obisnuiesc sa am petale de flori in buzunare. oriunde le vad.. nu ma pot abtine sa nu smulg cateva, sa le incalzesc putin in palme.. savurandu-le parfumul. ma prefac ca timpul se impiedica in clipe lungi, permitandu-mi astfel sa ma bucur mai mult de frumusetea si prospetimea lor. e asa de reconfortant! simt.. sub mangaierea degetelor mele, acea textura catifelata ori matasoasa ca fiind un soi de obiect de tranzitie. ascund acolo grijile mele, ura, visul sfaramat ori ratacit in pestera banuielilor urate. fac asta uneori, cand nu ma pot ajuta de cuvinte scrise. pacea interioara dureaza mai mult, astfel. chiar si dupa ce le strecor in buzunarele-mi stramte. stiu ca sunt acolo, aproape de pielea mea.
si cum sa nu zambesc apoi, imaginandu-mi (poate, in mod hilar) ca imi urmez drumul in pasi de dans, inconjurata fiind de arome imbatatoare..? ma simt privita si imi place. seninatatea, visarea dintr-o privire, intotdeauna va atrage alte priviri mirate, poate.. dar sentimentul ca sunt vazuta, recunoasterea simplei mele existente, ma fascineaza. dar, oh, nu!.. :) asta nu inseamna ca sunt o narcisista. doar fericita sa stiu ca si altii stiu ca nu sunt singura..
azi, am simtit la fel. avand petalele in buzunare iar in privire, derulandu-se cu incetinitorul, dansul unor balerini invizibili .. aproape ca puteam gusta aroma dulce ale petalelor strivite de tesatura aspra a pantalonilor! si mi s-a facut pofta de ciocolata. preferata mea se afla, in mod sigur, in orice magazin. nu sunt pretentioasa, doar alba sa fie! si cu stafide, ocazional alune, neaparat cu vanilie si eventual.. toate sa "inoate" pe langa cea mai fina crema de caise. glumeam doar.. ori visam ca glumesc? :) fireste ca mi-am cumparat ciocolata aia! si tocmai cand scoteam din buzunar banii ca sa o platesc (degeaba am eu ochi frumosi, of!) well.. mi s-au imprastiat petalele peste tot. brusc, intru intr-o dilema. sa le iau cu mine ori sa le las acolo, la mila pasilor straini?
deci.. ma cobor pe genunchi, incepand sa le adun de pe jos. langa mainile mele zaresc o alta, insa. este a unei fetite de cativa ani. ii zaresc ochii mari si rotunzi, ii admir surasul dulce si cumva.. pentru o clipa doar.. ma recunosc pe mine in ea. nu stiu de ce, fizic nu semanam deloc. poate inocenta din privirea ei, poate.. ei bine, i-am dat din ciocolata mea, o dorea.. evident! :) iar eu mi-am primit petalele inapoi, pe care le-am privit indelung dupa ce am iesit din magazin. asa ofilite, innegrite.. cum erau atunci, mie inca mi se parea ca sunt frumoase. inca mai frematau printre degetele mele, insetate de viata. si nu eram singura care observa asta, mi-am dat seama destul de repede. simtind o privire atintita asupra mea, am descoperit-o chiar langa mine. un barbat. strain. poate periculos.. ok! poate si cu simtul umorului caci, vazandu-mi retinerea, a inceput sa rada. apoi sa vorbeasca: "si eu care credeam ca romantismul a murit! uite ca mai traieste.." oh, vai! dar de ce simteam nevoia sa fiu macar putin ironica? :) "simtul tau de observatie este fascinant. oare exista si o continuare?" / "simtul meu de observatie detecteaza si ca ai flori in par, roua la colturile ochilor si aroma dulce pe buze. pacat de spinii pe care i-ai lasat sa creasca in inima ta! ai fi fost o floare asa de frumoasa.." ce poetic! de incantare, mi s-au impiedicat toate cuvintele. mda, inca strangeam in brate ironia.. "ah.. iata unde se ascundea ultimul poet. sper sa ai mai mult noroc cu urmatoarea muza. si acum, scuza-ma, timpul ma impinge din spate si trebuie sa plec!" nu, nu ma impingea nimeni.. m-am grabit doar sa pun distanta intre mine si Ioan gura de aur. inghitisem ditamai portia de romantism prafuit si aveam nevoie de aer! eram si putin enervata. cum adica, ce spini, din care inima?! mi-a alungat toata linistea. acum, iar am sa ma gandesc la toate tristetile din univers, intrebandu-ma unde o pot ascunde pe a mea! bine ca totusi am ciocolata la mine. o sa ma ajute.. :) cat despre flori.. au disparut in mod miraculos. mi-au ramas doar banii, in buzunare. intr-adevar.. strainul era doar un biet hot de flori. si de cuvinte..
