Pagini

joi, 29 decembrie 2016

nimeni nu este judecătorul nimănui

uneori, când mă analizez, mă detest. așa că îndrăznesc să mă compar cu alți oameni și sunt mulțumită. chiar mă iubesc pentru că nu-mi stă în fire să judec un om după poza lui, ori după spusele unui alt om despre el. 
adevărul despre un om nu stă tot înghesuit intr-o biată poză. acela care vorbește de rău pe un om nu este, poate, un bun cunoscător al vieții acestuia, poate nici un bun psiholog, ce să mai zic de anumite resentimente care, știm, sunt lipsite de un bun raționament. mă ador pentru că înțeleg inutilitatea bârfelor de orice fel, pentru că prefer să cunosc un om pe baza a ceea ce îmi spune și face, în diferite momente, bune sau rele, ale vieții lui. și nici atunci nu consider că am dreptul să-l judec. pot doar să simt supărare, tristețe și dezamăgire atunci când întâlnesc, în mediu real sau virtual, oameni care se laudă tuturor cu integritatea, înalta moralitate, bunul lor suflet și nemărginita experiență de viață, dar care consideră că au dreptul, astfel, să judece aspru unele cuvinte și/sau acțiuni ale altor persoane, pe care însă nu le cunosc.
Sigmund Freud a fost genial atunci când a zis: cunoașterea  este manipularea intelectuală a informațiilor verificate atent. sunt o fană entuziastă a acestei idei! eu încerc, pe cât posibil, să vorbesc/scriu despre lucruri, evenimente, persoane și emoții pe care le cunosc bine. nu îmi plac aberațiile, îmi pierd timpul. însă unii preferă să manipuleze în mod negativ informații insuficient verificate. pătează, în mod nemeritat, reputația unui om și, astfel, îl rănesc. mă întreb.. cum pot, acești oameni, să mai aibă tupeul să susțină în fața oricui e îndeajuns de naiv să creadă, să posteze pe site-ul cutare etc. că sufletul lor e plin de iubire, înțelegere și iertare?! plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiți. nu poți face asta terfelind în noroi caracterul unui om pe care nu îl cunoști, clar! 
oh, nu! eu nu judec acum purtarea acestora. viața poate fi așa de nedreaptă câteodată, încât un om nu poate scăpa din ea cu mintea și inima intacte. fiecare ducem bătălii de care nimeni nu știe nimic. dar asta nu dă nimănui dreptul să-și verse frustrările asupra aceluia care nu le merită.
eu nu fac aici decât comparații, pentru că pot, am dreptul, am și informații suficiente cât să nu creez falsități. ah, în caz că se întreabă careva de ce nu tratez cu indiferență pe acești oameni - ceea ce nu știi nu te rănește ori se întâmplă așa ceva doar dacă tu le permiți.. chestii din astea dulci, psihologice/filozofice.. wow! - uite de ce: nu ura este opusul dragostei, ci indiferența. ignori un om când nu găsești motive să îl iubești. din indiferență izvorăște însă și disprețul, care își are baza în lipsa de respect. mie îmi place compasiunea. oricare om merită asta atunci când în sufletul lui s-au adunat o grămadă de emoții negative. cum să te bucuri, să calci în picioare ori să ignori un om nefericit?! nu, nu sunt un suflet maaare și strălucitor dacă gândesc așa. sunt foarte supărată atunci când această nefericire a unora lovesc, cu bună știință sau cu ciudă în fragila mea fericire interioară! nedreptatea doare! mai ales atunci când lovitura vine de la cineva care nu are o idee clară despre cine sunt cu adevărat, are doar o.. imaginație, să zicem, bolnavă. (cine te apreciază/respectă/iubește nu te poate răni. acela care nu are aceste sentimente pentru tine o poate face.) însă, doar pentru că mă doare, asta nu înseamnă că voi face rău, la rândul meu (exclud cu ușurință cazurile de viol, crime, îmi arde casa și încă alte câteva orori 😨 ).
nu sunt un înger răzbunător. nu sunt nici judecător. în nici un caz, Dumnezeu!  ..tot ce pot face e să mă compar cu aceia care cred că au dreptul să judece după aparențe. și atunci.. îmi găsesc pacea. în mine.


luni, 12 decembrie 2016

ești stresat/ă? alege să nu mai fi așa

abilitatea creierului uman de a se menține calm și concentrat este limitată. Atunci când se produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și posibilitățile reale ale individului, apare stresul. în fața stresului sunt vulnerabili cu deosebire perfectioniștii. ce puteți face pentru a evita/scăpa de stres?
dacă existența ne conferă individualitate, în schimb, personalitatea ne este impusă de societate. încercați să vă detașați de așteptările pe care le-ați avut în legătură cu sine ori cu alte persoane, asumându-vă responsabilitatea pentru iluziile voastre. dispariția lor va face loc liniștii interioare și a acceptării realității așa cum este ea.
succesele sunt efemere. acum sunteți pe creasta valului iar în clipa următoare ați coborât în golul de după el. nu puteți fi tot timpul la înălțime, acceptați că acest fapt este imposibil. vă este cumva teamă, dacă faceți asta, că veți simți durere și veți deveni triști? dragilor, nu durerea vă face să fiți triști. scopul ei este de a vă trezi.
pentru a înlătura tot ce este negativ în viața dumneavoastră, trebuie să începeți transformarea din interior. aici este conflictul, aici trebuie rezolvat, nu în altă parte.
v-ați construit o rutină în încercarea disperată de a evita haosul în viața voastră. controlul este bun atâta timp cât nu este exagerat. persoanele foarte bine controlate sunt întotdeauna foarte nervoase deoarece ascund în sine o mare agitație. atenție, însă! prin acoperirea rănilor noastre cu o armură nu facem altceva decât să împiedicăm vindecarea lor.
încercați, din când în când, să vă detașați de mintea voastră, să priviți spectacolul gândurilor fără a vă lăsa antrenat în Drama jucată de ele. puteți face asta în mijlocul naturii, într-un loc unde zgomotele civilizației sunt estompate. singuri, sau în prezența unei companii reconfortante. oriunde vă simțiți în siguranță! 
când vă veți simți relaxați, veți putea recunoaște cu ușurință posibilitățile care vă ies în cale. chiar și atunci când credeți că sunteți înconjurat de nimic, nu aveți o direcție clară spre care să vă îndreptați, nici o speranță de care să vă agățați.. amintiți-vă că din nimic s-au născut toate! el conține în sine toate posibilitățile.
detașați-vă de trecut. dacă vă cramponați de timp, asta vă va aduce doar suferință. ce-a fost, a fost! îndrăzniți să creați altceva. dacă aveți de luat o decizie, luați-o acum. mâine, moartea va fi mai aproape de dumneavoastră, deci vă va fi mai teamă. amânarea nu face decât să vă răpească momente prețioase din viață.
dacă vinovăția stă la baza stresului dumneavoastră, gândiți-vă că nu este nefiresc să mai greșiți din când în când. important este să învățați din greșeli, să mergeți mai departe și să nu mai repetați aceeași greșeală. vinovăția este una dintre cele mai distructive emoții. nu aveți nevoie de așa ceva, aveți nevoie să vă împărtășiți cu ceilalți iubirea, bucuria, râsul. simțiți compasiune, ea îmbunătățește empatia emoțiilor pozitive.
acceptați ceea ce nu puteți schimba, astfel vă veți reduce suferința. plângeți, dacă simți nevoia asta, în esența lacrimilor se scurge toată durerea și astfel vă eliberați de povara care vă apasă.
ar mai fi atâtea de spus! încercați să vă gândiți și la asta atunci când simțiți că nu vă puteți găsi locul în lume: nici un om nu s-a născut accidental. existența are nevoie de noi toți. fiecare suntem de neînlocuit.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Femeia puternică a zilelor noastre

 majoritatea femeilor din zilele noastre vor să fie ori măcar să pară, în văzul lumii, doamne desăvârșite, personalități puternice si de succes. Motivul principal al unora este că nu mai vor să fie dependente de bărbați, din ambiție ori/și pentru că au fost dezamăgite de aceștia etc.
 este important pentru o femeie să înceapă prin a-și explora, cu atenție și sinceritate, întreaga ființă. mod de gândire, sentimente, fizic. să învețe cum să își valorifice atuurile și să își accepte limitele. ideea de perfecțiune este utopică, dar se poate încerca controlarea emoțiilor și a gesturilor într-o cât mai mare măsură și apoi canalizarea acestora spre un scop bine definit, care să nu facă rău nimănui.
 pentru că trăim într-o lume frivolă, care impune standarde feminine ireale, multe femei sunt tentate să-și însușească o aparență fizică și morală care nu le definește. ele așază fericirea proprie pe nefericirea altora, trimițându-și astfel conștiința în vacanță deoarece au ideea greșită că în zilele noastre nu reușesc să obțină ce vor decât dând dovada unui egoism feroce. ele uită că orice act are consecințele lui. primești ceea ce dăruiești. atragi ceea ce ești. o femeie care alege să fie puternică exploatând pe cei mai slabi poate fi temută, nu iubită. lipsa umanității duce întotdeauna la eșec, mai devreme sau mai târziu. deci, fiți atente ce fel de putere vă alegeți.
 o femeie care are o gândire pozitivă va avea un impact social și familial mult mai puternic. vorbele și acțiunile ei sunt menite să schimbe în mod benefic lumea din jurul ei, este o prezență căutată, admirată și iubită.
 o astfel de femeie știe și că pentru a fi o doamnă nu este necesar să-ți etalezi în public ultimele achiziții în materie de modă. este mai important să porți ceea ce te definește, este potrivit trupului tău și mediului social în care trăiești. scump nu înseamnă mereu și de calitate. cochetăria unei femei poate fi încântătoare și dacă este apropiată de naturalețe. de asemenea, ea nu va critica în public toaleta și comportamentul altei femei și nici nu îi va da sfaturi, deși bine intenționate, decât dacă i se cere acest lucru.
 nu veți vedea o doamnă amestecată în conflicte violente verbale ori/și fizice, și nici nu veți vedea niciodată vreuna flirtând cu un alt bărbat, atunci când are deja unul lângă ea. relațiile altora sunt sacre pentru ea deoarece apreciază și respectă orice formă de iubire. așadar, nu va încerca să intre în inima și gândul unui bărbat care este iubit de altă femeie. în primul rând, datorită respectului de sine.
 o femeie inteligentă și puternică nu se va lăuda niciodată cu calitățile ei intelectuale ori cu realizările din cariera ei. dacă există, acestea se văd oricum. nici nu își va striga oricui frustrările cauzate de oameni ori situații care îi fac rău, creându-și o aparență de martiră care îndură totul din bunătatea inimii ei. este în regulă să te simți uneori vulnerabilă, nimeni nu este atât de puternic încât să nu fie rănit vreodată, dar dacă te "lauzi" cu asta zilnic, fără să încerci să te schimbi în bine, atunci nu ești decât o victimă a propriei paranoia. și o influență negativă, toxică, pentru cei din jurul tău.
 nu am scris toate acestea cu gândul de a mă descrie pe mine. fiecare învățăm să fim mai bune în ritmul nostru și în limitele posibilităților noastre de orice fel. Dar detest ipocrizia, snobismul, isteria și egoismul dus până la extrem al unor femei care vor să pară în lume ceea ce nu sunt, doar pentru a-și atinge, cu orice preț, propriile ambiții. articolul acesta este dedicat și lor.


vineri, 25 noiembrie 2016

Despre gelozie

Nu sunt o persoană geloasă. Nu îmi place acest sentiment deoarece dezvăluie o nesiguranță în forțele proprii și asta nu mă definește. Să trăiești zilnic cu teama de a-l pierde pe cel iubit în favoarea altei persoane, mi se pare timp irosit aiurea. Degradant. Plictisitor. Atâta vreme cât te placi așa cum ești și felul cum te percepe persoana iubită este mai mult decât satisfăcător pentru tine, totul ar trebui să fie în regulă.
Fără a avea aere de narcisistă, recunosc că nu m-am simțit "amenințată" de o altă femeie, niciodată. Îmi pot pierde încrederea în cel iubit doar în cazul în care "omite" să îmi spună de anumite conversații excitante ori întâlniri cu alte/ă femei/e. Pentru că e umilitor  să aflu din alte surse.
În primul rând ar trona nedumerirea. De ce atâta mister??? O relație funcționează bine datorită unei comunicări sincere, nu-i așa? Când începi să ascunzi ceea ce faci cu o bună parte din timpul tău, e posibil să o faci și din cauza unei .. vinovății. Eeeh.. a greși este omenește, pot înțelege. Pot și să iert, dacă iubesc până la adorație. Continui și relația, dacă cel care a greșit regretă sincer, da' îmi și spune/arată asta! Până aici par o drăguță și jumătate, nu-i așa? Nu întotdeauna.
În cazul în care femeia cu care sunt înșelată îmi este net superioară iar el are, deci, toate motivele să fie îndrăgostit de ea, am puterea să mă dau la o parte din calea fericirii lor, suportând ceva vreme gustul amar al înfrângerii. Dar.. mă pot înfuria, și chiar să fiu dezgustată până la vomă, în acel caz în care bărbatul pe care îl iubesc este atras de o femeie care îmi este cu mult inferioară. Nu, nu pot simți gelozie nici aici. Mă simt umilită, rănită în mod nemeritat. Nu pot ierta asta.
Nu contează prea mult dacă povestea lor vorbește despre iubire ori doar despre pasiune, dacă a fost atins numai sufletul ori fie și puțin.. trupul. El este vinovat de a fi dorit o altă femeie decât mine. Nu sunt geloasă, în schimb sunt posesivă. Cuvintele de dragoste ori atingerile altei femei îl pot "murdări" în așa hal încât mi-ar fi silă să îi suport prezența în aceeași încăpere cu mine, o îndelungată perioadă de timp. O fi greșit ori nu, astfel gândesc și simt eu. Mai ales dacă cea aleasă de el este o femeie dintre cele mai ordinare.
Nu pot simți gelozie nici pe iubitele ce le-a avut înainte de a mă cunoaște pe mine, ele nu mai fac parte din prezentul lui din motive bine întemeiate.
Nu pot fi geloasă nici pe oricare femeie care își etalează numeroasele calități pe la nasul lui, în mod evident sau nu, atâta timp cât el știe să îi respingă avansurile în așa fel încât să nu lase loc de interpretări inutile. Sunt genul de femeie care poate fi atât de mândră de bărbatul ei încât îmi face plăcere să mă laud cu el în văzul lumii. Nu pentru a avea ocazia să fiu invidiată, vă asigur. Nu este treaba mea să arăt tuturor ce îndrăgostit este el de mine, ci este a lui. 
Gelozia nu ar avea ce să caute nici în situația în care viața m-ar sili să suport în mod constant prezența unei foste amante a lui. Lumea poate fi incredibil de mică! Însă m-ar irita incomensurabil evidenta lui răceală pentru mine, în prezența ei. De parcă ar fi nevoie să o asigure încă o dată de ceea ce trebuie el să suporte zilnic (zgripțuroaica de mine, oh!) și care, în mod sigur, a fost motivul gen: la piece de resistance cu care a reușit să o bage în patul lui, cândva. Nu am întâlnit nici până azi un bărbat care să recunoască oficial că a reluat relația cu o fostă iubită (înșelată ori nu) din pură plăcere. Of.
Genul acesta de umilință, de lipsă de respect, nu i l-aș putea ierta nici dacă ar fi vorba de amicii lui. Mi se pare stupid să fiu geloasă pe timpul cu care și-l petrece cu ei. Fericirea lui toată nu sunt eu, sunt conștientă de asta. Chiar îmi convine să mai iasă fără mine.. mai citesc și eu liniștită o carte bună ori fac o baie parfumată prelungită etc. Tind însă să îmi dezlănțui cumplit posesivitatea asupra lui atunci când acești amici încearcă să-i schimbe mentalitatea și stilul de viață în așa fel încât eu să nu mă mai pot potrivi în peisaj. Să îmi apăr locul în viața lui, asta este anormal.. par cumva geloasă?

..deci.. detest gelozia. Nu găsesc în mine motive să o simt. Nu îmi plac nici oamenii geloși, îi prefer pe cei puternici, cu sufletul și mintea.. toate deschise. Cu toate acestea, dintotdeauna  am fost percepută de ceilalți ca fiind o persoană geloasă. Ce ciudat!

marți, 11 octombrie 2016

gânduri în noapte


îmi place noaptea, cu orele ei târzii și tainice, păstrătoare de vise frumoase. pe acestea le găsesc greu, scormonind adânc prin cenușa jarului unei speranțe muribunde dar le găsesc încă calde și la fel de înșelătoare ca în clipa nașterii lor. obișnuiesc să le îmbrățișez în mine, fugind mereu în cerc din ce în ce mai repede până devin fierbinți și îndeajuns de puternice ca să mă ajute să evadez spre destinația dorită. ce senzație minunată de zbor! aproape tot atât de irezistibilă ca și îmbrățișarea pătimașă a amantului..

"stai aproape de realitate" aud în fiecare zi de la unul și altul.. "nu îți poți plăti facturile cu vise" îmi mai spun. știu foarte bine asta, de multe ori noaptea mă găsește așa de obosită de lucru și amalgam de emoții încât de-abia îmi mai pot duce inima în brațe. cu atât mai mult îmi doresc să visez că sunt altcineva, departe de aceia care nu vor să privească la adevărul ascuns după aparențe. cine ar putea suporta să fie urât pentru ceea ce nu este, și dorit pentru ceea ce nu va putea fi nicicând.. ?


Am îndrăznit să visez noaptea și în văzul lumii. îmi împodobeam chipul și ținuta cu vise, uneori le lăsam să alunece spre alții prin vorbe și gesturi. chiar și când dansam.. și tot ce am primit înapoi erau priviri dezaprobatoare, bârfe care îmi scuipau numele pe o etichetă a rușinii!
oh, e vina mea, știu.. eu am permis asta! ar fi trebuit să le strig bărbaților care pleznesc de misoginism și fantezii erotico-fantastice: "vă doresc să fiți tați de fete!" asta ar trebui să îi doară al naibii!


 cel mai tare mă enervează însă veninul din privirea femeilor geloase ori exagerat de moraliste. facem parte din aceeași "specie", oare n-ar trebui să ne înțelegem mai bine una pe alta?
"proasto!" i-aș zbiera la una din asta. "ești mai bogată, mai frumoasă decât mine deoarece ai lângă tine un bărbat care te iubește. iar tu, în loc să-i acorzi lui mai multă atenție decât mie, simți gelozie pentru mine.. care nu-i voi fi niciodată mai mult decât nimic! sunt mai singură decât vei fi tu vreodată căci inima mea nu mai știe să iubească, iar trupul nu mi-e de vânzare nici pentru cea mai atrăgătoare iluzie."

..Dar eu sunt și o lașă "educată". îmi așez pe buze o umbră de surâs și încerc să mă prefac în continuare că cei din jurul meu nu au chip. și.. distracția continuă, cu visele în zdrențe atârnând pe mine.. 
prefer să visez singură.







vineri, 9 septembrie 2016

viața ca un vis


Am mai primit eu palme de la viață, atât de grele încât m-au aruncat la pământ. M-am ridicat de fiecare dată, ce-i drept.. mai ușoară după bătăile de inimă pierdute în războiul cu disperarea. Acum insa .. durerea atârnă prea greu de pieptul meu. Palma asta nemeritată am simțit-o cât toate celelalte dinainte la un loc.
Zac în praful unei nedumeriri uriașe, neputandu-ma mișca. Fiecare gest doare cumplit. Gândurile țipă. Inima geme. Oare.. asa arată anticamera morții? Oriunde mă uit vad aceeași imagine: visul meu de dragoste sfărâmat de pumnul furiei al unui smintit care îmbrățișează femeia cu care m-a trădat . Cred că sunt în iad, deja.
Nu te mai gândi la ei! îmi spun. Închide ochii, acoperă-ti urechile! Prefa-te că este doar un coșmar din care te vrei trezi ok dimineața.. Dar cu ce să îmi acopăr inima?! Continuă să sângereze sub privirile lor amuzate.. Mi-e asa rușine! Să arăt toată suferința mea celor care au cauzat-o..
Luați-o! mă aud țipând. Luați-o și hrăniți-va cu ea foamea sufletelor voastre goale! În ea se află singura dragoste adevărată pe care o veți simți vreodată. Contemplati-va bine opera, criminalilor, asta are sa fie lauda voastră în văzul lumii!

Si.. acesta a fost visul unei nopți de vară târzie.

miercuri, 13 aprilie 2016

primavara asta e a altora

imbratisez iubirea, aproape de inima mea, si imi doresc sa fie indeajuns de puternica incat sa o pot simti. zi dupa zi, incerc. dar cand numar clipele ei fericite, constat ca sunt prea putine. atunci, mi se face ingrozitor de frig, mi-e frica si ma simt foarte singura. si caut, apoi, in fiecare privire o raza de soare, in fiecare zambet fie si cea mai mica alinare.. degeaba! in lume, parca as rataci printr-un labirint de gheata.. nimic nu ma incalzeste, nimeni nu ma poate ajuta sa evadez din nesfarsita iarna.
 privesc cu jind la primavara din viata altora.. miroase asa de frumos, e atat de luminoasa si de calda! asta.. imi ingenuncheaza sufletul, am impresia unei caderi interminabile in adancul unui loc plin de amaraciune. indraznesc, uneori, sa lupt cu mine insami zambind (haz de necaz), dar in coltul gurii mele nu pot rasari decat flori de gheata. cei care le recunosc se indeparteaza infrigurati, soptindu-mi tematori - atat de tanara inca.. si ai invatat sa mori!.
 da. insa nu am invatat singura, de mare ajutor mi-a fost si el. e suficient de rece, si cumplit de cinic, incat sa faca la fel cu toate..
nu aveti idee despre.. cat de ademenitor pot sclipi stelele in privirea lui! imagineaza o lume de vis, in care magia este posibila. doar sa intinzi mana.. de fapt, stelele sunt indepartate si reci. orice promisiune de apropiere este o iluzie.
 dezamagire, furie, tristete, inghet - asta e marturisirea celei care si-a dorit o stea.
 oh, nu stiu cat timp mai pot face asta.. dar, eu inca imbratisez iubirea, aproape de inima mea, asteptand cuvintele si gesturile potrivite care ar putea sa o faca indeajuns de puternica si de calda, incat sa o pot simti.. dincolo de gheata cu care imi acopar singuratatea.

marți, 29 martie 2016

libertate



 daca exista iubire pentru mine, eu nu am simtit-o, nici nu am vazut-o. deci.. nu apartin cuiva, nu datorez gesturi sau cuvinte de iubire. darurile materiale primite imi ofera doar impresia ca as fi beneficiara unui act caritabil ori ca mi se intinde o capcana in care stau ascunse interese care nu sunt compatibile cu ale mele. si nu pot lua un serios un barbat care nu imi spune (cu sinceritate!) de ce face aia sau ailalta pentru mine.
 ti-e teama sa iti deschizi sufletul in fata mea deoarece nu vrei sa suferi in cazul in care te resping? nu sunt mama ranitilor, si mi-e imposibil sa respect/admir un barbat care si-a pierdut curajul in urma bataliilor anterioare.
 ori, nu esti sigur de ceea ce simti, de aceea taci ca pestele? atunci.. ar fi bine sa inoti in alte ape decat intr-ale mele, mai putin tulburi. iubirea o vezi/simti cat se poate de limpede atunci cand apare, restul... sunt doar scuze patetice.
 esti cumva genul care adora subtilitatile? si eu, insa doar la inceput. apoi, incep sa detest toata comedia asta cu invartitul in jurul cozii si dezertez eroic din ea, inainte de a se transforma in tragedie (regretul ucigator al timpului irosit, eh.. ).
 cauti doar o aventura de-o noapte ori o prietenie cu beneficii? nu ma intereseaza nici una din variante, dar voi avea grija (asa, din capriciu) sa-ti intetesc focul plimbandu-te la nesfarsit intre agonie si extaz, fara a-ti da, insa, ce-ti doresti.
 mie imi place sa privim impreuna in aceeasi directie, undeva.. departe, nu doar sa ne sorbim din ochi reciproc. adica, sa avem si alte visuri comune, nu doar acelea cu care ne rasfatam in pat. pentru ca.. am un soi de alergie la aceia care se cred mari seducatori cand reusesc sa dezbrace, macar cu privirea, o femeie de toate hainele ei. domnilor (care sunteti), adevarata haina a unei femei este pielea ei. abia dupa ce reusiti sa patrundeti dincolo de aceasta, spre minte si inima, puteti spune ca ati sedus-o. doar atunci o femeie va apartine unui barbat.
 daa.. mai stiu si ca multi barbati doresc doar trupul unei femei, o anumita doza de superficialitate ii impiedica sa realizeze ca femeia nu este un obiect. pe acestia ii recunosc imediat dupa modul in care evita sa-mi spuna pe nume. evident, le uit si eu numele, de parca nu i-as fi intalnit vreodata.
 in prezent, nu simt iubirea nimanui pentru mine. nu am cui sa apartin. deci, nu am motive sa fiu loiala. sunt.. libera!

sâmbătă, 20 februarie 2016

oh, happy morning! - again

intr-o dimineata aurie si calda, plictiseala se incapatana sa ma invete cum sa ma catar pe pereti. my kid era la scoala, treburile casei erau terminate toate, iar hobby-urile si micile tabieturi zilnice imi pareau nesemnificative.. of, ce urat este cand nu ai chef de nimic! si tocmai cand ma pregateam sa-mi sperii plictiseala cu un tipat sau doua.. tipa telefonul meu, anuntandu-mi un apel de la amica x. desi vorbiseram si in urma cu o zi, ii raspund cu exces de incantare, ceea ce o face sa chicoteasca cu sughituri.
- se aude de aici cum zbiara plictiseala in tine, imi zice apoi. la mine e leacul tau, te invit la pictat..
- adica.. vrei sa zici ca, in sfarsit..?
- da, ai inteles bine. te las sa-mi vopsesti dulapiorul din baie.
 nu pot rezista la asa ceva. de cand eram copila, ador sa pictez/vopsesc. o fericire imensa batea, asadar, la portile inimii mele..
- dar vino repede, abia ce am pus o placinta cu carne la cuptor, o mai aud ca zice.
 si uite asa, fericirea n-a mai asteptat sa-i deschid.. a spart usa.
 nu cred ca au trecut mai mult de 20 de minute pana am ajuns la amica mea. in holul apartamentului ei ma intampina galagios acelasi caniche morocanos pe care ea il suporta de mai bine de 10 ani. 
- ce mai faci, Vasilica? si dau sa-l mangai. insisti cu declaratiile de dragoste, aud..
 de fapt, mica bestie ma latra cu furie nedisimulata, fiind convins ca imi bat joc de el. nu-i departe de adevar, prefer cainii de talie mare si mai putin isterici.
 imi indrept atentia catre gazda, anuntand-o pe ton extaziat ca sunt pregatita de lucru. vazand ca ma ard degetele, fata isi inghite in sec invitatia la cafea si ma insoteste in baie, aratandu-mi obiectul muncii: un dulapior mov cu sertarase candva bej, care-i sprijina chiuveta. vopsea alba, pensule, sticluta cu dizolvant, prosoape.. toate fusesera pregatite din timp pe un teanc gros de ziare vechi. nu-mi ramane decat sa ma apuc de treaba.
- sa indraznesc sa-mi ofer asistenta..? imi surade timid amica.
- doar un ceai, te rog. nu-l asorta la fursecuri, doar daca imi dai in scris ca imi vei plati dentistul, dupa..
 dispare imediat, nu-i asa generoasa. Vasilica, in schimb, ramane ferm pe pozitie, maraindu-ma in surdina. sunt tentata - ohoo! - sa-i arunc o pensula cu vopsea in cap, reusesc sa ma abtine. chemarea artei imi pare mai puternica asa ca incep, incetisor si precis, sa intind straturi generoase de vopsea noua peste cea invechita. din cand in cand, privesc din coada ochiului la catelandrul care isi zbarleste blana, dezvelindu-si din ce in ce mai ostentativ coltii la fiecare gest al meu. dupa cca 5 minute ma simt suficient de agasata incat sa-l parasc stapanei lui:
- ia-l pe Vasilica de aici, ma umple de amenintari!
 privesc apoi, cu un zambet malitios,  felul cum animalul e luat de ciuf si plimbat dincolo. si cum nu zvacnea in mine nicio remuscare, am incercat sa-mi continui placuta indeletnicire. nu am apucat. o mogaldeata intunecata, ultra rapida, se impinge deodata in mine, dintr-o eroare de directie, sunt sigura. constatand insa ca a nimerit intr-un obstacol moale si cald, incepe sa sfaraie melodios, plimbandu-si coada teapana pe la nasul meu. in paralel.. aud din camera invecinata maraielile inciudate ale lui Vasilica si trantitul unei usi. amica mea apare in baie exact in momentul in care cercetam mai bine intrusul: un matz sfrijit, abia scapat dintr-o copilarie - nu-i asa? - crunta, chior de un ochi si cu blana complet neagra.
- ce vrei sa faci si cu monstrul asta, nu-ti ajunge celalalt??? dau eu frau liber uimirii.
- ii ofer cazare temporara, pana vine din concediu o vecina de la 2. i-l dau ei, e innebunita dupa victime.
- unde l-ai gasit?
- la doi metri de o masina cu frane bune.
 se aseaza turceste langa mine si intinde mana spre matz, sa mi-l ia. asta, nefiind soi de gentleman, nicidecum recunoscator pentru adapost, o scuipa perfid apoi imi sare pe umeri, incolacindu-si coada in jurul gatului meu.
- la tine trag toate matzele, fir-ar asta al dracu' sa fie! suiera ea usor inveninata. ti l-as da tie cu placere dar nu stiu cum o sa se descurce cu matza ta karatista.
- te rog, fara insulte! Milady a mea este o doamna..
- inainte ori dupa ce ii dai mancare..?
 refuz sa-i dezvalui adevarul absolut si ma intorc la pensulele mele. ea pricepe imediat ca nu mai e nimic de priceput aici si se duce sa-mi pregateasca ceaiul.
 ..prin fereastra deschisa tocmai patrunsese o lumina calda, crepusculara, poleind incaperea cu scantei aurii. si imi este, asadar.. destul de usor sa alunec intro visare placuta, insotind orice linie ori curba a pensulei in sirul gandurilor ce-mi cauta relaxarea mult dorita. indraznesc chiar sa inchid ochii, cateva clipe, imaginandu-mi ca ma aflu in mijlocul unei naturi fascinante pe care incerc sa o imortalizez intr-un tablou care.. o sa-mi aduca si un sac mare cu bani. ciripitul vesel al unei vrabiute poposite pe pervazul ferestrei imi acompaniaza micul vis, facandu-ma sa surad duios..
constientizez prea putin, deci, incordarea vanatorului ascuns printre pletele mele, ce pandeste cu ochi sangerosi nevinovata creatura, si ii simt ascutimea ghearelor abia in momentul in care vrabiuta isi ia avant sa zboare - moment in care apare in baie si amica mea, tinand in mana cana cu ceai. da.. atunci ma hotarasc si eu sa urlu de durere, motanul tasnise cu o iuteala usturatoare.. pentru pielea mea. in loc sa-si faca griji pentru mine, amica se porneste intr-un ras asa de hohotitor incat ceaiul ameninta sa i se reverse in poala. eu nu am timp de pierdut, sar in picioare cu sprinteneala unui cimpanzeu si reusesc intr-un timp uluitor sa prind motanul de coada, mai inante sa-si desavarseasca saltul de la etajul 3 in jos pe asfalt. miorlaitul lui jalnic il ambitioneaza insa grozav pe Vasilica care invata subit cum sa deschida usa dormitorului care-l tinuse prizonier pana atunci. se elibereaza intr-o fuga nebuna spre noi.. nu reuseste insa sa-mi evite amica, incurcandu-ise printre picioare si facand-o sa se scurga diform pe pereti, o data cu cana ei de ceai.
 a iesit un tambalau groaznic, dar care a tinut, va asigur, doar jumatate de minut. de fapt, scena era chiar amuzanta. eu, tragand pisoiul de coada, ca sa nu alunece de pe pervazul ferestrei, iar ea stranguland, fara voie, cainele care se zbatea furios sa-i scape din brate. ce a urmat apoi, a fost firesc. vasilica a fost exilat in bucatarie, pus in lesa al carui capat a fost bine legat de un picior al mesei, si motanului i s-a permis sa-si aseze orgoliul ranit pe canapeaua din dormitorul inchis cu cheia, de data asta.
 abia dupa aceea am putut, amandoua, sa reparam micile stricaciuni facute de cei doi vinovati. si am sperat ca-mi pot relua lucrul intr-o liniste desavarsita. m-am inselat. draga mea amica a insistat sa-mi tina companie, trecurand in conversatia noastra si cateva aluzii referitoare la singuratatea in care m-am exilat de buna voie.
- te comporti ca o salbaticiune, imi sublinie ea.
- nimic nou aici.
- si intr-una din serile astea, sunt sigura, vei bantui iarasi prin cluburi cu chef de bataie de joc pentru unul sau altul..
 imi bazaie (!!!) musca pe caciula, nu indraznesc sa o contrazic.
- te stiu bine, continua ea cu un aer atotstiutor. ai sa te unduiesti ca o serpoaica in bratele unuia, in timp ce zambesti draceste altuia..
 intr-adevar.. imi sopteste constiinta.
 - ..apoi ai sa o iei la dans pe vreuna careia i se plimba fluturasii de la un sex la altul..
 nu intotdeauna.
- ..dar care nu a invatat inca sa recunoasca o impostoare..
 aici se inseala, sunt si fete care stiu de gluma.
- si-o sa faceti show-uri murdare exact pentru persoanele care ar putea sa te placa asa cum esti tu, nu pentru ceea ce vrei sa pari.
- esti convinsa ca toti barbatii dispretuiesc genul acesta de spectacol?
- nu, doar aceia care sunt hetero pur sange, deci exact genul tau. pe aia vrei sa-i scandalizezi in mod special. de ce?
 chiar asa.. de ce? ma intreb. raspunsul nu-l gasesc insa in scrasnetul lemnului pensulei care fisureaza usor stratul de vopsea proaspat aplicat. n-am chef sa-l caut altundeva.. ma grabesc, deci, sa repar greseala.
- doar pentru ca ala, stii tu cine, pare sa nu se mai hotarasca in veci daca iubirea e un capriciu sau un sentiment.. asta nu inseamna ca ai dreptul sa-i pui pe toti in aceeasi categorie!
 tocmai am terminat de vopsit dulapiorul. a iesit frumos, ca orice altceva iese din mainile mele.
- ce crezi? simt eu nevoia de laude.
 le primesc imediat si sunt cu atat mai bucuroasa, pentru ca subiectul eu este astfel intrerupt si uitat.
mi-am luat adio, cu inima stransa, de la bietul motan vagabond si l-am ignorat voit pe catelul gelos Vasilica in timp ce imi imbratisam amica, multumindu-i pentru ca mi-a dat ocazia sa imi inving plictiseala.
ah.. si placinta a fost de-li-cioa-sa!

marți, 9 februarie 2016

despre prietenie si dragoste (fara sirop) part. 2

..stiati ca laptele hipopotamilor este roz, veveritele uita unde isi ascund aproximativ jumatate din  hrana procurata, ori ca cimpanzeii chelesc o data cu inaintarea in varsta, precum oamenii?
 as putea scrie  cu usurinta si despre steaua cazatoare numita Simona Halep, ori sa abordez subiectul utopic al unei existente fara bani intr-o societate infectata pana in maduva oaselor cu acest microb. sistemul defectuos al asigurarilor de sanatate ar merita si el o atentie din partea mea, la fel si cel al invatamantului. ce sa ma zic de ultima carte citita sau de filmul mirositor de Oscar vizionat recent..? dar, nu.. deocamdata! am ales sa scriu despre ceea ce imi zdruncina echilibrul emotional acum, deoarece consider ca este mai sanatos sa-mi scot demonii in vazul lumii decat sa-i las sa ma devoreze pe interior.
.. ai grija, se vad resentimentele! .. iar scrii SF? .. dai prea multa importanta unor lucruri marunte .. sunt cateva dintre mesajele unora care mi-au citit postarea anterioara (primite in mare secret, ehe..). critici sau nu.. le iau asa cum mi-au fost aruncate, fara griji. niciodata nu am scris pentru a placea cuiva in mod special, ori tuturor, si n-am de gand sa o fac nici de-acum incolo. scriu pentru aceia care pot intelege ca, printre randurile alambicate, exista si o solutie posibil salvatoare pentru rezolvarea unor situatii conflictuale. impartasesc atat din experientele mele, cat si dintr-ale altora.
 ce e asa greu de crezut..? ca exista si oameni care iti pot face rau, sub masca prieteniei? barbat sau femeie, tot un drac ramane daca drumul pe care ti-l arata nu duce spre rai. eu continui si aici cu exemplul prieteniei dintre barbati. asa mi-e cheful..
 il poti numi prieten pe acela care intineaza tot ce iubesti? parca ii aud din nou pe aceia care sustin ca dragostea dureaza doar 3-4 ani, pe cand prietenia poate dainui chiar si dupa moarte.. va spun eu de ce dureaza asa de putin dragostea unora - din cauza influentelor negative ale asa zisilor prieteni. acestia minimalizeaza intentionat importanta persoanei iubite de amicul lor. de ce? pentru ca ea poate sa fie pentru partenerul ei, la nevoie, atat iubita cat si amanta, prietena, sora sau mama? pentru ca daca poate darui, daruieste copii celui care doreste sa devina tata, are grija de foamea lui, curata mizeria dupa el si, dupa caz, il mai ajuta si financiar? vai, ce scorpie trebuie sa fie ea! un pericol care trebuie nimicit si inlaturat.
 nu dragostea este limitata, ci prietenia. dragostea este aceea care te atrage in sfera unei intimitati tandre ori si pasionate, vibrand intre note inalte pe corzile sufletului si trupului tau. si nu este vorba doar despre sex, ci si despre o contopire, ce tinde spre perfectiune, a doua vieti intr-una singura. cei care pretuiesc mai mult prietenia decat dragostea, si asta dupa vorbe, ar trebui sa-si masoare, macar o data, saltul tresaririi inimii la vederea iubitei si prietenului totodata. care dintre ei te apropie mai mult de stele? sau.. oriunde te simti mai fericit.
 recunosc ca exista persoane care s-au imprietenit si datorita faptului ca se aseamana foarte mult la caracter, sau experiente trecute personale. de aceea, au incredere ca sfaturile date reciproc pentru imbunatatirea unor situatii nu pot da gres. oare..? cum poti fi sigur, suta-n suta, ca fericirea prietenului tau poate fi si a ta? mai ales cand este vorba despre relatii amoroase. iubita ta nu este si a prietenului tau, ea s-a indragostit doar de tine, pentru ca a vazut in tine ceva ce prietenul tau nu are habar ca exista. daca permiti celor din afara relatiei voastre de cuplu sa-ti influenteze gandurile, actiunile si sentimentele, te poti transforma intr-o persoana care sa i se para straina iubitei tale. si atunci, ce-i mai ramane ei de iubit? uite un caz real in care dragostea dureaza foarte putin. ce om normal la cap ar mai lupta pentru iubirea unui strain? eu, nu! 
 am observat, de-a lungul anilor ca, datorita prieteniei tale cu o persoana, nu ai facut altceva decat sa-mi arat mai mult defectele decat calitatile tale..? si, oricat lupt ca sa regasesc in tine omul de care m-am indragostit,  nu-l pot regasi..? atunci.. adio!

sâmbătă, 6 februarie 2016

despre prietenie si dragoste (fara sirop)

nu-mi plac persoanele care .."in numele prieteniei".. se amesteca in relatia ta de dragoste facand observatii menite, ori nu, sa iti denigreze perechea. am sa iau exemplul barbatilor, din motive.. hm.. personale.

"stii.. nu-mi sta in fire sa spun cuiva cum sa-si faca treaba dar.. cand te vad asa de naiv.. hai sa-ti dau un sfat in materie de femei!
"n-am nici un drept sa ma amestec in relatia voastra, recunosc, insa nu inteleg.. cum poti accepta asa de senin.. aia si ailalta? chiar nu vezi ca-si bate joc de tine?"
"ma! eu nu pot pricepe de ce dai asa de multa importanta la tot ce zice si face ea. nu-i mai important ce vrei tu, doar nu traiesti viata ei?!"

astea sunt cele mai nevinovate exemple, zic eu.. lista continua la nesfarsit! am auzit destule "conversatii" de genul asta incat sa-mi fac o idee despre influenta pe care o pot avea unii barbati asupra altora.
de obicei, rau sfatuitorii au in spate experiente neplacute cu femeile si nu inteleg cum ar putea vreunul din prietenii lor sa fie fericit cu una dintre ele. cei mai periculosi isi ascund reaua intentie sub masca nepasarii, aruncand la nimereala doar, cate o replica aparent cu sens general, insa suficient de puternica incat sa zguduie din temelii o relatie ce dureaza, poate, de ani de zile.
cand iubesti o femeie, nu trebuie sa permiti nici macar celui mai bun prieten al tau sa o denigreze in fata ta si a altora.. in mod fatis sau nu. ar fi bine sa te gandesti atunci ca nimeni nu sclipesteste de perfectiune fizica ori intelectuala, si nici o constiinta nu poate fi curata suta in suta. si apoi, prietenul tau nu o cunoaste pe iubita ta ca si tine, nu a vazut/auzit/simtit ceea ce va uneste pe voi doi atunci cand sunteti singuri. tot ce are sunt presupuneri. daca tu alegi sa crezi presupunerile astea, inseamna ca esti doar o biata marioneta in mainile prietenului tau. si nu ai nici cea mai mica idee despre ce inseamna dragostea cu adevarat, altfel ai sti sa ti-o aperi. atata timp cat nu impui celor din anturajul tau sa-ti respecte perechea, o umilesti. vezi, sa fi sigur ca merita asta!
am un sfat pentru aceia carora prietenia lui cutare, ori mai multi.. la gramada.. li se pare mai de pret/de incredere/perfectiune rupta din rai, decat dragostea: daca observati ca iubita nu va mai acorda aceeasi atentie/dragalasenie/devotament ca la inceput, asta poate insemna si ca si-a dat seama ca nu mai are loc in gandurile, inima.. viata voastra.. de prietenul vostru Ioan gura de aur. si daca nu faceti ceva pentru a va imbunatati relatia, ea o sa va lase, in curand, la naiba-n drum,  deoarece nu i-ati dovedit ca sunteti indeajuns de puternic si de intelept incat sa o iubiti/respectati pana la capat, cu bune si rele.

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

colivia cu nebune

mi-e teama sa ma mai duc la serviciu. in ultima vreme am avut parte de cliente care nu au "mansarda" prea mobilata si experientele avute cu ele mi-au ascutit in mod alarmant spiritul critic. ieri, de exemplu, a trebuit sa fac un efort titanic pentru a-mi alunga tentatia  de a le arunca pe usa afara. parca se adunasera in magazin toate nebunele, de comun acord!

prima clienta ma astepta in fata magazinului, vadit nerabdatoare, judecand dupa jocul  nervos de picioare, desi nu intarziasem deloc. a inceput sa-mi vorbeasca imediat, uluindu-ma cu debitul ei verbal continuu si care imi amintea de taraiala ploii mocanesti de toamna.
- spune-mi ca mai ai rochita aia albastra cu bretelute inflorate, ca numai in ea ma vad imbracata la nunta lui vara mea de a doua, care s-a mutat anul trecut tocmai la Baita..
imi intepenesc silit trasaturile chipului intr-un zambet amabil, in timp ce incerc sa-mi dezlipesc de gene visele neterminate de azi noapte. abia dupa cateva minute ii gasesc rochia ceruta dar constat ca nu am o marime mai mare.
- nu-i nimic, o inghesui eu cumva pe mine, nu mor daca nu mananc trei zile una dupa alta, ca doar atat mai e pana la nunta vara-mii, dar cu care iti zic drept ca nu am fost de acord pentru ca am vazut eu cum ii sticlesc ochii craiului ei dupa slabanoagele astea mai tinere si sa nu crezi ca am eu ceva cu tine insa chiar ma intreb uneori cum puteti voi sta in picioare toate ziua si inca si pe tocuri.. ?
ii impachetez cat pot de repede rochia, incasez banii si bat bonul pe casa, toate astea fara sa privesc in ochii ei, deoarece nu mi-e clar daca imi vine sa rad ori sa plang. femeia isi deapana nestingherita firul vorbelor si in drum spre iesire.
- dar eu nu cred a ma insel cand zic ca o sa stea bine pe mine rochita asta, asa-i.. draguta? chit ca e drum lung pana la Baita si nu vreau sa plezneasca cusaturile ei pe mine, in sfarsit, oi vedea eu ce-o sa fie, ziua buna!
am rasuflat usurata cand usa a azvarlit-o afara si am putut sa ma bucur iar de liniste, deci. catva timp dupa aceea nimic nu a iesit din normalitate. apoi.. tocmai cand ma aflam in compania unor ganduri foarte relaxante,  intra in magazin una dintre cel mai frumoase blonde pe care am vazut-o in orasul meu.

