despre dulciuri.

  viata este ca si  o cutie de ciocolata. iei o bucata si o savurezi atata timp cat tine gustul dulce. cand devine amar, iei o alta.. esti mereu in cautarea celei dulci. dar nu intotdeauna le nimerim, asa ca inghitim in sec, bem multa apa (care are de unde, iar daca nu, sa-si faca prieteni) si speram sa treaca cat mai repede amaraciunea.

  in unele cazuri, ne obisnuim sa simtim mereu acelasi gust, chiar ne este teama de o schimbare. daca se va dovedi a fi neinspirata..? teama de zbor frange multe aripi..   usor, pe nesimtite, devenim sclavii propriei rutine, incorsetati fiind in principii invechite. asa ca stam pe loc, nu inaintam dar nici nu dam inapoi. impachetati strans in ditamai cutia de ciocolata pe care ne este frica sa o dam la schimb pentru ceva mai bun.. aproape ca nu mai simtim nici un gust. nu avem ce comparatii sa facem, ca sa ne dam seama ca.. am uitat sa traim.

 

  mda! cam asta imi imaginez privind minunata poza de mai sus. piesele de sah isi au si ele rolul esential in povestea vietii. dar de ce sa risc sa ma intristez, continuand..? mi-as aminti de anumite mutari gresite din viata mea. nu s-a inventat, oare, masina timpului, ca sa am ocazia sa mai pot schimba .. ceva..?

  prefer sa-mi directionez gandurile spre o discutie ce am avut-o cu un prieten. el este de parere ca pentru a uri pe cineva trebuie, mai intai, sa-l fi iubit foarte mult. stiti si voi, e celebra vorba: de la iubire la ura e doar un pas. chiar asa???

  nu sunt de acord. putem simti afectiune pentru partenerul nostru, fara ca acesta sa fie ..???... alesul inimiii noastre, sa zicem. marcati sau nu de experiente neplacute din trecut, punem pe tava relatiei acesteia nu sufletul, neaparat, cat sperante, foarte multe sperante ca de data asta totul va fi bine, vom fi mai fericiti cat n-am fost niciodata. nici nu ne dam seama cat de mult ne idealizam partenerul, cat de multe greseli trecem cu vederea, fiindu-ne teama sa scormonim mai adanc in personalitatea celuilalt ca nu cumva sa ne dovedim noua insine ca ne-am inselat inca o data. refuzam sa acceptam realitatea..

 

dar nimic nu dureaza, nici macar o iluzie ori mai ales ea! candva, cineva, tot se va gasi sa ne deschida ochii si atunci.. doamne-ajuta! sa nu fim prea vulnerabili in momentul acela. propria noastra minciuna doare infinit mai mult decat a altuia. 

da.. este al naibii de dureros sa simti brusc gustul amar al dezamagirii. primul impuls poate fi acela sa te urasti dar poate ca.. nu suporti asta si atunci alegi sa-l urasti pe celalalt. e mai usor asa. el ori ea ti-a inselat asteptarile, nu este si nu va fi nicicand ceea ce doresti tu. nu mai conteaza ca iluzia a fost a ta, nu a partenerului. speranta ta de mai bine nu reinvie, te-ai intors acolo de unde ai plecat, inainte de a incepe acea relatie.

  singuratatea naste monstrii. devii tu insuti monstrul de care te temi. ca iti faci rau tie ori altora, apoi.. depinde de caracterul fiecaruia. te complaci in noul eu, nu inaintezi, nici nu dai inapoi.. totul este la fel inauntrul tau. viata nu mai are gust, dar de unde sa stii tu asta daca nu incerci o schimbare..? un om caruia i-au murit toate sperantele se apropie cu ura de oricine. nu e nevoie sa fi iubit inainte. este posibil sa fi renuntat demult la acest sentiment, incatusandu-l in uitare, de teama.

well.. de la noi am ajuns la tu si eu.. ce basm de poveste! dar poza e frumoasa. mi-e pofta dar nu am cum sa ii simt gustul caci e doar o poza. o iluzie. bon soir!