la teatru.

azi am fost la teatru. decizie spontana, din prea mult plictis. oricum.. era in drumul meu spre casa si titlul piesei suna interesant. fireste ca nu-mi amintesc care era, nu-mi amintesc nici piesa. si asta pentru ca am fost atat de distrasa de ceea ce se intampla in jurul meu incat.. nu m-a interesat altceva.

tin minte ce bucuroasa, recunoscatoare, exaltata eram cand am reusit sa gasesc un loc acceptabil in sala. drept in mijloc, nu prea aproape dar nici intr-o departare obscura. cald nu mi se parea ca e asa ca mi-am pastrat paltonul dar am renuntat bucuroasa la caciulita, o detestam oricum. si fix in clipa aceea ma pomenesc cu o namila de om incotosmanita din cap pana-n varful ghearelor ca se inghesuie in mine ca sa treaca in rand spre fotoliile urmatoare. caciulita mea se agata, inevitabil, de fermoarul hainei dansului si .. mana mea dupa ea, avand-o drept unic obiectiv, sfarseste prin a atinge cureaua pantalonilor lui. domnul se intoarce, mirat, evident..

''mdea..???'' imi bruiaza el auzul cu un mormait parca de urs..

"caciula mea..s-a agatat.." abia rostesc eu, rusinata.

"de pantalonii mei?"

"oh, nu.. !!! dar stiti ceva, scuze de deranj. am sa o iau inapoi. uite! mersi.. 

nu am zambit prea tare, ca sa nu-i dau si alte idei ridicole. a mers, s-a indepartat, indiferent.

apoi, nu a durat mult pana cand s-au umplut locurile din jurul meu. as fi vrut sa fie in continuare libere, dar..

sala era aproape plina. cu tot felul de lume, purtand diferite masti pe chip ori sub forma hainei. multe cupluri, majoritatea tineri. nici unul, insa.. nu explodau de tandrete. oare jucau teatru? ori eu dau pe dinafara de romantism..? n-am apucat sa-i studiez prea mult, luminile s-au stins destul de repede si actorii isi facura aparitia pe scena, unul dupa altul. iar eu am incercat sa-mi directionez atentia inspre ei.

''haaapciuu!!!"

eu nu ma sperii usor dar atunci era sa-mi sara inima din piept de surprindere. din spatele meu se auzise bomba, apoi fasait dezordonat, incontinuu, de batistute de hartie.. muci trasi zgomotos pe nas pana undeva prin adancuri, oftaturi chinuitoare..etc
oare disconfortul meu a fost chiar asa de evident? femeia respectiva mi s-a adresat apoi..rusinata - dar fiind asa de aproape de urechea mea! cu nasul acela umed-infectat-periculos- :

"scuze, te rog! nu vreau sa deranjez dar nu ma pot abtine."

am schitat un zambet compatimitor in directia ei apoi am incercat sa o ignor, concentrandu-ma pe piesa. n-a fost sa fie, insa..minute in sir am fost nevoita sa-i aud apoi lamentarile soptite, temerile fara numar, intrebarile despre tratamente naturiste si afurisenii indreptate spre sistemul defectuos-tamp al ministerului sanatatii. s-a potolit abia cand nasul a incetat sa-i mai curga si a inceput sa fie interesata de piesa de teatru. usurata, am incercat  sa deslusesc firul actiunii de unde se intrerupsese. dar nu mai intelegeam nimic. tragi-comedia din realitate a continuat, si mai cinica.. distrugandu-mi incercarile urmatoare de a ma bucura de o arta mult iubita. teatrul.

in dreapta mea, un copil abia zburat de pe bancile primelor clase de scoala a inceput sa cotrobaie cu gesturi febrile printr-o mega punga de snaksuri. nu m-am putut abtine sa nu-l privesc mai cu luare aminte, studiindu-i stilul dezordonat de a manca, intrebandu-ma daca parintii lui l-au invatat, vreodata, ceva. nu, nu cred. si alte minute in sir, pana si-a golit el punga, am fost ocupata sa sterg firimiturile de pe haina mea. piesa continua fara mine. dar nu mai conta, oricum. incepusem sa ma plictisesc, neintelegand nimic.

am incercat, totusi, iarasi.. sa fiu atenta la actorii aia care vociferau cu asa mare talent, siii.. pentru ca paharul trebuie, musai, e obligatoriu sa se umple de amaraciune, l-am baut pe tot!

cuplul din stanga mea a inceput sa se certe, in surdina. ea, inlacrimata, lua tema piesei drept crunta realitate si ii reprosa printre suspine lipsa lui de atentie si pe care nu o mai poate suporta. dar nu ii spunea un repros dupa altul, ca sa ramana cat mai repede fara inspiratie! nuuu! facea o pauza cam de 5 minute si apoi reincepea, lungind astfel chinul prin care treceam. dar vorbea singura caci el.. dispunand de capacitatea extraordinara de a ignora tot ce este neplacut.. era atent doar la ce se petrecea pe scena. il invidiam.

ei bine.. habar nu am nici acum cum mi-am putut pastra calmul pana cand piesa s-a terminat. luminile s-au aprins insa prea brusc pentru ca eu sa fiu pregatita sa plec. eram bulversata, nu-mi place sa pierd timpul degeaba si tocmai asta facusem atunci. ma ridic, totusi, incet.. imi aranjez hainele pe mine si parasesc sala. 

dar, cum aveam cozorocul caciulitei prea aplecat in fata, chestie care imi limita oarecum vederea, ma impiedic de un amic, nu-l recunosc la inceput -fireste- si dau sa plec, umpluta pana la refuz de indiferenta. asta imi mai lipsea, sa ma silesc a fi si sociabila dupa un asemenea episod enervant!

ala nu s-a lasat asa de usor, insa,  ci m-a urmarit pana la iesire, poticnindu-se fix in fata mea, zambitor ca o domnisoara. iar mie nu mi-a ramas decat sa ma inrosesc toata de asa mare necaz.

"te-am prins!" mi se lauda, bucuros. "si sper ca pentru o ora, macar.. pe care sa o petreci cu mine la un suc!"

dar cui ii mai arde de asa divertisment? nu mie. tot ce vroiam era sa ajung in confortabila mea casa, de preferat fara codita dupa mine. si i-o trantesc, intr-o veselie fortata:

"dar M.. a ta unde-i, mon cher? a ramas in urma? sper ca vine si ea cu noi!"

de sotia lui vorbeam. dar, nu! venise cu o amica, de la servici,  care se grabise sa plece chiar inainte de terminarea piesei. M.. era bolnava, biata de ea, nu putuse sa-l insoteasca.

aahhh! ce tentata eram sa revars asupra lui intregul meu dispret dar cum nu-mi place ridicolul, am preferat sa ma prefac a-l crede. dar i-am refuzat elegant invitatia. reputatia lui mult-gaurita nu ma incanta deloc nici ea, chiar daca tipul sclipea de frumusete mai ceva ca un soare.

fug.. stiu.. de complicatii inutile! dar, nu inteleg de ce am ghinionul acesta, caci nu pot sa-i spun altcumva, de a fi remarcata doar de barbati care prefera sa joace mai multe meciuri deodata. intelege fiecare ce-o vrea..

si uite asa, m-am reintors la plictisul meu obisnuit. nici o sansa sa ma eliberez de el prea curand. am incercat, insa. asta e ceva! maine e o alta zi. dupa noapte vine zi. speranta moare ultima. ok, gata!