i-am admirat supletea trupului, eleganta hainelor, inclusiv machiajul ce scotea in evidenta perfectiunea trasaturilor chipului ei.. cateva secunde, doar. de indata ce am auzit-o tipand in telefonul ei mobil, vraja s-a destramat.
- nu ma mai tot f..e la creieri cu ideea asta tampita cum ca as fi geloasa pe boarfa aia de doi bani! .. ce zici?! e mai mare valoarea ei decat a mea??? nu cred ca ai verificat-o bine dar nici nu te indemn sa mai incerci o data, daca speri sa-mi mai desfac vreodata picioarele pentru tine!
fireste ca domnisoara nu a intrat in magazin doar pentru a vorbi la telefon! cauta ceva printre hainele frumos aranjate pe umerase, insa o face cu gesturi atat de brutale incat incep sa ma ingrijorez, temandu-ma sa nu le rupa. ma apropii, asadar, de ea.. incercand sa-i captez atentia.
-cu ce va pot ajuta? rostesc.
ha! puteam, la fel de bine, sa zbier, tot nu m-ar fi auzit, nervii ei vibrand pe note din ce in ce mai inalte..
- nu ti-am facut eu m..e bine, nesimtitule, de iti permti sa-mi faci prostii din astea? .. vorbesc cum am chef, nu-mi da tu lectii de buna purtare! mai bine fi atent la ce-ti zic: o expediezi urgent la naiba'n praznic, de unde ai cules-o si iti misti apoi fundul bine spalat de jegul ei, direct la mine, diseara! altfel, nu mai pupi tu nici  banii mei. ti-e clar acum?
inchide brusc telefonul si se intoarce spre mine, zambindu-mi dulceag, in timp ce-mi arata cu varful manichiurii ei imaculate, o bluza din matase.
- pe verde ai? susura cristalin glasul ei. 
- nu.
- pacat.
si iese afara din magazin, lasand in urma-i gratioasa o aroma placuta de flori primaveratice. eu.. imi simt o vena de la tampla zvacnind isteric si o mancarime innebunindu-mi causul palmelor. as plezni pe cineva dar nu mai am pe cine, asa ca ma asez cuminte pe scaun, reflectand la ghinionul/prostia unor fete frumoase de a intretine luxul barbatilor infideli. in acest mod, clipele incep sa goneasca in urma timpului, in prezenta altor cliente ceva mai placute decat cele de dinaintea lor. cu ajutorul lor reusesc, treptat, sa-mi reasez echilibrul  interior pe punctul de sprijin al normalitatii. nu mi-a fost dat insa sa-l pastrez asa pana la finalul programului de lucru..


clopotelul de deasupra usii imi vesteste un ultim client, deoarece mai sunt doar cateva minute pana la inchidere. este un barbat tanar, inalt si bine facut. devin interesata.
- buna seara, caut un cadou pentru sora mea.
vocea lui calda si zambetul larg ma determina sa stralucesc de amabilitate.
- la ce v-ati gandit?
la un sacou. dar nu stie o marime exacta, doar aproximeaza. la culori, pare mai sigur.
- orice nuanta de roz..
reusesc sa gasesc un sacou roz pal foarte sic, potrivit varstei surorii lui si i-l arat. zarind in privirea lui un licar de incantare, sunt deja sigura ca am mai bifat o vanzare pe ziua aia asa ca dau sa ma indrept spre casa de marcat. ma opresc insa la jumatatea pasului deoarece observ ca barbatul incepe sa se dezbrace.
- pardon.. ?! exclam, nedumerita.
- as vrea sa-l incerc, ca sa fiu sigur. la inaltime, cel putin, suntem egali.
usor contrariata de ciudatenia explicatiei lui, ii indic totusi directia cabinei de proba. accepta sa intre in ea, refuzand insa sa traga perdeaua dupa el si rugandu-ma sa-i stau alaturi. nu-i pot zice nu.. e o placere sa-l vad dezgolit pana la brau, pare sa aiba muschii bine lucrati, reliefand o masculinitate.. mhm.. virila. totusi, nu pot intelege de ce nu si-a pastrat pe el macar camasa, doar probeaza un sacou, nu o bluzita subtire de vara.
- ce crezi? imi azvarle el nonsalant bomba, in timp ce-si admira in oglinda inedita costumatie.
am vaga impresie ca isi bate joc de mine.. decid spontan sa fiu nitel ironica.
- sunteti un barbat imbracat cu un sacou roz feminin. ce-as putea crede?
- ai prejudecati?
- recunosc doar ca mi se pare ciudat..
-poate culoarea e de e vina, paru el sa chibzuiasca mai adanc. ai si pe rosu?
nu mai pot! simt ca explodez. repede, trag aer in piept, mai sa ma sufoc, apoi ii aleg la nimereala un sacou cu flori rosii. asa cum ma gandisem, il imbraca imediat si pe acesta.
- prea girly, flower power.. da el frau liber gingasiei femeiesti.
- dvs. stiti mai bine ce ii place surorii.
- poate galben..
- am doar marimi mici.
- carouri, ceva..?
impancietata, ma uit ostentativ la ceas si constat ca e trecut de ora inchiderii. nu pare prea multumit cand ii comunic acest lucru dar accepta sa revina in alta zi. inainte de a pleca, imi strecoara in palma o carte de vizita, in timp ce ochii lui isi regasesc privirea seducatoare.
- as vrea tare mult sa ne revedem, pana atunci. ciao, scumpete!
privesc nauca la peticul de hartie, plimbandu-mi in minte imaginile cu el in haine de femeie. izbucnesc apoi intr-un ras isteric si il arunc in cosul de gunoi. nu obisnuiesc sa ma lipesc de "fetite". ori de narcisisti.. deci: nu! n-am chef sa gandesc pozitiv, abia daca mi-a mai ramas putere sa ma tarasc spre casa..