am un local preferat in care dansez in weekend-urile libere. are o anumita decadenta de care am nevoie ca sa ma simt mai putin imperfecta. in timpul saptamanii intalnesc destui ipocriti cu aura de sfinti, uneori imi face bine sa vad si oameni care nu se sfiesc sa se dezbrace de unele inhibitii. noaptea toate pisicile sunt negre, spunea careva. si in ritmul muzicii, fum de tigara si aburi de alcool e usor sa uiti de moralitate.
desi prefer sa raman in umbra, sunt dati in care indraznesc sa scot la iveala o latura senzuala, la modul in care ai scoate din cusca un animal salbatic, momindu-l pentru putin timp cu iluzia libertatii. totusi, sunt frivola doar in aparenta, trebuie sa fi un observator fin ca sa sesizezi asta. imi place sa dansez cu femei ori barbati fara a-i atinge in mod provocator in zonele cu sensibilitatte sexuala ridicata. tachinez doar inconjurul acestor zone, retragandu-ma repede deoarece nu mi se pare corect sa continui ceea ce stiu prea bine ca nu pot sfarsi. nu flirtez la modul indraznet, nu fac promisiuni. comportament adolescentin, ar spune unii. de fapt, sunt precauta. prea cerebrala ca sa mai cred in sentimentalism SF (gen dragoste la prima vedere/pipaiala) si mult prea plictisita ca sa am chef de aventuri de-o noapte. dar sunt asa numai atunci cand nu sunt implicata intr-o relatie serioasa cu cineva. altfel.. nu m-ar interesa decat barbatul meu.
in fine.. toti avem limite si cred ca eu le-am ajuns din urma pe ale mele, cu cateva seri in urma. la inceput a fost ok, am ras mult si am dansat singura. eram fericita ca nu mai simteam deloc durerea de cap ce aproape ma paralizase cu cateva ore in urma. apoi am avut impresia ca stau pe o bomba ce urmeaza sa explodeze.. atmosfera devenea din ce in ce mai nebunatica..
nu e scena mea, aia in care sunt inconjurata de femei si barbati care danseaza exagerat de lasciv impreuna. sex mimat pe mese ori in orice colt din incapere, stropit din belsug cu tarie de doua parale. juma' de striptease etalat fara jena in vazul unei lumii isterice. mie nu mi se pare fascinant sa privesc indeaproape un trup deloc lucrat la sala si care mai straluceste si de transpiratie puturoasa. nu ma impresioneaza nici ranjetele voit sexy-diabolice ce incearca sa ma fixeze staruitor o noapte intreaga. iar conversatiile.. pfff.. vai si-amar!
"ghici ghicitoarea mea, cine e aleasa mea?" - "n-o cunosc si bine-mi pare."
"ce misto arati pentru varsta ta! cum te mentii in forma?" - "nu fac sex."
iepuras dragalas, n-ai vrea sa te alerg peste imas?" - "mai vorbesti inca? de ce???"
celor care ma strang intr-o neasteptata imbratisare, dansandu-ma cu de-a sila, imi place sa le fac praf picioarele ori sa le tulbur grav ritmul ignorand complet acordurile melodiei. metoda asta functioneaza perfect atunci cand asortez la ea si un zambet ingenuu..
"ups! se pare ca nu ne potrivim la dans. mai bine lasa pe niciodata!"
stiu, stiu.. n-ar trebui sa mai frecventez localul acesta, macar pana cand isi schimba din clientela. asa cum e acum, nu simt ca mi se mai potriveste. sunt un lup singuratic, nu-mi plac haitele prea galagioase si nici prazile usoare. deci, imi azvarl pofta de dans in cui, sperand sa nu apuce sa rugineasca acolo. asta ar trebui sa faca pe cineva foarte fericit. de parca ar mai conta..
clar, nu-mi plac scenele de gelozie care sunt bazate pe acuzatii utopice. si asta au venit de la -culmea!- o persoana care nu se poate hotari nicicum ce gen de relatie ar dori sa aiba cu mine. iubire nu simte.. si-atunci?!
aseara am urmarit niste artificii superbe pe un acord muzical de exceptie, la cativa metri unul de celalalt. ne izolase supararea. trebuia sa fie un moment placut, care apropie si mangaie. in schimb, mi-am simtit sufletul incarcat cu pietrele ce tocmai imi fusesera azvarlite, in mod nemeritat. sunt suficiente, zic eu, ca sa pot construi cu ele un zid inalt si solid intre noi doi. asa.. ca sa nu ne mai zarim reciproc in vecii vecilor.
am o ciuda grozava pe aceia care neindreptatesc o persoana bazandu-se pe experientele traite cu alte persoane ori auzite de la neica x si duduia y. la nervi toti suntem animale, ragem doar ce ne convine sa credem dar cand ne trece oful si incep sa ne stranga de gat regretele, ne punem ditamai sacul cu cenusa in cap de parca n-am fi facut rau nimanui in mod voit. ar trebui sa inteleg ca e normal sa fie asa?
.. acum, imi pare foarte tentanta o calugarie tocmai la capatul pamantului, poate asa as capata si eu putina liniste sufleteasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu