi cercetez imbracamintea, nefiind sigura ca pot suporta durerea imediat urmatoare. am clacat abia pe ultima suta de metri. teribila clipa! sa vad stofa aceea fina zgariata, buna de aruncat la gunoi si in acelasi timp sa primesc o usa in cap.. -cineva iesise prea brusc dintr-un magazin- ..altcineva sa fi fost in locul meu, ar fi plans!

umbrela a cazut stramba pe pamant. de asemenea, si eu. sunt usoara ca un fulg si totusi nu-mi explic cum am putut ateriza dincolo de gardulet. dar, iata-ma.. zacand in noroi. n-am vrut sa simt nimic. am zavorat zdravan in mine insami orice ar fi putut dezvalui cuiva ca sunt umana. oricum aratam ca un extraterestru, n-ar fi contat.

mi-au trebui exact 4 secunde sa ma ridic in picioare si ma pregateam sa sar afurisenia de gard in mai putin de 2 cand.. m-am trezit infascata de brate si asezata apoi, ca un bibelou pe raft, inapoi in civilizatie.

"mii de scuze, n-am vrut sa va lovesc, n-am vazut, etc"

mi-am ridicat privirea spre cel care imi vorbise si.. am intalnit cei mai frumosi ochi caprui-aurii din cati am vazut vreodata! cuvintele lui continuau sa curga melodios in auzul meu insa nu mai reuseam sa le inteleg. gandurile imi explodasera de poezie. simteam cum infloresc in auriul privirii lui, desfacandu-mi cu o incetineala gratioase petelele intinate, vibrand placut in extazul unei fierbinteli seducatoare. mmda.

oricat de adancita paream in ciudata-mi reverie, se pare ca ratiunea statea totusi la panda caci tresari grozav inauntrul meu cand am auzit cuvantul "spital". detest spitalurile!

"nu e nevoie, sunt bine" m-am grabit sa-l asigur.

-imi pun oasele la loc si singura, ce naiba- gandeam, nevrand  sa  rup asa repede vraja in care ma aruncasera ochii lui hipnotici.

si.. oh, ce amabil.. mi s-a parut a fi cand a insistat sa ma conduca pana la destinatie. schiopatand usor de un picior olog, n-am sovait sa ma sprijin de bratul lui puternic, sosind bine mersi in fata blocului amicei mele. uitasem cu desavarsire ca din cauza lui fusesem in pericol de orbire brusca si definitiva. capul inca ma durea dar ma simteam iertatoare in ziua aia.

dar.. ce intamplare! locuieste si el acolo. hai amandoi inauntru, deci. si am urcat 3 etaje in chipul cel mai fericit, ma luase in brate ca sa nu simt durere de la vreun efort. in acela timp incercam sa deslusesc ce anume vroia destinul sa-mi arate prin aceasta intalnire ciudata. n-am avut timp de concluzii, insa. dupa ce si-a cerut iar miile lui de scuze mi-a sarutat mana si a urcat grabit spre apartamentul lui.

aveam un curcubeu de senzatii asezat pe pieptul meu in clipa cand mi-a deschis amica mea usa. s-a speriat ceva, saraca, pana m-a recunoscut de dupa stratul de noroi. o ora intreaga am muncit amandoua la refacerea aspectului meu, timp in care am si reusit sa-i povestesc de cateva ori intalnirea cu vecinul ei de la 4. despre care ea stia doar ca este un chirias mutat de curand. asta sa fi fost sfarsitul..? nu aveam curaj sa-l invit ad-hoc la o cafea si de ciuda incepusem sa-mi vad visul auriu varat cu de-a sila intr-o cusca din spini.

la un moment dat am auzit zbarnaind soneria de la intrare. amica mea era la baie tocmai atunci. ce sa fac? asta suna insistent. fac cativa pasi sovaitori spre usa..

"deschide, fir'ar! astept alocatia. m-a grabit ea, intredeschizandu-si usa .

am incercat sa deschid, chiar ma pricep -am o dexteritatate extraordinara!- insa yala intepenise in nepasare, exasperandu-ma.

"impinge mai tare cand rotesti cheia si apoi trage" m-a ghidat ea, vizibil enervata.

si am trase TARE de clanta in aceasi clipa in care persoana de dincolo impingea de usa ca sa intre. POC! in crestetul meu. iar. in acelasi loc. impactul m-a aruncat in cuierul care gemea de haine. in timp ce le dadeam jos de pe mine, simteam cum ma apuca de ciuf supararea. imi venea sa fug spre o biserica ca sa ma caut de deochi, prea insistent se tinea ghinionul de mine!

deci, imi ridic privirea furtunoasa spre intrus si.. nu-mi venea sa cred ca e aievea.. totusi, in fata mea statea d-l Privire Aurie. soarele din ochii lui nu mi s-a mai parut atat de stralucitor de data asta. gandurile nu-mi mai explodau de poezie ci de durere. am refuzat ajutorul mainilor lui si m-am pus singura pe picioare.

"imi cer iar mii de scuze!" a baguit el pierit la fata. "mi-am amintit tarziu ca te mai vazusem dansand in C.. mi-ai placut si am venit sa-ti cer nr. de telefon dar acum cred ca mi-am ratat toate sansele."

hmm.. doua accidente in doar doua ore.. era totusi prea mult! tipul era periculos pentru sanatatea mea. nu gaseam nici un farmec in asta. si.. ce mai era..? isi amintise TARZIU ca i-a placut cum dansasem in C.. ? nu aveam nici un motiv sa ma simt flatata, in schimb eram preocupata sa caut in sertarul lu idei vreuna care sa ma lumineze ce sa fac in continuare. brusc, mi s-a parut ca inteleg ceva..

"inca nu." am rostit in momentul acela sclipitor. "cum te numesti?"

"D.."

tizul fostului meu sot. muah-haa-ahh..!

"acum ti le-ai ratat pe toate!" i-am marturisit printre hohote de ras.

am inchis bine usa dupa el. ce mai ramasese din visul meu auriu palise subit, fiind strapuns de spinii neincrederii. imi amintea prea mult de sansele acordate celui care mi le-a rasplatit in final cu usi inchise.

"pisica oparita fuge si de apa rece" grait-a cineva, candva, in marea sa intelepciune.

THE END.

"

iluzie

mi-e dor sa revad un film vechi. alb-negru. happy-end obligatoriu. romantism clasic. dar nu vreau sa-l revad singura..

imi imaginez un fotoliu confortabil pentru doi. o lumina aurie imprejur, abia razbatand printre storul ferestrei intredeschise, suficienta cat sa ne surprindem reciproc emotiile de pe chip. vreau sa vad dorinta abia inabusita, sclipind complice in privirile noastre intalnite in momente cheie. sa simt.. imbratisarea mangaietoare a mainilor noastre si saruturile usoare tachinand coltul gurii si alunecand langa ureche.

dragul meu, ne vom preface doar ca povestea romantata a personajelor din film este si a noastra. vom savura bucatele de ciocolata ca sa indulcim amarul de pe buzele noastre si astfel nu vor mai fi rostite reprosuri dureroase. vom bea si putin vin ca sa putem crede mai usor ca sentimentele sunt pentru totdeauna. apoi, imi voi aseza inima langa a ta ca sa auzim mai bine murmurul unei iubiri careia nu i s-a permis sa fie traita asa cum ne-am promis unul altuia candva.. 

ne vom preface ca stergem praful dintre noi.. pentru doua ore lungi.. pana vom redeveni straini.

sex, drugs and rock'n roll? no, thanks!

am un local preferat in care dansez in weekend-urile libere. are o anumita decadenta de care am nevoie ca sa ma simt mai putin imperfecta. in timpul saptamanii intalnesc destui ipocriti cu aura de sfinti, uneori imi face bine sa vad si oameni care nu se sfiesc sa se dezbrace de unele inhibitii. noaptea toate pisicile sunt negre, spunea careva. si in ritmul muzicii, fum de tigara si aburi de alcool e usor sa uiti de moralitate.

desi prefer sa raman in umbra, sunt dati in care indraznesc sa scot la iveala o latura senzuala, la modul in care ai scoate din cusca un animal salbatic, momindu-l pentru putin timp cu iluzia libertatii. totusi, sunt frivola doar in aparenta, trebuie sa fi un observator fin ca sa sesizezi asta. imi place sa dansez cu femei ori barbati fara a-i atinge in mod provocator in zonele cu sensibilitatte sexuala ridicata. tachinez doar inconjurul acestor zone, retragandu-ma repede deoarece nu mi se pare corect sa continui ceea ce stiu prea bine ca nu pot sfarsi. nu flirtez la modul indraznet, nu fac promisiuni. comportament adolescentin, ar spune unii. de fapt, sunt precauta. prea cerebrala ca sa mai cred in sentimentalism SF (gen dragoste la prima vedere/pipaiala) si mult prea plictisita ca sa am chef de aventuri de-o noapte. dar sunt asa numai atunci cand nu sunt implicata intr-o relatie serioasa cu cineva. altfel.. nu m-ar interesa decat barbatul meu.

in fine.. toti avem limite si cred ca eu le-am ajuns din urma pe ale mele, cu cateva seri in urma. la inceput a fost ok, am ras mult si am dansat singura. eram fericita ca nu mai simteam deloc durerea de cap ce aproape ma paralizase cu cateva ore in urma. apoi am avut impresia ca stau pe o bomba ce urmeaza sa explodeze.. atmosfera devenea din ce in ce mai nebunatica..

nu e scena mea, aia in care sunt inconjurata de femei si barbati care danseaza exagerat de lasciv impreuna. sex mimat pe mese ori in orice colt din incapere, stropit din belsug cu tarie de doua parale. juma' de striptease etalat fara jena in vazul unei lumii isterice. mie nu mi se pare fascinant sa privesc indeaproape un trup deloc lucrat la sala si care mai straluceste si de transpiratie puturoasa. nu ma impresioneaza nici ranjetele voit sexy-diabolice ce incearca sa ma fixeze staruitor o noapte intreaga. iar conversatiile.. pfff.. vai si-amar!

"ghici ghicitoarea mea, cine e aleasa mea?" - "n-o cunosc si bine-mi pare."

"ce misto arati pentru varsta ta! cum te mentii in forma?" - "nu fac sex."

iepuras dragalas, n-ai vrea sa te alerg peste imas?" - "mai vorbesti inca? de ce???"

celor care ma strang intr-o neasteptata imbratisare, dansandu-ma cu de-a sila, imi place sa le fac praf picioarele ori sa le tulbur grav ritmul ignorand complet acordurile melodiei. metoda asta functioneaza perfect atunci cand asortez la ea si un zambet ingenuu..

"ups! se pare ca nu ne potrivim la dans. mai bine lasa pe niciodata!"

stiu, stiu.. n-ar trebui sa mai frecventez localul acesta, macar pana cand isi schimba din clientela. asa cum e acum, nu simt ca mi se mai potriveste. sunt un lup singuratic, nu-mi plac haitele prea galagioase si nici prazile usoare. deci, imi azvarl pofta de dans in cui, sperand sa nu apuce sa rugineasca acolo. asta ar trebui sa faca pe cineva foarte fericit. de parca ar mai conta..

clar, nu-mi plac scenele de gelozie care sunt bazate pe acuzatii utopice. si asta au venit de la -culmea!- o persoana care nu se poate hotari nicicum ce gen de relatie ar dori sa aiba cu mine. iubire nu simte.. si-atunci?!

aseara am urmarit niste artificii superbe  pe un acord muzical de exceptie, la cativa metri unul de celalalt. ne izolase supararea. trebuia sa fie un moment placut, care apropie si mangaie. in schimb, mi-am simtit sufletul incarcat cu pietrele ce tocmai imi fusesera azvarlite, in mod nemeritat. sunt suficiente, zic eu, ca sa pot construi cu ele un zid inalt si solid intre noi doi. asa.. ca sa nu ne mai zarim reciproc in vecii vecilor.

am o ciuda grozava pe aceia care neindreptatesc o persoana bazandu-se pe experientele traite cu alte persoane ori auzite de la neica x si duduia y.  la nervi toti suntem animale, ragem doar ce ne convine sa credem dar cand ne trece oful si incep sa ne stranga de gat regretele, ne punem ditamai sacul cu cenusa in cap de parca n-am fi facut rau nimanui in mod voit. ar trebui sa inteleg ca e normal sa fie asa?

