Pagini

marți, 16 august 2011

poveste nemuritoare despre pasarele si nu numai..

ce frumos ciripesc pasarelele in zori de zi cu soare! azi, pe pervazul ferestrei mele topaiau vreo 13 neamuri pasaresti, unul cu ciocul mai mare ca altul.. habar n-am ce barfeau cu atata talent si daruire dar precis era ceva important daca nu puteau astepta pana mai tarziu, cam pe la ora cand oamenii care au liber de la servici considera ca e potrivita sa se scoale. adica, muuult mai tarziu!  si cat as fi vrut sa mai dorm!!! asa.. trebuie sa-mi suport gandurile mai devreme decat ar fi trebuit.  sa-mi amintesc ceea ce ar trebui sa uit. ce pacat ca nu sunt actrita! mi-ar fi fost mult mai usor sa ma amagesc cu iluzia unei vietii fericite. si as fi putut face toate nebuniile, dulci sau amare, explicandu-le celorlalti comportamentul meu.. foarte simplu .. "sunt actrita!"  imi pot permite orice, astfel.. deoarece temperamentul unei artiste este de admirat. pot spune orice imi trece prin minte, ori ceea ce vrei sa auzi. ma pot intalni cu oricine doresc, oriunde, oricand.. si sa facem orice ce ne trece prin minte fara sa ne pese de consecinte. pot avea cati amanti doresc, nu conteaza daca acestia sunt implicati in alta relatie ori nu. e mai importanta clipa mea de fericire, am libertatea de a-mi bate joc de sentimentele oricui fara a-mi face griji ca nu voi fi iertata. doar sunt actrita! viata mea e o scena plina de evenimente fascinante, unde fiecare isi poate da frau liber fanteziilor. o actrita va aprecia intotdeauna toti admiratorii pe care ii are, daruindu-le exact ce vor.  dar cu un pret, fireste! dreptul de a nu fi judecata pentru faptele ei. ci admirata, dorita, iubita! nu conteaza daca sunt o actrita care nu mai joaca in piese reale, pe o scena adevarata, alaturi de alti actori. in adancul sufletului meu inca sunt o actrita. inca imi pot permite orice. si sa fiu aplaudata pentru fiecare  replica banala ce o rostesc ori pentru gesturile mele imorale. toti iubesc actritele!  ah, de ce nu pot fi si eu asa? iata de ce: oricum ma detest pe mine insami asa cum sunt acum. de ce sa ajung sa ma urasc? oricat de fascinanta ar parea viata unei actrite, marturisesc ca nu as putea sa o fac sa fie a mea. pentru ca.. un actor adevarat joaca doar pe scena unui teatru ori in film. viata reala e altceva! nu-ti poti motiva toate tampeniile, amantlacurile, viciile, obsesiile, lipsa de scrupule si de bun simt chiar asa de simplu: pentru ca sunt actrita.  ai putea rani foarte usor persoane care nu merita asta, doar pentru a smulge aplauze de la altele..  care iti pot satisface nevoile, materiale ori nu. vaai.. cu spiritul asta critic as fi cosmarul oricui! :)   inclusiv al pasarelelor astea blestemate ce mi-au tulburat linistea exact cand aveam mai mare nevoie de ea.  nu cred ca e cazul sa astept aplauze de la careva pentru asta.. :)

vineri, 12 august 2011

oglinda, oglinjoara mea..


oglinda, oglinjoara..fi cea mai sincera oglinda din tara si spune-mi:  cum sunt? caci nu ma recunosc in privirile celorlalti. aceasta constatare ma instraineaza de lume. si, nu mai simt nevoia sa fiu in mijlocul ei. cuvintele imi sunt rastalmacite si ele. ma simt de parca m-as lupta cu morile de vant! nu conteaza unde doresc sa fiu, sunt la mila vantului (lumea) care ma poarta oriunde doreste. daca incerc sa ma impotrivesc sunt prea.. "diferita" si deci, de neacceptat. sunt reguli ce nu imi permit sa ies din tiparul gandirii majoritare.
uite, am chef sa dau naibii regulile astea! daca nu-i place cuiva, sa nu se uite, sa nu auda, sa plece.  si daca nu intelege modul meu de a fi, sa fie mai atent a doua oara, a treia, etc. asta, daca ii pasa! dar multor oameni nu le pasa, nu le place sa gandeasca prea mult ori sunt incorsetati in mentalitatea impusa de altii.. de ce mi-ar pasa mie de acestia, deci? detest sa recunosc asta dar.. nu am de ales, uneori.. cand deciziile mele ar putea rani oamenii. nu doresc sa ranesc pe nimeni!  si iata.. compromisurile nu intarzie sa apara.  acelea care imi fura zambetul, bucuria de a trai. regretele sunt inutile, incerc sa nu le simt.. doar sa le incatusez intr-un loc al mintii mele pe care nu obisnuiesc sa il vizitez. si e mare inghesuiala acolo, acum!  unde sa mai pun altele, si altele?
ma revolt in zadar.. nu reusesc sa schimb nimic. sunt tot o straina in privirile celorlalti.  nu conteaza cum sunt inauntru, orice as face ori zice.. se pare ca nu voi fi acceptata, dorita, iubita.. decat atunci cand ma voi asemana cu persoana pe care doresc altii sa o vada.   iar eu prefer sa fiu, mai degraba, detestata pentru ceea ce sunt decat sa fiu iubita pentru ceea ce nu sunt! dar sunt si oameni care ma detesta pentru ceea ce nu sunt.. si langa ei, in permanenta, trebuie sa-mi adun si sa lipesc la loc bucati din sufletul meu. pe ascuns.. fireste!
of.. oglinda, oglinjoara.. candva, am sa imi gasesc curajul si atunci am sa te sparg in atat de multe si marunte cioburi  incat sa nu mai reusesc sa ma vad in tine, niciodata! nu-mi place ce vad..

duminică, 7 august 2011

cu flori in par si in buzunare.. :)

obisnuiesc sa am petale de flori in buzunare. oriunde le vad.. nu ma pot abtine sa nu smulg cateva, sa le incalzesc putin in palme.. savurandu-le parfumul. ma prefac ca timpul se impiedica in clipe lungi, permitandu-mi astfel sa ma bucur mai mult de frumusetea si prospetimea lor. e asa de reconfortant! simt.. sub mangaierea degetelor mele, acea textura catifelata ori matasoasa ca fiind un soi de obiect de tranzitie. ascund acolo grijile mele, ura, visul sfaramat ori ratacit in pestera banuielilor urate.  fac asta uneori, cand nu ma pot ajuta de cuvinte scrise. pacea interioara dureaza mai mult, astfel. chiar si dupa ce le strecor in buzunarele-mi stramte. stiu ca sunt acolo, aproape de pielea mea.
si cum sa nu zambesc apoi, imaginandu-mi (poate, in mod hilar) ca imi urmez drumul in pasi de dans, inconjurata fiind de arome imbatatoare..? ma simt privita si imi place. seninatatea, visarea dintr-o privire, intotdeauna va atrage alte priviri mirate, poate.. dar sentimentul ca sunt vazuta, recunoasterea simplei mele existente,   ma fascineaza. dar, oh, nu!.. :) asta nu inseamna ca sunt o narcisista. doar fericita sa stiu ca si altii stiu ca nu sunt singura..
azi, am simtit la fel. avand petalele in buzunare iar in privire, derulandu-se cu incetinitorul, dansul unor balerini invizibili ..  aproape ca puteam gusta aroma dulce ale petalelor strivite de tesatura aspra a pantalonilor! si mi s-a facut pofta de ciocolata. preferata mea se afla, in mod sigur, in orice magazin. nu sunt pretentioasa, doar alba sa fie! si cu stafide, ocazional alune, neaparat cu vanilie si eventual.. toate sa "inoate" pe langa cea mai fina crema de caise. glumeam doar.. ori visam ca glumesc? :) fireste ca mi-am cumparat ciocolata aia! si tocmai cand scoteam din buzunar banii ca sa o platesc (degeaba am eu ochi frumosi, of!) well.. mi s-au imprastiat petalele peste tot. brusc, intru intr-o dilema. sa le iau cu mine ori sa le las acolo, la mila pasilor straini?
deci..  ma cobor pe genunchi, incepand sa le adun de pe jos. langa mainile mele zaresc o alta, insa.  este a unei fetite de cativa ani. ii zaresc ochii mari si rotunzi, ii admir surasul dulce si cumva.. pentru o clipa doar.. ma recunosc pe mine in ea. nu stiu de ce, fizic nu semanam deloc. poate inocenta din privirea ei, poate.. ei bine, i-am dat din ciocolata mea, o dorea.. evident! :) iar eu mi-am primit petalele inapoi, pe care le-am privit indelung dupa ce am iesit din magazin. asa ofilite, innegrite.. cum erau atunci, mie inca mi se parea ca sunt frumoase. inca mai frematau printre degetele mele, insetate de viata.  si nu eram singura care observa asta, mi-am dat seama destul de repede. simtind o privire atintita asupra mea, am descoperit-o chiar langa mine. un barbat. strain. poate periculos.. ok! poate si cu simtul umorului caci, vazandu-mi retinerea, a inceput sa rada. apoi sa vorbeasca: "si eu care credeam ca romantismul a murit! uite ca mai traieste.." oh, vai! dar de ce simteam nevoia sa fiu macar putin ironica? :)  "simtul tau de observatie este fascinant. oare exista si o continuare?" / "simtul meu de observatie detecteaza si ca ai flori in par, roua la colturile ochilor si aroma dulce pe buze. pacat de spinii pe care i-ai lasat sa creasca in inima ta! ai fi fost o floare asa de frumoasa.." ce poetic! de incantare, mi s-au impiedicat toate cuvintele. mda, inca strangeam in brate ironia.. "ah.. iata unde se ascundea ultimul poet. sper sa ai mai mult noroc cu urmatoarea muza. si acum, scuza-ma, timpul ma impinge din spate si trebuie sa plec!"  nu, nu ma impingea nimeni.. m-am grabit doar sa pun distanta intre mine si Ioan gura de aur.  inghitisem ditamai portia de romantism prafuit si aveam nevoie de aer! eram si putin enervata. cum adica, ce spini, din care inima?!  mi-a alungat toata linistea. acum, iar am sa ma gandesc la toate tristetile din univers, intrebandu-ma unde o pot ascunde pe a mea! bine ca totusi am ciocolata la mine. o sa ma ajute.. :) cat despre flori.. au disparut in mod miraculos. mi-au ramas doar banii, in buzunare. intr-adevar.. strainul era doar un biet hot de flori. si de cuvinte..

sâmbătă, 6 august 2011

cuvinte scrise in graba pe tastatura..

cum ma simt azi..? sunt obsedata de cuvinte. le urasc!  fara ele sunt pierduta.. in emotii. acestea imi par a fi prea puternice ca sa le pot suporta mult timp. cumva.. isi pierd din intensitate cand le descriu cu ajutorul cuvintelor. reusesc sa ma distantez de emotii cand le recunosc in cuvintele scrise. e ciudat, stiu. dar, ce se intampla cand nu le pot scrie? nu pot vorbi.. cand emotia este foarte puternica. mai ales daca persoana ce a provocat-o este langa mine. debitez tampenii, deci.. adica fara nici o noima, ignorand total subiectul discutiei.  iar.. cel/cea de langa mine incepe sa se intrebe, precis, cat de multe stele erau pe cer in noaptea cand m-am nascut! si apoi pleaca. mie nu-mi ramane altceva de facut decat sa tip inauntrul meu. si dupa aceea, sa fug in cautarea vreunui pix, hartie, tastatura si sa scriu acolo cuvantul blestemat!
azi.. m-am simtit la fel! doar ca aveam nevoie de mai multe cuvinte si toate pareau a fi asa de complicate.. timpul trecea cu viteza sunetului, erau prea multi oameni in jur, soarele imi ardea privirea, parfumul subtil al trupului lui imi amagea simturile, etc....... mhmm! pretexte, evident. de fapt.. nu am putut vorbi deoarece eram convinsa ca nu voi fi auzita, inteleasa. aici nu e ciudat ci patetic! e si enervant caci nu am idee cum sa schimb ceva in bine.  e rau, acum.. de nesuportat! sa nu-mi pot exprima verbal emotiile. mai ales cand cel/cea care trebuie sa afle.. nu are timp sa citeasca dar.. nici vorbele spuse par sa nu conteze. well.. timpul nu imi este prieten! nu cred ca vorbele mele vor mai valora ceva cand emotia va disparea. si este foarte important sa invat acum cum sa rostesc: adio! fara sa ma impleticesc de alte explicatii inutile.

marți, 2 august 2011

daca..


                                          
                                        Dacă eram o lună, aş fi fost octombrie                  
                                        Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost joi
                                        Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost un rasarit
                                        Dacă eram un animal , aş fi fost  pisica
                                        Dacă eram o direcţie, aş fi fost  rascruce de drumuri
                                        Dacă eram o virtute, aş fi fost generozitate
                                        Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost milady de winter
                                        Dacă eram o planetă, aş fi fost luna.
                                        Dacă eram un lichid, aş fi fost cascada
                                        Dacă eram o piatră, aş fi fost o perla neagra
                                        Dacă eram o pasăre, aş fi fost soim
                                        Dacă eram o plantă, aş fi fost orhidee
                                        Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost ninsoare
                                        Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost vioara
                                        Dacă eram o emoţie, aş fi fost melancolie
                                        Dacă eram un sunet, aş fi fost sunetul picaturilor de ploaie
                                        Dacă eram un element, aş fi fost oxigen.
                                        Dacă eram un cântec, aş fi fost no more I love yous (annie lennox)
                                        Dacă eram un film, aş fi fost mic dejun la tiffany (a. hepburn)
                                        Dacă eram o carte, aş fi fost dama cu camelii (alexander dumas fiul).
                                        Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost fetita cu chibrituri (de andersen).
                                        Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost crema de zahar ars
                                        Dacă eram un oraş, aş fi fost venetia
                                        Dacă eram un gust, aş fi fost dulce
                                        Dacă eram o aromă, aş fi fost parfum de liliac
                                        Dacă eram o culoare, aş fi fost lila
                                        Dacă eram un material, aş fi fost satin
                                        Dacă eram un cuvânt, aş fi fost incredere
                                        Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost mana
                                        Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost un suras abia zarit in coltul gurii
                                        Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost geometrie
                                        Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost alice in tara minunilor
                                        Dacă eram o formă, aş fi fost o stea 
                                        Dacă eram un număr, aş fi fost 2
                                        Dacă eram o maşină, aş fi fost o motocicleta
                                        Dacă eram o haină, aş fi fost aceea de pe iubitul meu...

luni, 1 august 2011

trup fara suflet


nimic nu se pierde, totul se transforma. nu intotdeauna in bine. eu inteleg binele si il aprob dar aleg raul. consecintele acestei alegeri pot fi teribile, dar ma voi gandi maine la ele. azi, imi privesc trupul in oglinda, imbratisand cu privirea-mi fiecare curba, umbra si lumini.. cu varful degetelor ating usor, abia simtit, urmele invizibile ale mainilor lui.. m-au gasit, azi noapte. am vrut sa ma gaseasca, sa imi patrunda sub piele, imbatandu-mi simturile cu iluzia infinitei placeri.
"ia-mi trupul si fa ce vrei cu el!" vorbeam cu el in gandul meu. "doar pe el il doresti, nu gandurile mele, nu sentimentele mele. doar pielea mea iti aprinde simturile. stiu asta, acum.."
cumva, nu mai conteaza. nu ma doare. am renuntat de mult sa sper la mai mult. am renuntat sa visez ca va fi doar al meu. acum, simt ca il  pot imparti cu alta femeie, dar.. el ma poate imparti cu alt barbat? pielea mea, haina mea ce ma acopera ca sa nu umblu goala.. doar mainile lui o pot atinge, iubi ori uri..?  nu, nu.. eu nu mai am stapan. nu apartin nimanui caci nimeni nu m-a dorit cu totul. doar trupul meu.. cercetat, cucerit.. imprumutat pentru cateva clipe in care sa simti esti sus, deasupra norilor! moale, umed, cald, flexibil.. ideal pentru trairea fanteziilor care te ademenesc noaptea, in vis. il doresti, il ai. nu se cumpara caci nu are pret, el daruindu-se cu generozitate.. cum sa nu iubesti acest trup..? in mainile tale el poate fi orice iti doresti.  e invaluit in tacere, ori infrumusetat cu soaptele ce doresti sa le auzi. nu-ti reproseaza niciodata nimic, el doar iti urmeaza atingerile, implinindu-ti dorintele.. oriunde, oricand. cum sa nu ii simti lipsa iar si iar.. dependent fiind de placerea pe care ti-o poate darui? dar.. ce gandeste un barbat care imparte acest trup cu un alt barbat?   pentru mine nu mai conteaza. este doar un trup al carui suflet nu il doreste nimeni.
"este asemanator petalelor uscate de pe masa ta, iubite!  ultimul buchet de flori ce mi l-ai daruit, ultimul lucru ce l-am lasat in urma mea, inainte de a pleca. poate nu iti dai seama dar sunt eu acolo. zacand fara viata, chiar in fata ochilor tai. ma privesti, zi dupa zi.. crezand ca inca mai exist, sperand ca vei fi prezent in fanteziile mele, intotdeauna. ma atingi acum si crezi ca nu ma pot sfarama in mainile tale. caci sunt doar un trup, unul dintre cele cateva miliarde existente. cand nu mai e bun.. il schimbi pe altul. speri, totusi.. atata timp cat e langa tine, sa fie doar al tau! dar tu nu esti stapanul trupului meu. il inchiriezi, doar."
cuvinte nespuse.. nu indraznesc sa le rostesc in fata lui. nu le-ar intelege nici daca ar vrea. asa ca le ascund in imbratisari, sarutari.. daruindu-i doar clipele pe care le doreste. stiu ca e rau, ca nu ar trebui sa fac asta.  e lipsa de respect, de iubire, fata de mine insami. m-am incatusat de buna voie in prizonieratul unei relatii care nu duce nicaieri. nu am regrete, doar traiesc clipele care mi-au ramas, asa cum sunt ele. nu am altele..