si cum sa nu zambesc apoi, imaginandu-mi (poate, in mod hilar) ca imi urmez drumul in pasi de dans, inconjurata fiind de arome imbatatoare..? ma simt privita si imi place. seninatatea, visarea dintr-o privire, intotdeauna va atrage alte priviri mirate, poate.. dar sentimentul ca sunt vazuta, recunoasterea simplei mele existente, ma fascineaza. dar, oh, nu!.. :) asta nu inseamna ca sunt o narcisista. doar fericita sa stiu ca si altii stiu ca nu sunt singura..
azi, am simtit la fel. avand petalele in buzunare iar in privire, derulandu-se cu incetinitorul, dansul unor balerini invizibili .. aproape ca puteam gusta aroma dulce ale petalelor strivite de tesatura aspra a pantalonilor! si mi s-a facut pofta de ciocolata. preferata mea se afla, in mod sigur, in orice magazin. nu sunt pretentioasa, doar alba sa fie! si cu stafide, ocazional alune, neaparat cu vanilie si eventual.. toate sa "inoate" pe langa cea mai fina crema de caise. glumeam doar.. ori visam ca glumesc? :) fireste ca mi-am cumparat ciocolata aia! si tocmai cand scoteam din buzunar banii ca sa o platesc (degeaba am eu ochi frumosi, of!) well.. mi s-au imprastiat petalele peste tot. brusc, intru intr-o dilema. sa le iau cu mine ori sa le las acolo, la mila pasilor straini?
deci.. ma cobor pe genunchi, incepand sa le adun de pe jos. langa mainile mele zaresc o alta, insa. este a unei fetite de cativa ani. ii zaresc ochii mari si rotunzi, ii admir surasul dulce si cumva.. pentru o clipa doar.. ma recunosc pe mine in ea. nu stiu de ce, fizic nu semanam deloc. poate inocenta din privirea ei, poate.. ei bine, i-am dat din ciocolata mea, o dorea.. evident! :) iar eu mi-am primit petalele inapoi, pe care le-am privit indelung dupa ce am iesit din magazin. asa ofilite, innegrite.. cum erau atunci, mie inca mi se parea ca sunt frumoase. inca mai frematau printre degetele mele, insetate de viata. si nu eram singura care observa asta, mi-am dat seama destul de repede. simtind o privire atintita asupra mea, am descoperit-o chiar langa mine. un barbat. strain. poate periculos.. ok! poate si cu simtul umorului caci, vazandu-mi retinerea, a inceput sa rada. apoi sa vorbeasca: "si eu care credeam ca romantismul a murit! uite ca mai traieste.." oh, vai! dar de ce simteam nevoia sa fiu macar putin ironica? :) "simtul tau de observatie este fascinant. oare exista si o continuare?" / "simtul meu de observatie detecteaza si ca ai flori in par, roua la colturile ochilor si aroma dulce pe buze. pacat de spinii pe care i-ai lasat sa creasca in inima ta! ai fi fost o floare asa de frumoasa.." ce poetic! de incantare, mi s-au impiedicat toate cuvintele. mda, inca strangeam in brate ironia.. "ah.. iata unde se ascundea ultimul poet. sper sa ai mai mult noroc cu urmatoarea muza. si acum, scuza-ma, timpul ma impinge din spate si trebuie sa plec!" nu, nu ma impingea nimeni.. m-am grabit doar sa pun distanta intre mine si Ioan gura de aur. inghitisem ditamai portia de romantism prafuit si aveam nevoie de aer! eram si putin enervata. cum adica, ce spini, din care inima?! mi-a alungat toata linistea. acum, iar am sa ma gandesc la toate tristetile din univers, intrebandu-ma unde o pot ascunde pe a mea! bine ca totusi am ciocolata la mine. o sa ma ajute.. :) cat despre flori.. au disparut in mod miraculos. mi-au ramas doar banii, in buzunare. intr-adevar.. strainul era doar un biet hot de flori. si de cuvinte..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu