ganduri de dimineata..spre pranz

  ah, ce cruda este dimineata asta! azvarle inspre mine cu razele-i PREA stralucitoare, si care sunt de fapt sageti veninoase menite sa imi cauzeze o orbire brusca si definitiva. incerc sa parez cateva din atacuri rasturnand cu de-a sila in cana mea de cafea cativa ingeri negri. savurez apoi gustul victoriei cu maxima incantare.

   totusi.. imi simt genele grele de vise. s-au impotmolit in bietu-mi subconstient si de cateva ore fac ravagii pe-acolo.
intr-un vis.. o lupoaica tanara si flamanda indrazneste sa-si faca culcus pe pieptul meu si respir anevoie sub povara dorurilor ei. tentatia de a ma contopi cu ea este mare! asa, as simti si eu ..ceva.. si poate as reusi astfel sa ma uit la luna cu mai putina dusmanie, imbracandu-mi gandurile urate intr-o dulce ..? melancolie..

   in visul urmator nu se fac versuri. ritmul respiratiei se inteteste pe drum cu urcus. si pe masura ce ajung la capatul ostenelii.. privirea imi dezvaluie o cabana din lemn asezata la poale de stanci innegrite de vreme. in fata ei, asteptandu-ma, zace tolanit un lup alb. privirea-i dezarmanta ma pune pe ganduri.. sa inaintez spre el ori nu? el nu face nici o miscare, de parca nu ar avea intentia sa atace. totusi, nu pot avea incredere in privirea lui care ma cheama dar .. parca.. ma si avertizeaza in acelasi timp sa-mi pretuiesc cu atentie clipele ramase.
  e numai vina lui m.. care a trebuit sa-si puna pe facebook tocmai poza lupului astuia asa de alb, de frumos, de primejdios.. si acum bantuie prin visurile mele! poate si cabana e tot a lui caci nu l-am intrebat daca are.. :)
  si fireste.. ultimele franturi din visul ce a urmat se pot descrie cam asa.. eu, alergand in goana nebuna pe campul cu flori.. fiind fugarita de o haita de lupi flamanzi. si strigand in gura mare: nu sunt scufita rosieeeee.....:)))

.. cu tot cu visele astea atarnand de genele mele ca piatra de moara, descopar apoi ca sunt in stare, totusi, sa descifrez sensul ascuns in frazele atat de bine construite de octavian paler in cartea lui mult iubita mie: calomnii mitologice. indeosebi citesc si recitesc cu mult  entuziasm capitolul intitulat: paradis fara sarpe (pledoarie rostita de o femeie la procesul lui don juan). exceptional! magnific! si foarte adevarat. il recomand tuturor barbatilor care se cred a fi urmasii acestui indraznet cuceritor de.. paturi.. :)) stiu .. ca sper in implinirea unei iluzii.. crezand ca au sa inteleaga ceva, dar sunt de parere ca pentru toate exista un inceput.
  "ne dorim, de fapt, un barbat care, patrunzand intr-o dragoste, sa lase in urma meschinariile, asa cum isi lasa musulmanii incaltarile la usile moscheilor. nu sa pastreze in buzunar un carnet cu telefoanele altor femei in timp ce-ti jura tie dragoste eterna." genial..
  simt ca nu mai am mult si ma apuc sa mai vars o gura din paharul amaraciunii, ca prea s-a umplut. mi-s drumurile pline de barbati care aduleaza doar senzatia de beatitudine pe care o descoperi cu ajutorul sexului. nu sunt  impotriva dar.. sa mai bage si altceva pe langa.. un feeling, ceva, ca deja devine plictisitor. am impresia ca dansez cu papusi gonflabile.

  "un ultim gand nu-mi da pace. iar. mana mea, captiva in imbratisarea mainii tale. un bizar scurtcircuit m-a ars pe piele, abia simtit. totusi.. in clipa urmatoare, mana mi-a tremurat. nu mi s-a mai intamplat. ce-o fi insemnand, oare..? ai reusit sa simti ceva.. in sfarsit? orice ar fi fost, te-am respins fara sa fi constientizat asta."