.. acum, imi pare foarte tentanta o calugarie tocmai la capatul pamantului, poate asa as capata si eu putina liniste sufleteasca.

hello, summer!

pare o zi obisnuita de vara. nici un nor pe cer. soarele e fierbinte. pasarile dormiteaza langa vreo fantana arteziana. javrele vagaboande zac lesinate prin colturi umbroase cu limba atarnandu-le lung pana aproape de coada. in oras se aventureaza putin oameni, aproape despuiati de haine. cei care nu lucreaza azi se inghesuie la gratare, viseaza cu ochii deschisi pe patura de sub vreun copac ori se balacesc in vreun rau, lac, strand. altii, ca mine, se ascund in casa. as vrea sa ies, zau! am chef de plaja si as putea incerca sa ma ascund intr-o poienita din padurea de la marginea orasului. insa imi amintesc din alte dati ce pline sunt locurile alea de indivizi gura casca tocmai cand ma hotarasc sa renunt la sutien. si mi se face sila. ultima oara aproape ca se impiedicasera doi deodata de cearsaful meu, motivand ca erau la vanatoare de fluturi si tare rau mi-a parut atunci ca n-aveam la mine sprayul de goange ca sa ii fugaresc mai repede de langa mine. la strand e plin de cunoscuti, n-am chef sa ma vada aproape goala ca sa poata apoi sa-mi arunce replici pe jumatate haioase/perverse tot sezonul. in plus, e plin acolo de topless girl cu fite-n par si-n unghii, ciupercile zac gramada langa bazinele suprapopulate de don juani de duzina si nici dusurile nu sclipesc de apa curata.  nici la un gratarel nu m-as duce, nu-mi place carnea ori legumele prajite, ma ineaca si fumul, am si ciuda pe muzica altora caci nu e intotdeauna pe gustul meu.

sunt tare pretentioasa si nemultumita astazi, marturisesc. si incep sa am fantezii cu drumetii pe carari montane la naiba-n praznic, cat mai departe de orasul asta prafuit ticsit de fete cunoscute si arhicunoscute. preferabil, alaturi de un barbat atletic, cu zambet cuceritor si o pusca pe umar. o vanatoare de ursi ar fi binevenita. nu m-am catarat in copaci din copilarie, ma intreb daca mai stiu cum se face..

hotarat. incep sa delirez. e prea cald, intr-adevar! ar trebui sa fac al enspelea dus rece, poate am bafta sa ma cuprinde vreo febra ca sa pot dardai de frig. ori sa-mi stochez in congelator toata lenjeria de corp. sa prepar cativa litri de limonada sau kile intregi de inghetata. sa dansez goala in camera cu castile urlandu-mi duios in urechi. am timp sa ma hotarasc pana diseara.

Oh, another happy day!

m-am impacat cu reflexia oglinzii mele, acum ne zambim reciproc fara a avea subtilitati strambe in coltul gurii. nu ma mai privesc cu ochii altora, nu-mi place de ei. imi place de mine, dar fara sa alunec in ridicolul unei admiratii narcisiste. pur si simplu ma imbrac, vorbesc si gesticulez asa cum simt. am dat jos corsetul prejudecatiilor si pot inspira cu usurinta mireasma imbatatoare a schimbarii. 

am invatat cum sa evit intr-o conversatie subiectele care nu imi plac si ma intalnesc doar cu persoane care nu isi cladesc fericirea pe nefericirea altora. intampin cu ironie complimentele de doi bani si barfele cu iz de minciuna. nu rimam in idei si sentimente? pa! n-am chef sa fac compromisuri. m-am convins ca sunt bune doar pentru ceilalti.

privind in urma mea, nu pot intelege de ce am acordat importanta anumitor persoane. nu au meritat-o. am acceptat lucruri care acum mi se par a fi orori, doar pentru ca mi s-a spus ca nu pot fi fericita altfel decat punand fericirea altora mai presus de a mea. dar viata mea, unde era? nu traiam nimic din ce imi doream sa traiesc.

o, n-am sa ma apuc acum sa fac chestii scandaloase pentru a-mi sarbatori eliberarea! n-am nici rezerve inepuizabile de energie negativa pe care sa le arunc in capul celor care ar merita-o. n-am timp de prostii din astea! mi-am inecat resentimentele in apa de ploaie. acum, consider ca e mai important sa ma uit bine in jurul meu, cautand pe cineva care sa nu cladeasca castele din nisip uscat pe inima mea. e posibil sa-l fi gasit deja.

:) va urma..

se poate si mai bine..

primavara asta miroase frumos. imi umplu buzunarele cu flori si hoinaresc prin oras atat cat imi permite timpul liber apoi navalesc in bucatarie si prepar cele mai fanteziste prajituri pentru my kid. dispozitia mi-este atat de flower/power si peace  (pis) man incat ma indur chiar sa presar pe pervazul ferestrei si cateva ramasite dulci porumbeilor iubareti, desi nu-mi place deloc soiul asta de pasari. de fapt, dispozitia mea vesela  se aseamana cu un zbieret de disperare/incapatanare caci nu vreau sa-mi tulbur aiurea echilibrul interior deoarece am auzit o sumedenie de istorioare picant-amarui despre unele relatii de cuplu, zilele astea. dar hai sa intru furtunos in miezul chestiunii..

imi plac femeile care, fiind constiente de atuurile lor, nu se tem de barbati. stiu exact ce vor de la ei si cum sa obtina. si asta, repede. timpul nu sta in loc pentru nimeni si capata importanta majora mai ales atunci cand oglinda de acasa cat si cea din privirile celor din jur le arata ca tineretea lor a inceput sa-si faca bagajele pentru o calatorie fara intoarcere.

am vazut insa si femei invinse. anii de supliciu le pot estompa identitatea, care este inlocuita cu cea a partenerului lor mai puternic. relatia lor s-a impotmolit intr-un punct stabilit acum mult timp si s-au obisnuit cu ideea ca mai bine decat atat nu se poate. ele nici nu indraznesc macar sa se mai gandeasca ce rusinos este sa ramana la stadiul de intalniri ocazionale desi la inceput le-a convenit acest fapt. si acum, cand ar vrea mai mult, nu fac decat sa schimbe o casa cu alta pret de cateva ceasuri pentru urmari impreuna cu partenerul programul de la tv. rarele iesiri in oras se limiteaza la aceleasi baruri, unde conversatia nu sclipeste prea ades pe aceeasi lungime de unda. exista teatru, cinematograf, cofetarii, restaurante, cluburi ori parcuri dar pentru altcineva nu pentru ea. femeia asta trebuie sa multumeasca cerului ca primeste si minimum de atentie deoarece altfel ar fi exilata in favoarea prietenului lui favorit. 

intr-o astfel de relatie nu se dezgoleste nimeni cu prea mare pasiune caci este greu sa simti ceva cand nu vezi nimic in intuneric de umbre. femeia poate fi obsedata de ideea plecarii iminente, sunt cazuri in care copilul lui o asteapta sa revina acasa la ea. patul e doar al lui, nu va (mai) fi nicicand si al ei si nu-i ramane decat sa moara de batranete in asteptarea imbratisarii de dimineata. asteapta un mare nimic. 

cand frustrarile devin prea amare ca sa mai poata fi inghitite in tacere si totala supusenie in fata destinului solitar si insipid, femeia se pomeneste uneori ca este "bombardata" cu cadouri mititele si atentii erotice nemaipomenite. dar tocmai cand ii vine sa creada ca este pe drumul cel bun in regasirea fericirii, eroul ei romantic se plictiseste sa tot topaie pe altarul perfectiunii, se impiedica si cade in bratele alteia/altuia. temporar, desigur. apoi, ea se tampeste si suporta cu un stoicism magaresc crunta realitate, asteptand sa se repete minunea ce ii adusese aminte pentru putin timp ca este o femeie nu doar o sclava ori papusa gonflabila. unele se inraiesc tot asteptand... asta daca nu cumva, intre timp, mandria le-a aratat unde este usa si ce sa faca dincolo de ea.

domnilor, daca lungiti prea mult acest gen de relatie fara sa-i permiteti sa evolueze in mai bine pentru amandoi nu doar pentru voi insiva, nu aveti dreptul sa va plangeti daca partenera voastra se transforma treptat intr-un... monstrulet. stagnand relatia intr-un punct mort, nu faceti decat sa-i aratati ei ca nu o considerati destul de buna pentru voi. si ca asteptati pe altcineva iar ea este doar o rezerva usor dispensabila. din momentul in care ea isi va da seama de asta, se va simti o victima a nesigurantei,  va fi o prada usoara frustrarilor trecute si prezente si va incepe sa-si dezvolte in fata voastra doar insusirile negative. orice veti spune ori veti face va fi impotriva voastra si nu va mai ramane nici praful in urma increderii pe care i-ati fugarit-o in timpul ala cand unica voastra preocupare era sa ii desconsiderati meritele. doar interesul material, frica ori o obisnuinta bolnavicioasa o va mai tine langa voi. cauza? teama voastra de a va implica serios intr-o relatie cu ea. cum era zicala aia plina de adevar..? ce vei semana, vei culege.

sper sa nu mai aud de asemenea relatii degradante, dispretuiesc lasii. si sunt profund intristata sa vad femei frumoase si cuminti devenind jucarii stricate si apoi aruncate in coltul uitarii de catre niste nericeputi care se cred atotstiutori in psihologia omului si care mai cred ca au dreptul sa manevreze totul doar in favoarea lor.

se poate si mai bine decat asa.

nervi de seara

timpul trece prea repede. tot ceea ce fac ramane in urma lui. imi amintesc ca sunt un simplu om doar atunci cand ma impiedic de granitele limitelor mele. ma imbolnavesc daca nu ma opresc. inactivitatea gesturilor atrage insa prezenta gandurilor neplacute. analiza la sange a tuturor neimplinirilor. e dureros. incerc sa-mi gasesc refugiu in imbratisarea baietelului meu, in carti, muzica.. ies in oras doar cand vreau sa dansez.

prefer sa dansez singura, atingerea cuiva imi bruiaza muzica gesturilor si devin stangace. nu dansez pentru altii si totusi se gasesc destui care sa arunce cu pietre pe scena mea. gesturi obscene, adica. le ignor doar pentru ca imi dau seama ce mare probabilitate este sa ma aflu in fata vreunei bestii si nu vreau sa-i gadil macar misoginismul aparent bine inradacinat. de aici nu pot sa ma aleg decat cu capul spart. minte slaba. perversitate gretoasa. betiv ordinar. ignor, deci.

uneori sunt insotita de cate un barbat. nu e intotdeauna acelasi. dansam. nu-mi simt gesturile incarcate de erotism, nu vibrez pe pielea lui si putin in pasa ce simte el. imi este prieten, nu amant. si, atata timp cat el se multumeste cu ceea ce primeste pe ringul de dans, sunt fericita.

nu-mi place nici sa fiu fotografiata pe furis, mai ales cand dansez cu cineva. iar daca fotograful are proasta inspiratie sa posteze asa ceva pe vreun site de socializare fara acordul meu, ma infurii cumplit. prietenia noastra se poate rupe brusc. definitiv. n-am chef sa mi se atribuie relatii ori aventuri pe care nu le am cu persoana din poza. eu aleg ceea ce doresc sa impartasesc celorlalti si puteti fi siguri ca atunci stirea va fi adevarata suta-n suta. sunt al naibii de intoleranta cu chestiile astea deoarece stiu cat de mult rau poate face gura lumii!

deci.. se pare ca nu mai pot iesi din casa fara sa-mi fie interpretate gresit toate actiunile. prietenul cutare este luat drept amant. prietena cutare, la fel. a innebunit lumea?! oare, ar trebui sa stau inchisa in casa? sa ma izolez de prieteni?

in prezent, nu-mi doresc alt gen de relatie, nici macar aventuri. destul am risipit iubirea pe cine nu a putut-o simti vreodata. m-am saturat de promisiuni facute aiurea. mi-e sila de orice tentativa de pasiune. nu cred nimic, nu-mi doresc pe nimeni. am avut un foarte bun profesor care mi-a aratat in toate felurile posibile ca barbatii nu sunt altceva decat un mare nimic.

tot ce vreau este sa ma distrez fara sa incasez pietre nemeritate. dati-va jos de pe scena mea, o murdariti. pa!